Tipărire
Categorie: Spectacole

adaptare de Andrei Mihalache după Walt Disney

„Cei trei purceluși” este una dintre poveștile care deschid de multă vreme interesul copiilor pentru literatură și lumea cărților. Ca fiecare basm nemuritor, importanța poveștii constă în primul rând în mesajul pe care îl transmite copiilor, și anume acela că în viață nu putem acționa întotdeauna conform principiului plăcerii, așa cum fac cei doi purceluși mai mari, ci trebuie să ne construim o bază solidă pentru a putea face față pericolelor ce pot apărea, asemeni purcelușului cel mic. De asemenea, poate fi văzută și ca o alegorie a faptului că toți copiii cresc și trebuie să facă propriile alegeri, care pot fi rele sau bune.

Povestea a devenit celebră în toată lumea odată cu adaptarea animată Disney din 1933, după versiunea folcloristul australian Joseph Jacobs. Spectacolul Trupei Arcadia este inspirat din versiunea Disney, dar adaptat vremurilor și culturii noastre. 

Cu: Alexandru Pop, Andrei Fazecaș, Carina Bunea, Armanca Serac, David Constantinescu

Regia: Daniel Vulcu
Muzica: Dorin Griguță
Scenografia: Oana Cernea
Butaforia: Răzvan Chendrean
Pictură: Mădălina Baciu
Regie tehnică, lumini, sunet: Peter Papp
Tehnicieni scenă: Dan Turcuț și Nicolae Segărceanu

Durata spectacolului: 1h
Data premierei: 23 octombrie, Sala Arcadia