Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

La şase ani de la primele nominalizări pentru Premiile Galei Uniter (în 2006, la categoriile „Cel mai bun actor în rol secundar”: Richard Balint – „Premiul pentru cea mai bună regie”: Victor Ioan Frunză, cu spectacolul NEVESTELE VESELE DIN WINDSOR), Teatrul Regina Maria are revine în atenţia criticii de specialitate, având deosebita plăcere de a anunţa cele două nominalizări primite pentru Premiile Galei Uniter 2012.

Astfel, scenografa Vioara Bara şi actriţa Ioana Dragoş-Gajdo au primit ambele câte o nominalizare: prima pentru cea mai bună scenografie în spectacolul SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ iar Ioana pentru cel mai bun rol secundar, rolul Golde din acelaşi spectacol de mega-succes al Teatrului Regina Maria.

Actriţa Ioana Dragoş Gajdo se află la a doua nominalizare, după cea din 2003, pentru rolul Bernarda Alba din spectacolul „Alge, Bernarda's House Remix” de Federico Garcia Lorca, în regia artistică a lui Radu Afrim, la Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. În schimb, pentru scenografa Vioara Bara este prima nominalizare de acest gen.

De la premiera din luna septembrie a anului 2011, musicalul SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ (în regia artistică lui Korcsmaros Gyorgy) a înregistrat un success fulminant atât pe scena orădeană, cât şi în afara oraşului (amintim de participarea la Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” din luna noiembrie a anului trecut de la Bucureşti). La Oradea s-a jucat numai cu casa închisă, performanţă reuşită pe parcursul a şase spectacole.