Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arcadia”, ed. III, între 4 – 26 iunie 2016, în cetate

«Vacanţa mare e prea departe, dar aşteptarea ei va fi plăcută datorită Festivalului de teatru pentru copii Arcadia. Festivalul, ajuns la a III – a ediţie, va deschide porţile teatrului la fiecare sfârşit de săptămână a lunii iunie, începând cu 4 iunie până în 26 iunie, pentru toţi iubitorii de spectacole de teatru de păpuşi. Organizatorii au pregătit evenimente pentru spectatori de toate vârstele, cu spectacole dedicate bebeluşilor (0 – 3 ani), spectacole cu marionete şi cu păpuşi ingenioase, scenografii 3D, musical-uri pentru copii, spectacole de magie şi concerte în aer liber.

Timp de trei săptămâni, teatrul orădean îi invită atât pe cei mici, cât şi pe cei mari să pătrundă în universul magic al poveştilor, unde se vor putea reîntâlni cu personajele care le-au fermecat imaginaţia. În Oradea vor poposi Făt-Frumos, Greuceanu, Peter-Pan, Aleodor Împărat, Muck cel Mic, Micul Prinţ, Robin Hood, Jules Verne, Bau – Bau şi cea mai fioroasă familie de zmei, însoţită de mămica lor. Să vă spunem un secret, eroii care îi vor învinge pe zmeii cei poznaşi, vor fi chiar copiii din public.

Surprizele nu se încheie aici. În săptămâna 13 – 19 iunie, Festivalul Arcadia iese din teatru şi se mută în Cetatea Oradea, unde vor avea loc o serie de activităţi şi evenimente pentru copii. De luni până vineri se vor desfăşura ateliere tematice, menite să provoace creativitatea, îndemânarea, spiritul de aventură şi curajul fiecărui copil. Atelierele vor fi susţinute de către Cercetaşii României, care vă aşteaptă la construit de zmeie, pictură pe piatră, lemn, tricouri, origami, quilling, treasure hunt şi, pentru cei mai curajoşi, un traseu de alpinism. De asemenea, în Cetate vor avea loc şi reprezentaţii de teatru în aer liber, iar la sfârşitul acestei săptămâni aventurile celui mai cunoscut pinguin tenor, îndrăgitul Apolodor, cu Ada Milea pe post de dirijor şi prietenii ei din cor, vor poposi în amfiteatru cu un concert încântător. Atenţie! acest concert este dedicat numai copiilor cuminţi. Pentru cei mai puţin ascultători, Ada Milea şi Bobo Burlăceanu au pregătit puţin mai târziu un concert exact pe gustul lor.

Tot în intervalul 13 – 17 iunie, cei mai mici spectatori sunt aşteptaţi la Sala Arcadia ca să pătrundă pentru prima oară în lumea teatrului prin cele patru spectacole dedicate bebeluşilor.

Surprizele nu se încheie aici, astfel încât sunteţi cu toţii poftiţi la un show extraordinar cu baloane de săpun uriaşe, la work-shop-ul itinerant „Carousel performance” dedicat actorilor şi pasionaţilor de actorie, precum şi la o expoziţie de afişe din cadrul Teatrului Arcadia realizate de graficianul Trifan Laszlo timp de 20 de ani.

La ediţia din acest an al festivalului sunt invitate teatre şi trupe independente din Bucureşti, Galaţi, Arad, Alba – Iulia, Cluj Napoca, Timişoara şi Ploieşti, însumând un număr de aproximativ 150 de invitaţi, 12 spectacole în spaţii convenţionale şi 6 evenimente în Cetatea Oradea.

Totodată, în cadrul festivalului sunt înglobate şi alte manifestări artistice: Festivalul „Floare de Lotus” al Cercului de Teatrul de la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea şi Festivalul concurs între licee „Oglindirea sufletului în literatură”.

Festivalul pentru copii Arcadia în Cetatea din Oradea este un proiect cultural organizat de Fundaţia Culturală Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, co-finanţat de Teatrul Regina Maria şi Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune şi realizat în parteneriat cu Primăria Oradea şi Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Oradea.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.»  (UZP, 30 mai 2016)

PROGRAMUL FESTIVALULUI 

Vineri, 3 Iunie, 17.00 – PARADA DE PERSONAJE ȘI PĂPUȘI DE BASM (Corso, Piața Unirii)

Sâmbătă, 4 Iunie, 11.00 – Teatrul Merlin Timișoara – TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚĂ FĂRĂ DE MOARTE (Sala Arcadia) vârsta +7

Duminică, 5 Iunie, 11.00 – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa Marionete – GREUCEANU (Sala Arcadia) vârsta +5 

Marți, 7 Iunie, 10.00 – Festival de teatru între licee „OGLINDIREA SUFLETULUI ÎN LITERATURĂ” 

Vineri, 10 Iunie, 10.00 – Palatulul Copiilor și Elevilor Oradea, Festival de teatru „FLOARE DE LOTUS” 

Vineri, 10 Iunie, 17.00 – PARADA DE PERSONAJE ȘI PĂPUȘI DE BASM (Corso, Piața Unirii)

Vineri, 10 Iunie, 18.00 – Trifán László vernisaj – AFIȘE DE TEATRU DE PĂPUȘI (Foaier Arcadia)

Sâmbătă, 11 Iunie, 11.00 – Teatrul De Păpuşi ”Prichindel„ Alba Iulia – POVESTEA LUI MUCK CEL MIC (Sala Arcadia) vârsta +5

Duminică, 12 Iunie, 11.00 – Teatrul de Păpuşi Puck Cluj Napoca – ALEODOR ÎMPĂRAT (Sala Arcadia) vârsta +4

Luni, 13 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAȚIE – cu Cercetașii României (Cetatea Oradea)

Luni, 13 Iunie, 17.00 – Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia –  MIC SAU MARE? (Sala Studio Arcadia) vârsta 0 – 3 (nonverbal)

Marți, 14 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAȚIE – cu Cercetașii României (Cetatea Oradea)

Marți, 14 Iunie, 17.00 – Teatrul Szigligeti Szinház Oradea, Trupa Lilliput – KEZES LÁBAS (Mânuțe și piciorușe –nonverbal) (Sala Studio Arcadia) vârsta 0 – 3

Marți, 14 Iunie, 18.00 – Palatulul Copiilor și Elevilor Oradea, Trupa Florajun – ROBIN HOOD (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +5

Miercuri, 15 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAȚIE – cu Cercetașii României (Cetatea Oradea)

miercuri, 15 Iunie, 16.00 – Teatrul Ion Creangă București – DE-A MICUL PRINȚ (Sala Arcadia) vârsta 3 – 6

Joi, 16 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAȚIE – cu Cercetașii României (Cetatea Oradea)

Joi, 16 Iunie – 10.00-18.00 Teatrul Ion Creangă București – CAROUSEL PERFORMANCE (Workshop pentru artiști, Cetatea Oradea)

Vineri, 17 Iunie, 16.00 – ATELIERE DE CREAȚIE – cu Cercetașii României (Cetatea Oradea) 

Vineri, 17 Iunie, 17.00 – Centrul Educațional ”Prietenii tăi” București – BIBI ȘI BOBO (Sala Studio Arcadia) vârsta 1 – 3 

Vineri, 17 Iunie, 19.00 – Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia – POVEȘTI POPULARE RUSEȘTI (Amfiteatrul din Cetatea Oradea), vârsta +3 

Sâmbătă, 18 Iunie, 11.00 – Teatrul pentru Copii Ciufulici Ploiești – PETER PAN (Sala Arcadia) vârsta +5 

Sâmbătă, 18 Iunie, 18.00 – Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE – BALOANE DE SĂPUN URIAŞE (Cetatea Oradea) 

Sâmbătă, 18 Iunie, 19.00 – CONCERT PENTRU COPII CUMINȚI: „APOLODOR” cu Ada Milea, Dorina Chiriac, Radu Bânzaru, Alex Bogdan 

Sâmbătă, 18 Iunie, 20:00 – CONCERT PENTRU COPII OBRAZNICI cu Ada Milea și Bobo Burlăcianu (Amfiteatrul din Cetatea Oradea)

Duminică, 19 Iunie, 11.00 – Teatrul Gulliver Galați – CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI (Sala Arcadia) vârsta +8

Duminică, 19 Iunie, 18.00 – Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE – BALOANE DE SĂPUN URIAŞE (Cetatea Oradea)

Duminică, 19 Iunie, 19.00 – Compania Teatrul pe Roți Arad – CUFĂRUL MAGIC (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +4

Duminică, 19 Iunie, 20.00 – Magicienii EDUARD ȘI BIANCA – O LUME MAGICĂ (Amfiteatrul din Cetatea Oradea) vârsta +4

Sâmbătă, 25 Iunie, 11.00 – Teatrul de Animație Țăndărică București – CUI I-E FRICĂ DE BAU BAU? (Sala Mare a Teatrului Regina Maria) vârsta +5

Duminică, 26 Iunie, 11.00 – Teatrul Ion Creangă București – SPAIMA ZMEILOR (Sala Mare a Teatrului Regina Maria) vârsta +6

×

TOP