Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Teatrul „Regina Maria” vă invită la premiera spectacolului „Seara de ajun”, care va avea loc marţi, 8 septembrie, de la ora 19:00, la Moara de Răsărit. „Seara de ajun”, un text contemporan de Anthony Neilson, este pus în scenă de regizorul Ovidiu Caiţa, care se află la cea de-a doua colaborare cu teatrul, primul proiect realizat aici fiind spectacolul BILOXI BLUES în stagiunea 2011-2012, care s-a bucurat de succes extraordinar.

Autorul textului dramatic, Anthony Neilson (n.1967 în Edinburgh), este un dramaturg şi regizor scoţian, cunoscut ca o forţă viscerală a teatrului contemporan. Adept al teatrului care spune lucrurilor pe nume, el a creat piese şi spectacole provocatoare, abordând teme precum sexul, violenţa şi bolile mentale.

„Seara de ajun” este o anti-pantomimă hilară care, pornind de la pretextul unor clişee comerciale legate de sărbătoarea Crăciunului: cadouri, jucării, elfi, luminiţe, praf magic, dorinţe, pătrunde într-o realitate diferită faţă de magia aparentă a sărbătorii, şi anume, aceea a oamenilor deziluzionaţi, care sunt pe punctul de a-şi pierde total credinţa şi dorinţa de a lupta pentru visurile lor. Într-o astfel de realitate, Crăciunul este demistificat, golit de fondul său magic, şi îşi păstrează doar forma comercială. Din acest motiv, apariţia unui (posibil) elf, stârneşte o întreagă controversă. Întregul conflict gravitează în jurul incertitudinii identităţii acestui intrus miraculos: este sau nu elful lui Moş Crăciun. Pe de altă parte, se pune problema dacă cei trei oameni- proprietarul depozitului de jucării Gary, prietenul lui sceptic Simon şi prostituata Cherry- îşi vor redobândi speranţa.

Din distribuţie fac parte actorii: Răzvan Vicoveanu, Alin Stanciu, Andrei Sabău şi Mihaela Gherdan. Următoarea reprezentaţie a spectacolului va avea loc joi, 10 septembrie, de la ora 19:00, la Moara Răsărit.

Biletele s-au pus în vânzare la Agentia de Bilete a teatrului de luni până vineri între orele 10:00 – 16:00, iar sâmbăta şi duminica între orele 10:00-13:00 şi online pe www.biletmaster.ro. Începând de la 1 septembrie,  Agenţia de Bilete revine la programul normal, şi anume: de luni până vineri între orele 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP