Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Noutăți

Teatrul Regina Maria a fost onorat să primească ieri, 19 februarie 2014, vizita Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României.

Alteţa Sa Regală a fost prezentă în Oradea, în foaierul instituţiei de cultură pentru a lansa ultimele volume regale publicate la editura CurteaVeche: “Margareta. Portretul Principesei Mostenitoare”, “Trei poduri peste lume” si “Craciunul regal”.

Cuvântul de bun venit a fost rostit de directorul general manager, Daniel Vulcu, cel care a şi prezentat evenimentul şi a dat cuvântul invitaţilor: Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Județene “Gheorghe Șincai” şi Ioan Moldovan, directorul revistei Familia.

După lansarea volumelor, Alteţa Sa Regală a acordat autografe.

Spectacolul Teatrului Regina Maria, A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, revine de la Festivalul Național de Comedie Galați cu 4 nomilazări. Dacă anul trecut a participat la Festivalul Național de Teatru unde au avut loc două reprezentații, după un parcurs excelent, de această dată a fost invitat la Festivalul de Comedie Galați.  Spectacolul s-a jucat cu casa inchisă și s-a bucurat de ropote de aplauze la final. Pe lângă aprecierea publicului, spectacolul a intrat și în atenția juriului, care a oferit 4 nominalizări:

Teatrul Regina Maria anunţă spectacolul RAPSODII, PARODII, UN BUCHET DE POEZII propus de actorul Eugen Țugulea.

Recitalul va avea loc miercuri, 22 octombrie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcadia. Preţul unui bilet este de 20 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reduceri şi pot achiziţiona un bilet cu 15 lei.

Biletele pot fi procurate de la agenţia teatrului deschisă de luni până vineri între orele 10.00-19.00 şi sâmbătă şi duminică între orele 10.00-13.00. De asemenea, acestea pot fi cumpărate online de pe www.biletmaster.ro.

Teatrul Regina Maria anunță cea de a XXX-a reprezentație a spectacolului Scripcarul pe acoperiș. Aflat la a patra stagiune, spectacolul se va juca luni, 13 octombrie 2014, de la ora 19.00, la Sala Mare. De fiecare dată, Scripcarul pe acoperiș s-a jucat cu casa închisă. Și de această dată, bilete în sală sunt aproape de epuizare.

Spectacolul a cărui primă reprezentație a avut loc în 25 septembrie 2011, a participat la diverse festivaluri din țară și a obținut numeroase nominalizări și premii:

-         participări la festivaluri:

  • Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” – Teatrul de Opereta Ion Dacian – Bucureşti, noiembrie 2011
  • Festivalul Multicultural Internaţional “Fără Bariere” – Teatrul de Nord Satu Mare – Satu Mare, mai 2012
  • Festivalul Internaţional de Teatru “Atelier” – Teatrul Municipal Baia Mare – Baia Mare, mai 2012
  • Festivalul Internaţional al Educaţiei – FIE Iaşi, iunie 2013

Asociația Culturală Operacademy, în parteneriat cu Fundația Culturală FITO, Teatrul Regina Maria şi Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, demarează proiectul primului atelier de operă din Oradea, cu sprijinul Filarmonicii de Stat Oradea.

Pornit ca un masterclass, susținut de doi artiști cu experiență – regizorul Carmelo Agnello (Italia) și dirijorul Julian Smith (Țara Galilor), acesta urmărește implicarea și promovarea tinerilor interpreți care se află la început de carieră.

Juriul Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, format din:

Alexa Visarion – regizor și scenarist- președinte juriu

Maria Zărnescu – critic de teatru, astistent universitar UNATC

Adi Carauleanu – actor și director artistic al Teatrului National Vasile Alecsandri Iași

Mircea M. Ionescu – dramaturg

Teatrul Regina Maria și Fundația Culturală FITO, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor, AFCN și UNITER anunță  desfășurarea celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO), în perioada 20 septembrie – 12 octombrie, la Oradea.

În cadrul FITO vom avea anul acesta: cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt (21-28 septembrie, festival-concurs, a cărei selecție a fost realizată de criticul Ion Parhon), secțiunea Spectacole Invitate, Festivalul de teatru Fringe, Secțiunea Școli de Teatru și Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia (ediția a II-a).

Teatrul Regina Maria anunta reluarea activitatii dupa o vacanta de o luna. Iar in aceasta vara, trupele Iosif Vulcan si Arcadia le-au pregatit spectatorilor o surpriza: o microstagiune estivala, ce se va desafasura in perioada 15 august - 15 septembrie 2014.

Dragoste, in patru tablouri, Phantom Pains, Leonce si Lena, Vrajitorul din Oz, Scufita Rosie, Prah, Descult in parc, Capra cu trei iezi sunt spectacolele care pot fi vizionate in cadrul microstagiunii. Preturile biletelor sunt speciale in aceasta perioada. Intrarea la fiecare spectacol costa 10 lei, cu exceptia spectacolului Leonce si Lena, dar care beficiaza si el de reducere, pretul unui bilet in sala fiind de doar 15 lei, in loja- de 20 de lei, la balcon- de 10 lei. In plus, elevii si studentii beneficiaza in cazul acestui spectacol de inca o reducere, pretul unui bilet pentru ei fiind de 10 lei. In cazul spectacolelor pentru copii, cei mici vor plati 5 lei/ bilet, adultii achitand tot 10 lei.

Biletele s-au pus in vanzare atat la agentia teatrului, deschisa de luni pana vineri intre orele 10.00-19.00, sambata si duminica intre orele 10.00- 13.00, cat si online, pe site-ul www.biletmaster.ro. Biletele pot fi procurate si cu o ora inaintea spectacolului.

Sub deviza „Fă valuri vara, hai la teatru toamna”, Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea în parteneriat cu Teatrul Regina Maria a participat la evenimentul SWIMATHON ORADEA, organizat de Fundația Comunitară Oradea (sâmbătă, 28 iunie 2014, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”).

Pentru cauza FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU ORADEA – FITO, ediția a 2-a, au înotat trei echipe:

Fundația Culturală Festivalul Internațional de Teatru Oradea în parteneriat cu Teatrul Regina Maria îşi anunţă participarea la Swimathon Oradea.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Comunitară Oradea şi va avea loc sâmbătă, 28 iunie 2014, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, între orele 10.00 si 14.00. În cadrul acestuia, actori și voluntari ai Teatrului Regina Maria vor concura la probele de înot și vor încerca, prin acțiunea lor, să strângă fonduri pentru desfășurarea Festivalului Internațional de Teatru Oradea (FITO 2014), ediția a II-a, care va avea loc în perioada 20 septembrie – 12 octombrie 2014.

Trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria anunţă  cea de-a şaptea premieră a stagiunii 2013-2014, spectacolul Dragoste, în patru tablouri, care va avea loc marţi, 10 iunie 2014, de la ora 19.00, la Moara Răsărit. Scrisă de Lukas Barfuss, piesa este pusă în scenă de regizorul Daniel Vulcu.

Spectacolul se va juca cu casa inchisă, biletele fiind vândute în totalitate. Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 12 iunie 2012, de la ora 19.00, la Moara Răsărit.

Teatrul Regina Maria anunță începerea repetițiilor pentru premiera lunii aprilie a Trupei Iosif Vulcan: comedia bulevardieră SĂRBĂTORI FERICITE!, de Jean Poiret, în regia Dianei Lupescu.

Scrisă în anul 1980, piesa Sărbători fericite! a devenit deja un spectacol clasic al teatrului de bulevard. Textul lui Poiret a devenit celebru prin ecranizarea sa în anul 1984 cu o distribuţie de excepţie, între care se disting Jean-Paul Belmondo şi Sophie Marceau în rolurile principale. Pe scena teatrului, piesa a fost reluată de multe ori din anul 1982 până în prezent cu mult succes, fiind jucată inclusiv la Teatrul Palatului Regal din Paris.

Zilele Teatrului Regina Maria se află la cea de-a doua ediţie. Evenimentul de teatru scoate la rampă cele mai de succes producţii ale stagiunii 2013-2014 şi este dedicat publicului şi criticilor de teatru din toată ţara. În fiecare seară, de la ora 19.00, în Sala Mare, actorii orădeni vor evolua în drame, comedii şi musical-uri.

În prima seară, în 22 mai 2014, la ora 19.00, este programat spectacolul Leonce şi Lena, un spectacol muzical plin, plin de viaţă. O comedie savuroasă, o satiră politică sau doar o poveste de dragoste amestecată cu iarbă şi rătăciri tinereşti, un scenariu de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea după piesa lui Georg Buchner. Sau... pentru unii... un concert grozav, compus cap-coadă de Ada Milea.  Un spectacol pe care merită să-l vezi nu doar o singură dată!!!

Azi îl sărbătorim pe colegul nostru, actorul Pavel Sîrghi. Îi urăm multă sănătate, inspirație și fericire alături de cei dragi.

La Mulți Ani, Pavel!

Pe Pavel îl cunoașteți din spectacole precum PRODUCĂTORII, unde este protagonist, întruchipându-l pe timidul contabil Leo Bloom sau din SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ, unde îl creează pe Motel, croitorul, dar și din spectacole precum BILOXI BLUES (un apreciat Roy Selridge) și ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI (unde-l interpretează pe Charles Cheswick).

 

- 6 mai  2014- Festivalul Comediei Româneşti- participare cu spectacolul „La „Iunion”, birjar!” (scenariul de Daniel Vulcu, după schiţele lui I.L. Caragiale, regia artistică-  Daniel Vulcu); spectacolul nu se va juca în deplasare, ci în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, în prezenţa juriului FESTCO 2014

-11 mai 2014- Festivalul EuroMarionete- Arad- participare cu spectacolul „Scufiţa Roşie” (adaptare după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia artistică- Maria Mierluţ )

- 15 mai 2014- Festivalul Internaţional de Teatru Nou- Arad- participare cu spectacolul „Leonce şi Lena” (scenariul- Mihai Măniuţiu şi Ada Milea, după Georg Buchner, regia artistică- Mihai Măniuţiu)

Ziua Mondială a Teatrului – 27 Martie 2014

Mesaj Internaţional

„Oriunde există o societate omenească, se manifestă şi Spiritul de nestăpânit al Spectacolului.

Sub copaci din mici sate şi pe scene dotate cu tehnologie de vârf din marile oraşe globalizate; în săli festive din şcoli, pe câmpuri şi în temple; în mahalale, în pieţe urbane, centre comunitare şi subsoluri amenajate, oamenii sunt atraşi laolaltă să trăiască un sentiment de comuniune în lumile teatrale efemere pe care le creăm pentru a exprima complexitatea noastră umană, diversitatea noastră, vulnerabilitatea noastră, în carne şi oase, în respiraţie şi voce.

Scrisă în anul 1980, piesa Sărbători fericite! a devenit deja un spectacol clasic al teatrului de bulevard. Textul lui Poiret a devenit celebru prin ecranizarea sa în anul 1984 cu o distribuţie de excepţie, între care se disting Jean-Paul Belmondo şi Sophie Marceau în rolurile principale. Pe scena teatrului, piesa a fost reluată de multe ori din anul 1982 până în prezent cu mult succes, fiind jucată inclusiv la Teatrul Palatului Regal din Paris.

Aceasta nu este prima dată când un text a lui Jean Poiret este jucat pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea. ,,Cabaret în familie”, un spectacol ce s-a bucurat de mare succes şi al cărui scenariu este bazat pe textul Colivia nebunelor, a avut premiera în 14 ianuarie 2001, în regia lui Daniel Vulcu.

Spectacolul LA „IUNION”, BIRJAR! a fost selectat în ediția de anul acesta a FestCo 2014 - Festivalul Comediei Românești, organizat de către Teatrul de Comedie din București.

Deoarece este un spectacol foarte amplu, cu o distribuție numeroasă, spectacolul se va juca la sediu - Sala Mare a Teatrului Regina Maria, în data de 6 mai 2014 de la ora 19 - în prezența juriului acestui festival.

Vă invităm așadar, dragi spectatori, să ne fiți alături la acest eveniment important! Intrați aici pentru a vedea planul sălii.

Proiectului umanitar, pe care “Fundaţia Pro Valoare” împreună cu Lotus Center îl iniţiază în luna aprilie constă în expunerea confecționarea/decorarea unui ou de dimensiunea de minim 1,5 m înălţime şi diametru.

Teatrul Regina Maria a răspuns invitației, ca în fiecare an din 2011, astfel că oul gigant al teatrului a ajuns ieri după-masă înLotus Oradea. Oul a fost conceput anul acesta de către designerul Ianis Vasilatos.

Ouăle expuse în Lotus Center vor fi licitate după Sărbătorile Pascale, la începutul lunii mai - iar banii vor fi donați unor scopuri caritabile.

Spectacolul PHANTOM PAINS, programat în data de 17 aprilie 2014 de la ora 19 la Depoul de Tramvaie din Cantemir a fost suspendat din motive medicale.

Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și îi invităm pe spectatorii care și-au achiziționat bilete la această reprezentație să vină la Agenția Teatrului pentru a-și recupera banii sau a schimba pentru o altă reprezentație.

×

TOP