Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1958-1959

Comedie în patru acte  de Nikolai Pogodin
Traducerea:  Al.Philippide şi G.Ciocler

Marcată de o accentuată componentă prolectultistă şi propagandistă, piesa „Aristocraţii” de Nikolai Pogodin dezvoltă o acţiune plasată pe şantierul Canalului „Stalin”, care leagă Marea Albă de Marea Baltică. Construit între anii 1931 şi 1933 prin folosirea muncii forţate depuse de prizonierii politici, Canalul a fost prezentat ca un model de succes al primului plan cincinal sovietic. Scopul proiectului era atât construcţia propriu-zisă, cât şi reformarea şi reeducarea oamenilor prin muncă. Aceasta este şi tema piesei lui Pogodin; „aristocraţii” săi sunt bandiţi, hoţi, delapidatori, sabotori, contrarevoluţionari, prostituate, fanatici religioşi. Gromov, comandantul lagărului de muncă unde se află aceştia se frământă fără răgaz în căutarea celor mai bune metode de a se apropia de sufletele lor. Miza de la care porneşte piesa este următoarea: dacă munca l-a creat pe om, ea va reuşi să îl transforme. Încrederea în potenţialul omenesc apare nelimitată, demonstrând că expresia „Omul – cel mai preţios capital” nu este o vorbă în vânt.

Comedie în trei acte de  Aurel Baranga

Piesa „Mielul turbat” de Aurel Baranga abordează un subiect de actualitate pentru epoca în care a fost scrisă: birocratismul şi pericolul pe care îl reprezintă acest obstacol în calea noului, în calea iniţiativelor oamenilor muncii. Cabinetul tehnic al unei mari întreprinderi – locul de desfăşurare al acţiunii – adăposteşte câţiva birocraţi care fac zile amare inovatorilor. Reprezentanţii lor sunt responsabilul cabinetului tehnic, Toma Dumitrescu, referentul tehnic, Bontaş, inginerul-şef Cristescu şi alţii. La antipodul acestora se găsesc figurile luminoase ale piesei: muncitorul Spiridon Biserică, secretarul organizaţiei de partid, Dumitru Ionescu-Perjoiu şi desenatoarea Maria, care sunt capabili de a-i evalua pe primii la justa lor valoare.

Autor:  I.L.Caragiale

Cele zece dintre cele mai cunoscute schiţe ale apreciatului scriitor român I.L. Caragiale au  surprins ridicolul, uneori chiar absurdul relaţiilor omeneşti şi al întâmplărilor prin care oamenii trec cu sau fără voia lor. Accentul este pus pe anecdotă, pe moment și nu pe alunecarea în povestire. „Momentele și schițele caragialiene sunt și instantanee fulgerătoare ori clipe de viață, adică efemeride fixate pe retina eternității, dar și situații sau ipostaze decupate intenționat pentru exemplaritatea lor în privința unor anumite faze ori stadii ale existenței.” (Ion Vartic – „Dicționar analitic de opere literare românești”)

Ca proiecții de viață familială și publică, schițele caragialiene cuprind o mare cantitate de adevăr istoric, redat de actorii orădeni în această serie de miniaturi artistice, mereu actuale.

Piesă în trei acte de  Emmanuel Roblès
Traducerea:  Paul B. Marian

Acţiunea piesei „Montserrat” se petrece în Venezuela, în anul 1812 şi este inspirată din istoria războiului civil. Deşi faptele istorice sunt prezentate cu acurateţe, după spusele autorului, povestea ar fi putut fi plasată în antichitatea romană, în Spania lui Filip al II-lea, sau în Franţa în timpul ocupaţiei naziste, în orice epocă sau spaţiu în care se dau lupte pentru libertate. Montserrat, tânăr ofiţer spaniol, trece de partea revoluţionarilor venezueleni, oripilat de atrocităţile comise de compatrioţii săi împotriva localnicilor. Spaniolii intenţionează să îl aresteze pe Simon Bolivar, şeful revoluţionarilor; Montserrat îl avertizează şi Bolivar reuşeşte să scape. Descoperind trădarea, spaniolii îl întemniţează pe Montserrat. Înainte de a-l executa, ei încearcă să îl facă să le indice ascunzătoarea lui Bolivar. Montserrat se confruntă cu o dilemă tragică: mărturisirea sau viaţa a şase ostatici nevinovaţi, capturaţi la întâmplare din piaţa oraşului. Fiecare dintre ei va încerca să îl convingă să mărturisească, fie trezindu-i mila (copiii rămaşi orfani în cazul morţii lor), fie explicându-i că Bolivar, bolnav, ar putea muri oricum. În final, Montserrat alege tăcerea şi moare împăcat, aflând că revoluţia nu mai poate fi oprită.

Comedie în trei acte şi un epilog  de  Virgil Stoenescu şi Octavian Sava

Piesa „Nota zero la purtare” aduce în prim-plan un mediu cunoscut, adesea întâlnit în literatura dramatică, dar care își păstrează mereu nota de gingășie, candoare și exaltare: liceul. Sunt prezente în ea farsele și poznele școlărești, sfiala primelor mărturisiri, durerea adevăratelor înfrângeri și preocuparea persistentă pentru viitorul personal.

Dincolo de acestea, acțiunea piesei, situată în primele luni după 23 August 1944 redă o parte din tensiunea acelor zile. Sosirea unui nou coleg utecist tulbură vechile relații și obiceiuri. În întregul ei, piesa este impregnată de romantism revoluționar și conține, după cum remarcă regizorul Valeriu Moisescu, un crâmpei din lupta comuniștilor și uteciștilor în școală împotriva reacțiunii.

Comedie în trei acte de  George Vasilescu, după o idee de Ion Creangă

În piesa „Ochiul babei”, autorul George Vasilescu preia nucleul narativ din basmul „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă și înfăţişează o gospodărie tipică de la ţară, condusă în chipul cel mai autoritar de mama-soacră. Accentul e pus pe firea rapace a soacrei, al cărei unic țel în viață pare a fi sporirea averii. Rămasă văduvă de timpuriu, Aftinia alege singură soţii pentru feciorii ei, cu unicul scop de a le utiliza forţa de muncă. Nora cea mai tânără, Agripina, adusă de feciorul cel mic în casă fără consult prealabil, sintetizează o sumedenie de trăsături pozitive specifice eroilor populari : istețime, spirit de dreptate, hărnicie, sinceritate. Ea le dezvăluie celorlalte două nurori minciuna ochiului din ceafă cu care Aftinia pretinde că le vede când stau degeaba. Astfel, ea rupe ordinea instaurată și îi vine de hac soacrei celei rele. Aceasta e pedepsită pentru răutatea și zgârcenia ei, fiind silită și își cedeze întreaga avere, strânsă de fapt prin munca și strădaniile altora.

Spectacol de poezie

Versuri de:  Louis Aragon, Maria Banuş, Che Yen, Evghenii Dolmatovski, Paul Eluard, Pierre Gamara, Nazim Hikmet, Ştefan Iureş, Eugen Jebeleanu, Luis Munoz Marin, Pablo Neruda, Jerzy Putrament, Rabemananjara, Alexei Surkov, Margaret Walker

Interpretează:

Natalia Lefescu 
Eugen Ţugulea
Ilie Iliescu
Ion Marinescu
Valeriu Grama
Constantin Adamovici
Eugen Nagy
Radu Reisel
Vera Varzopov
Jean Săndulescu
Nicolae Toma 

Regia artistică:  Radu Penciulescu
Data premierei: 26 aprilie 1959

S-A FĂCUT LUMINĂ, de N.Damaschin

Acțiunea piesei „S-a făcut lumină”, plasată în perioada colectivizării surprinde frământările țăranilor confruntați cu acest fenomen ce le bulversează ritmul cunoscut al vieții. Stan Roman și Maria evită la început intrarea în colectivă, de teama că vor pierde pământul și averea agonisită cu trudă. Firu, deși colectivist declarat, sabotează interesele gospodăriei dând intenționat sfaturi proaste cu privire la hrănirea vacilor, la plantarea viei și a livezilor. Cu toate că pare mâna dreaptă a președintelui Vasile, tot el îi convinge în secret pe săteni să nu se alăture gospodăriei colective.

Când Stan Roman se decide în sfârșit să depună cererea pentru intrarea în G.A.C., Firu îi înscenează un delict pentru a împiedica intrarea sa, pe care și alți săteni ar fi urmat-o ca exemplu. În curtea lui Stan sunt găsiți mai mulți saci cu grâu furați din magazia gospodăriei colective, iar Stan e acuzat că a dorit chipurile să își sporească averea pe căi nelegitime. Prin mărturisiri succesive, adevăratul făptaș, Firu, este demascat, lucrurile se clarifică, iar viitorul se arată luminos și plin de promisiuni.

Scene din viaţa de la ţară în patru acte  de A.P.Cehov
Traducerea:  R.Teculescu şi V.Jianu

Vanea trăieşte împreună cu nepoata sa, Sonia, pe o moşie la ţară. Împreună, ei nu doar gestionează domeniul, ci au preluat şi o parte din muncile care asigură venitul moşiei şi întreţin viaţa luxoasă a tatălui Soniei, profesorul universitar Serebreacov, întruchipare a intelectualităţii reci şi egoiste. Când acesta, însoţit de tânăra şi frumoasa lui soţie, Elena Andreevna, soseşte la moşie, vieţile tuturor sunt bulversate. Vanea şi Mihail Astrov, medic idealist, se îndrăgostesc de Elena, care le respinge avansurile. Sonia e îndrăgostită la rândul ei de Astrov, dar fără speranţă. Intenţia lui Serbreacov de a vinde moşia pentru a trăi în oraş trezeşte mânia lui Vanea, care îl acuză de egoism şi nerecunoştinţă, trăgând chiar cu arma după el, fără a-l răni. Serebreacov şi Elena pleacă, lăsându-i pe Vanea şi pe Sonia trişti, singuri, dar adoptând atitudini diferite în faţa nefericirii: în timp ce Vanea, făcând bilanţul unei vieţi goale e bântuit de gândul sinuciderii, Sonia rămâne tonică şi optimistă. Istoria unor vieţi banale, a unor personaje care trec pe lângă fericire…

Ziariştii

Piesă în trei acte (4 tablouri)  de Al.Mirodan

Tributară epocii în care a fost scrisă (1953), dar bucurându-se de un succes notabil în anii ’60, piesa „Ziariștii”reprezintă un omagiu adus presei comuniste de tineret. În centrul piesei stă Cerchez, redactor-șef al ziarului „Viața tineretului”. La doar 27 de ani, Cerchez are înțelepciunea unui om trecut prin viață. El va lua apărarea anonimului Ioan Gheorghe „un fel de « român generic », ca la Liviu Rebreanu, împotriva traficanților de principii din partidul comunist” (Mircea Ghițulescu în „Dramaturgi români contemporani”). Printre atributele piesei, semnalate de presa vremii, menționăm forța care poate pune în mișcare conștiințele adormite și puritatea adevărurilor pe care le proclamă. Eroii piesei sunt tineri pasionați, capabili de gesturi mari și de sacrificii nelimitate. Ei nu sunt încă figuri consacrate, dar se remarcă prin fapte, prin viața lor autentică în societate, prin faptul că au ceva de spus și acționează fără ezitare.

×

TOP