Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 2003-2004

Spectacol muzical cu actori şi păpuşi de Ludovic Seres
Traducerea şi adaptarea pentru versiunea în limba română: Ioan Oros

„Secţia română a început stagiunea prin montarea unui «remake», «Cadou pentru pitic» care fusese jucat în urmă cu douăzeci de ani. De această dată, coordonarea scenică a aparţinut actriţei Mirela Corbeanu, fiind catalogat drept «premieră», datorită faptului că actorii, care au jucat în urmă cu două decenii, au fost înlocuiţi cu alţii, tineri, în proporţie de optzeci la sută.” (Loredana Nicoară, Crişana, 9 august 2004)

Musical cu actori şi păpuşi
Adaptare liberă de Urbán Gyula după Jan Lewitt – George Him

„A urmat un lucru inedit în istoria Teatrului Arcadia, este vorba de ideea montării unui spectacol, în variantă românească («Căţeluşul albastru») şi maghiară («Hupikék Péter»), care s-a bucurat de un succes deosebit. Ideea a aparţinut lui András Szőke Kavinszki, şef de secţie în cadrul acestei instituţii.” (Loredana Nicoară, Crişana, 9 august 2004)

„Primul spectacol al stagiunii a fost o premieră din mai multe puncte de vedere. Un regizor din Ungaria, Urbán Gyula a montat acelaşi spectacol, şi la secţia română, şi la secţia maghiară. În limba maghiară piesa jucată se numeşte «Hupikék Péter», ceea ce s-a tradus în româneşte «Căţeluşul albastru». Aceasta s-a bucurat de aprecierea micilor spectatori de la ambele secţii.” (Ciprian Zopota, Informaţia, 2004)

Basm cu actori
Text original de Ion Lucian şi Virgil Puicea după Ion Creangă

„Succesul la public i-a urmărit chiar din primăvara acestui an, când, din 25 aprilie, la secţia română, a avut loc o premieră, un spectacol-eveniment, de anvergură europeană. Este vorba de «Păcală», în regia lui Ion Mâinea, scenografia este semnată de Oana Cernea. Noutatea a constat în faptul că s-a abordat pentru prima dată o manieră de teatru-dans, cu tente folclorice, inclusiv coloana sonoră (Fraţii Petreuş, Gheorghe Zamfir).”(Loredana Nicoară, Crişana, 9 august 2004)

„Cel mai mare succes al anului a fost dat de piesa «Păcală», după un spectacol omonim scris de Ion Lucian. Spectacol a fost regizat de Ion Mâinea, iar scenografia, făcută de Oana Cernea. Ca personaj, Păcală este foarte cunoscut şi există în literatura orală a mai multor popoare. Pe lângă aceste spectacole, Teatrul a participat cu secţia română la festivalul de la Cluj, unde a luat premiul de specialitate cu «Regele Zorzon». (…) Teatrul Arcadia a fost coorganizator al Săptămânii teatrului scurt care a avut loc la Oradea în toamna anului trecut. (Ciprian Zopota, Informaţia, 2004)

×

TOP