Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Ca în fiecare an, Teatrul Regina Maria răspunde Campaniei Naționale lansate de UNITER - „Artiştii pentru artişti”, astfel că anul acesta, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, celebrată în 27 martie, spectacolul ales cu ocazia acestei zile speciale e EQUUS* (de Peter Shaffer, în regia artistică a lui Szabó K. István) – care se va juca în data de 28 martie, de la ora 18, la Sala Mare.

De ziua Mondială a Teatrului, Mesajul internațional a fost formulat de către dramaturgul Dario Fo, iar cel național de către Ion Caramitru. Aceste mesaje vor fi citite publicului înainte de spectacolele care fac parte din Campania lansată de UNITER.

Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este organizată de UNITER, împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate.

Iniţiată şi organizată din anul 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor.

În fiecare an, UNITER împreună cu artişti importanţi şi cu instituţiile teatrale, cu parteneri care s-au asociat acestui program a reuşit să facă posibilă realizarea Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti” prin intermediul căreia se strâng sumele necesare sprijinirii artiştilor vârstnici din toată ţara. Sumele strânse de către teatre din vânzarea de bilete se direcţionează către un fond special constituit – Fondul de Solidaritate Teatrală.

*EQUUS (1973) e piesa scrisă de dramaturgul englez Peter Shaffer, și e povestea unui psihiatru care încearcă să trateze un tânăr care are o fascinaţie patologică religioasă faţă de cai. Shaffer a fost inspirat să scrie Equus după ce a auzit despre o întâmplare cutremurătoare: un tânăr de 17 ani a orbit şase cai, într-un orăşel de lângă Suffolk. Dramaturgul a construit o istorie fictivă asupra cauzelor care ar fi putut provoca incidentul, fără să cunoască alte detalii despre acesta. Acţiunea piesei e similară unei poveşti cu detectivi, în care psihiatrul Martin Dysart încearcă să înţeleagă cauzele acţiunilor băiatului, luptând în acelaşi timp cu sentimentele contradictorii cu privire la viaţa sa personală.







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP