Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Versiune scenică de Ioan Ieremia, după „Bogdan Dragoș” de Mihai Eminescu 

«Despre iubire. Despre  cât de minunată este iubirea în  visele noastre și despre incapacitatea omului  de a iubi așa cum visează să iubească.

Despre  dorul, melancolia  și  eternul  feminin,  în poezia  eminesciană.

Un spectacol cu semne și simboluri atropomorfiste prin care atribuim fenomenelor naturii însușiri și  sentimente umane. Metafora mereu prezentă în creația eminesciană.

Închin acest spectacol minunatei femei, Eleonora Maria, soția mea, care-mi rabdă  cu stoicism și  devotament de stâncă, din secolul trecut, toate infidelitățile  „teatrale”.

Și  pentru că  n-ați avut  ocazia, până acum, să mă vedeți în această ipostază, trebuie  să vă mărturisesc  că pentru mine Teatrul este o artă sincretică, dar nu cleptomană, că apelează la toate artele, dar nu-i  acordă nici uneia statut de autonomie, că toate mijloacele la care apelează, pentru a se exprimă, trebuie să se  nască  și să se facă, din nevoia de exprimare a jocului, a actorului. Mă străduiesc  făcând teatru să mă apropii cât mai mult de armoniile muzicii, pentru că în rigoarea muzicii este mai multă poezie nemijlocită,  decât în toate celelalte arte. Refuz apelul la mijloacele moderne, precum film, proiecții, etc. Pentru că sunt adeptul celui care a descoperit că „de 2000 de ani  nu se mai face Teatru, ci spectacol”.» (Ioan Ieremia)

Distribuția:

Bogdan: Andrian Locovei

Verena: Anda Tămășanu

Figurație: Patricia Moţ, Andreea Silaghi, Andreea Pantiş, Karla Fanea, Andrea Biroş, Claudiu Ursuţa, Bogdan Balota, Mihai Marius, Nicolas Balog, Antonio Istrate, Antoniu Nica

Regia, concepția scenografică și ilustrația muzicală: Ioan Ieremia

Scenografia: Csuri Emese

Vioară live: Adrian Miclăuș

Data premierei: 7 martie 2015

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP