Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Ziua Mondială a Teatrului – 27 Martie 2014

Mesaj Internaţional

„Oriunde există o societate omenească, se manifestă şi Spiritul de nestăpânit al Spectacolului.

Sub copaci din mici sate şi pe scene dotate cu tehnologie de vârf din marile oraşe globalizate; în săli festive din şcoli, pe câmpuri şi în temple; în mahalale, în pieţe urbane, centre comunitare şi subsoluri amenajate, oamenii sunt atraşi laolaltă să trăiască un sentiment de comuniune în lumile teatrale efemere pe care le creăm pentru a exprima complexitatea noastră umană, diversitatea noastră, vulnerabilitatea noastră, în carne şi oase, în respiraţie şi voce.

Ne adunăm ca să plângem şi să ne amintim, ca să râdem şi să contemplăm, ca să învăţăm şi să afirmăm şi ca să imaginăm. Ca să ne minunăm de dexteritatea tehnologică şi ca să încarnăm divinităţi. Ca să ne ţinem respiraţia colectivă în faţa capacităţii noastre de a cuprinde frumosul, compasiunea şi monstruozitatea. Venim ca să primim energie şi putere. Ca să celebrăm bogăţia diverselor noastre culturi şi ca să anulăm graniţele care ne separă.

Oriunde există o societate omenească, se manifestă şi Spiritul de nestăpânit al Spectacolului. Născut din comunitate, el poartă măştile şi costumele variatelor noastre tradiţii. El stăpâneşte limbile, ritmurile şi gesturile noastre şi deschide un spaţiu liber în mijlocul nostru.

Iar noi, artiştii care lucrăm cu acest spirit străvechi, ne simţim datori să îl canalizăm prin inimile noastre, ideile noastre şi corpurile noastre pentru a dezvălui propriile noastre realităţi, în toată mundanitatea şi misterul lor strălucitor.

Dar, în această epocă în care atâtea milioane de oameni se zbat pentru a supravieţui, suferă sub regimuri opresive şi capitalismul rapace, fug de conflicte şi de greutăţi, în această epocă în care viaţa noastră privată este invadată de servicii secrete iar cuvintele noastre sunt cenzurate de guverne intruzive, în această epocă în care pădurile sunt anihilate, speciile exterminate şi oceanele otrăvite: ce suntem datori să dezvăluim?

În această lume a puterii împărţite inegal, în care diferite ordini hegemonice încearcă să ne convingă de faptul că o naţiune, o rasă, un sex, o orientare sexuală, o religie, o ideologie, un model cultural este superior tuturor celorlalte, mai este oare scuzabil să aperi ideea insistentă cum că artele ar trebui să fie detaşate de agenda socială?

Să ne conformăm noi, artiştii din arene şi de pe scene, cerinţelor aseptice ale pieţei, sau să ne folosim de puterea pe care o avem: de a deschide un spaţiu liber în inimile şi minţile societăţii, de a aduna oameni în jurul nostru, de a inspira, vrăji şi informa, şi de a crea o lume a speranţei şi a colaborării cu inima deschisă?”

Brett Bailey este scriitor de teatru din Africa de Sud, regizor, creator de instalaţii şi director artistic al THIRD WORLD BUNFIGHT. A lucrat în Africa de Sud, Zimbabwe, Uganda, Haiti, Republica Democratică Congo, Marea Britanie şi Europa. Printre piesele lui iconoclaste de succes, care interoghează dinamica lumii post-coloniale, se numără BIG DADA, IPI ZOMBI?, iMUMBO JUMBO, medEia şi ORFEUS. Din instalaţiile realizate de el amintim EXHIBITs A & B. Piesele lui s-au jucat în Europa, Australia şi Africa, iar el a câştigat numeroase premii, inclusiv medalia de aur pentru scenografie la Prague Quadrennial (2007). A fost preşedintele juriului Prague Quadrennial în 2011, şi a făcut parte din juriul competiţiei „Music Theatre Now" organizat the Institutul Internaţional de Teatru în martie 2013. A regizat evenimentul de deschidere al Summit-ului Mondial de Artă şi Cultură din Johannesburg (2009), iar, între 2006 şi 2009, evenimentele de deschidere ale Festivalului International al Artelor din Harare. Între 2008 şi 2011 a fost curatorul singurului festival public de artă din Africa de Sud, „Infecting the City", în Cape Town.

Mesaj național

Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

Teatrul nu naşte revoluţii, nu declanşează războaie, nu condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginaţiei care participă la viaţa publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poţi ucide tatăl şi nu a trecut mult, doar câteva secole de când, pe un câmp de luptă, tiranul urla după un cal şi punea la bătaie un regat.

Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii.

Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.

În această eră a dezvoltării fără precedent a ştiinţei, spaţiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi adevăraţi. Oamenii sunt ascultaţi, controlaţi, manipulaţi, înspăimântaţi de ziua de mâine, de sărăcie şi război.

Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd şi inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă !?

Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo și Julieta lumea uită de dureri? De ce când Hamlet se luptă cu minciuna, crima şi destinul publicul parcă-i arată drumul?

Nu cumva pentru că în teatru eşti actor şi spectator în acelaşi timp?

Nu cumva pentru că în lumea lui întâlneşti alături gânduri mari, iluzii, spaime, bucurii...Ca-n viaţă?

Şi în fond ce-i viaţa?

„Lumea-ntreagă e o scenă iar oamenii sunt doar actori” spune Shakespeare deschizând uşa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse.

Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea.

Ion Caramitru

 
×

TOP