Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×
TEATRUL REGINA MARIA
Trupa Iosif Vulcan și Trupa Arcadia
TRUPA IOSIF VULCAN
Vârful de lance al teatrului, o trupă matură cu prestații artistice care marchează
TRUPA ARCADIA
Teatru pentru cei mici, pus în scenă de maeștrii noștri păpușari 





CUMPĂRĂ BILETE


Poți cumpăra bilete la spectacolul preferat atât direct prin agenția noastră cât și online prin eventim.ro

ONLINE LA EVENTIM.RO    PRIN AGENȚIA NOASTĂ











PROGRAMUL TEATRULUI


Programul acestei luni, pentru toate trupele noastre. Află aici la ce spectacole trebuie să mergi neapărat!

PROGRAMUL LUNII






Teatrul Regina Maria vă invită miercuri, 13 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, să vă bucuraţi de prima premieră programată pentru luna aprilie, bazată pe un text rusesc contemporan – DAWN-WAY (de Oleg Bogaev, în regia lui Ștefan Iordănescu). Următoarea reprezentație a fost programată în 16 aprilie, tot de la ora 19.00 la Sala Arcadia.

Autor a peste 30 de piese, Oleg Bogaev, născut la data de 15 iunie 1970, este un dramaturg care face parte din curentul denumit la ruși „Noua dramaturgie”. A fost descris de criticul de teatru John Freedman ca „unul dintre cei mai buni studenți care au absolvit cursul de dramaturgie al lui Nikolai Kolyada de la Institutul Național de Teatru din Ekaterinburg.” În prezent este angajat al acestei instituții. Este și editor al revistei literare URAL, post preluat de la mentorul său Nikolai Kolyada în 2010.

Cea mai celebră piesă de teatru a sa este POȘTA NAȚIONALĂ RUSEASCĂ, răsplătită cu numeroase premii și montată în teatre din lumea întreagă. De asemenea, piesa DAWN-WAY a fost bine primită de lumea teatrală și de public, fiind montată în România la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda și la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, bucurându-se de semnături regizorale importante și de aprecieri.

Piesa lui Oleg Bogaev se bazează pe un puternic oximoron – lumină și întuneric. „Sunt două căi pe care le poate urma omul pe pământ: ascensiunea spirituală sau degradarea morală”. Oamenii din scenele închipuite de dramaturgul rus sunt duri, sarcastici, nu se jenează să-și arate problemele morale – un portret al omului contemporan, s-ar zice – care-și pune întrebări, dar nu oferă și nici nu caută răspunsuri.

Spectacolul ne determină pe fiecare dintre noi să ne întrebăm cum am reacționa dacă am fi puși în situația de a ne asuma o faptă nu tocmai demnă și cât de morali și echitabili mai putem fi în prezent, indiferent de statutul social și vârstă.

Din distribuţie fac parte actorii: Denisa Vlad, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbășan, Ion Ruscuț, Pavel Sîrghi, Andrian Locovei, Daniel Vulcu, Mihaela Gherdan, Adela Lazăr, Tiberiu Covaci, Anca Sigmirean, Lucia Rogoz, Eugen Neag, Corina Cernea, Gabriela Codrea, Elvira Platon Rîmbu și Andrei Sabău. Echipa artistică este completată de: Ștefan Iordănescu (regizor aflat la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria din Oradea), scenografa Dorothea Iordănescu, Ildiko Fogarassy (muzica), grupul Light Motiv (proiecții video) și Lucian Moga, deja un colaborator cunoscut al Teatrului nostru, care s-a ocupat de light design.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Vă aşteptăm la teatru!







TEATRUL "REGINA MARIA" ORADEA



De-a lungul anilor Teatrul Regina Maria şi-a obişnuit publicul cu un repertoriu de succes, urmărind un echilibru între dramaturgia naţională şi universală, între clasic şi modern. La ora actuală teatrul dispune, pe lângă Sala Mare, şi de Sala Arcadia (170 locuri). Aici se joacă piese scurte, se organizează spectacole lectură, recitaluri de poezie şi spectacole cu caracter experimental.

Teatrul Regina Maria îşi face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga.

Datorită acestor colaborări fructuoase teatrul orădean a reintrat în atenţia criticii de specialitate, a crescut în mod constant numărul de spectatori, şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova). Teatrul din Oradea s-a reorganizat în 2011 și cuprinde, în prezent, trei trupe: Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana.



ISTORIA TRM   TUR VIRTUAL





Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP