Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Noutăți - Trupa Arcadia

Teatrul Regina Maria începe a onora invitațiile făcute de diverse teatre din țară pentru a le prezenta spectacolele noastre.

Campania „Ouăle Gigant” aduce un ecograf nou la Maternitate

După scurta vacanță de sărbători, iată-ne în plină febră creativă: Teatrul Regina Maria vă pregătește un număr de nu mai puțin de patru premiere care vor avea loc începând cu luna mai. Astfel, la Trupa Iosif Vulcan se repetă două spectacole: “Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett, în regia lui Emil Sauciuc (cu o distribuţie formată din Petre Ghimbăşan, Şerban Borda, Tiberiu Covaci şi Mirela Niţă-Lupu) şi “Phantom Pains” de Vasilii Sigariov, în regia lui Bogdan Huşanu (cu Alexandru Rusu, Pavel Sîrghi şi Mihaela Gherdan).

După un început de an furtunos, cu nu mai puțin de șase premiere, colectivul artistic și cel tehnic al Teatrului Regina Maria își ia o binemeritată vacanță. Așadar, în perioada 11-18 aprilie, ne odihnim și ne conservăm energia, pentru că urmează un sfârşit de stagiune cu multe alte surprize speciale pentru spectatorii noştri!

Teatrul Regina Maria a răspuns pozitiv Programului Şcoala Altfel şi a încercat să acopere o arie cât mai larga din punct de vedere geografic prin spectacolele planificate. Astfel, în cadrul intervalului 2-6 aprilie 2012 am planificat un număr de 16 spectacole destinate elevilor – şase spectacole la Sala Arcadia, cinci spectacole la Sala Mare, două spectacole la Şimleu Silvaniei, două spectacole la Marghita şi un spectacol la Beiuş.

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea va efectua o deplasare vineri, 29 martie, la Marghita (judeţul Bihor). Aşadar, spectacolul "O poveste cu cântec" (adaptare după "Punguţa cu doi bani" de Ecaterina Mihăescu-Păun, în regia artistică a lui Mihai Păun) se va juca de la ora 10 şi 12 la Casa de Cultură a oraşului.

×

TOP