Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Adaptare liberă de Ana Ioniţă
Premieră pe ţară

„La acest sfârşit de stagiune, păpuşarii orădeni ne oferă, cu ultima premieră, o nouă dovadă a valorii lor, a seriozităţii profesionale care-i caracterizează. Această «Poveste din Carpaţi» inspirată din folclorul atât de bogat şi de divers ca şi universul spiritual al poporului nostru, prilejuieşte, în primul rând, regizoarei Francisca Simionescu justificarea readucerii ei la teatrul orădean (unde se afirmase cu câţiva ani în urmă). Beneficiind de o muzică de scenă excelentă, aranjată de Romeo Chelaru de la Televiziunea Română, care, pot spune, este elementul determinant al spectacolului, regizoarea a creat o atmosferă de baladă în care lirismul popular se confruntă cu dramatismul profund, în care acţiunea «curge» într-un tot unitar, tensionat şi cuceritor. Un alt element important al spectacolului este scenografia (decoruri şi păpuşi) create de mâna şi gândirea, sigure, ale lui Paul Fux, care prin simplitatea liniilor şi a elementelor, prin monumentalitatea şi expresivitatea unor păpuşi ridică meşteşugul la rang de artă, acţiunea scenică la nivel de «moment de istorie».

Acestor două elemente, regizoarea le-a adăugat pe cel de-al treilea, nu mai puţin important, actorii, pe care i-a condus ferm spre o vorbire clară, frumoasă, curgătoare (poate mai puţin dramatică, uneori) armonizându-i.

Aceşti oameni «de după paravan» au răspuns pe măsura solicitărilor, în special Petru Diaconu (Povestitorul) care, printr-un timbru cald şi plăcut, o frazare inteligentă şi sensibilă conduce, cu brio, întreaga acţiune a spectacolului. Am reţinut figura omenească, înţeleaptă şi gravă a craiului devenit cioban, realizată cu economie de mijloace de Simion Tomescu, suavitatea, nefăcută, a Fetei interpretată de Mioara Diaconu, sau candoarea «dublurii» acesteia din urmă, Căprioara, mişcată gingaş şi discret de Isabella Dombora. În rolul important al Soarelui apare Constantin Miskolczi, cu progrese faţă de alte personaje jucate de el, dar cu un «cantando» puţin în afara stilului general.

Momentul apariţiei Zmeului (specific multora din basmele noastre) este mai mult decât impresionant. Poate chiar mai impresionant decât trebuie şi, nu mă îndoiesc, va produce mulţi fiori spectatorilor. Atât sonoritatea momentului, cât şi… păpuşa (imaginată ca o mână aproape descărnată, tinzând spre morbid) mi se par cam «tari» gândindu-mă la vârsta celor din sală. Momentul trebuie să impresioneze şi nu să sperie, ceea ce, mă tem că va face! Trebuie, cred, estompat, ca şi loan Moldovan, care mânuieşte şi vorbeşte «în rol», să culeagă roadele pozitive ale creaţiei sale şi nu spaima.

Sunt convins că, de la vizionarea la care am asistat şi până astăzi, momentul s-a aşezat în matca lui firească integrând, în mod fericit, un spectacol care îţi lasă cea mai bună impresie şi care încheie, cum nu poate mai expresiv, o stagiune de muncă fructuoasă.” (Eugen Ţugulea, Crişana, 1972)

„Pentru că stagiunea, nu de mult încheiată, a însemnat o suită de strădanii menite să facă din profesiunea lor artă, un şir de zile de muncă asiduă tinzând să urce mai sus ştacheta valorii — îndeobşte cunoscută — a acestui mic dar valoros colectiv de muncă.

Şi prima afirmaţie pe care o facem este aceea de reuşită a intenţiilor, cele două spectacole văzute (al treilea se bucură de aceleaşi aprecieri) marcând un salt valoric evident faţă de trecutele stagiuni. Acumulările se leagă, în primul rând, de activitatea regizoarei Francisca Simionescu (revenită la Oradea după o absenţă de cîţiva ani) a cărei maturitate profesională, fantezie şi înţelegere a gustului şi receptivităţii copiilor, marchează cele două spectacole cu personalitate, cu profesionalism … «Poveste din Carpaţi» — scrisă în versuri de Ana Ioniţă, cu căldură şi dragoste faţă de folclorul nostru… este o încununare a stagiunii, în spectacol cumulându-se o sumă de valori artistice menite să-i aducă atributul de «moment artistic». Două spectacole, două reuşite!” (Eugen Ţugulea, Familia, august 1972)

Distribuţia:

Craiul: Simion Tomescu
Fata de crai: Mioara Diaconu
Soarele: Constantin Miskolczi
Căprioara: Isabella Dombora,  Aurelia Laurian  
Povestitorul: Petru Diaconu
Zmeul: Ioan Moldovan
În alte roluri: Matilda Vitcu, Ileana Stana, Ioan Oros, Ştefan Amariţei

Regia artistică: Francisca Simionescu
Scenografia: Paul Fux 
Ilustraţia muzicală: Romeo Chelaru (Radioteleviziunea Română)
Data premierei: 14.07.1972.

×

TOP