Tipărire
Categorie: Noutăți - Trupa Iosif Vulcan

Vineri, 28 martie 2014, Mircea Diaconu va fi prezent la Oradea pentru a promova romanul La noi, cînd vine iarna, apărut recent, în ediţie revăzută, în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

Actorul şi scriitorul Mircea Diaconu a pornit în turneu de promovare a acestui volum, întâlnindu-se cu cititori şi susținând lecturi publice în Bucureşti, Brăila, Braşov, Gura Humorului, Iaşi, Piatra Neamt, Cluj, Oradea.

Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. Iar dacă puştiul care locuieşte într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situaţiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia.

Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sînt cele mai mari bucurii ale vieţii.

Totul se schimbă însă cînd tatălui i se înscenează o infracţiune, iar băieţelul, fratele mai mare şi mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l împiedică pe protagonist să dea dovadă de un curaj şi un spirit de sacrificiu care ar face cinste şi unui adult.

Un roman cu unchi şi mătuşi, cu bunici şi vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri.

Mircea Diaconu (n. 24 decembrie 1949) este actor, politician, scriitor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. A fost directorul Teatrului „Nottara” pînă în 2011. A jucat atît în piese de teatru pe scenele naţionale, cît şi în producţii cinematografice celebre, precum De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de Bucureşti,Asfalt Tango, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, Legături bolnăvicioase sau Filantropica.

A mai publicat: Şugubina (1977), Scaunul de pînză al actorului (1985) şi În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu (1998).

Şugubina, volum de povestiri, se află în curs de apariţie la Editura Polirom, în colecţia „Fiction Ltd.”

PROGRAM DE EVENIMENTE:

ORADEA – Vineri, 28 martie, ora 15.00

Lansare de carte în Sala C023, Facultatea de Litere, Universitatea din Oradea

Invitaţi: Marius Miheţ, Mircea Pricăjan