Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Djabe este trupa no. 1 de world music/jazz-fusion din Ungaria. În cei 16 ani de activitate de până acum, grupul a fost distins cu nenumărate premii acasă și în străinătate. În total, Djabe a înregistrat 30 de albume (inclusiv materiale live), materialele trupei fiind disponibile pe vinil, CD sau DVD.Fiind una dintre cele mai solicitate formații ungurești, Djabe a evoluat până acum cu mare succes pe 3 continente și în 41 de țări. Muzicienii maghiari au colaborat cu o serie de artiști de renume internațional, aceștia apreciind în mod deosebit prestațiile celor de la Djabe.

Iată câteva mărturii în acest sens:

Începând cu anul 2007, cei de la Djabe cântă în turnee împreună cu legendarul chitarist Steve Hackett, membru fondator al formației britanice Genesis. Muzicianul care, anterior, a lucrat cu Peter Gabriel și Phil Collins s-a integrat 100% în lumea muzicală aparte a formației Djabe. Împreună, ei au înregistrat mai multe albume și au apărut pe scene din Europa și Asia în fața a mii și mii de iubitori de muzică. Și în România, Djabe și Steve Hackett au cântat la Festivalul de Jazz de la Gărâna pentru 13.000 de spectatori. Show-ul Djabe cu Steve este ceva aparte chiar și în lumea aparte a formației din Ungaria. Chitaristul britanic se integrează în mod organic în compozițiile Djabe, iar trupa preia foarte ușor și cu credibilitate melodiile din repertoriul Genesis și pe cele compuse de Hackett. Grupul a avut surprize pentru fiecare turneu. Câteva piese din repertoriu: City of Habi, Dark Soup și Distant Dance – Djabe, Firth of Fifth sau In that Quiet Earth – Genesis, respectiv Ace of Wands, The Steppes și Last train to Istanbul - Steve Hackett.

Membrii trupei:

Steve Hackett – chitară, voce Banai Szilárd – tobe Barabás Tamás – bas Égerházi Attila – chitară, percuție Kovács Ferenc – vioară, trompetă, voce Kovács Zoltán – clape