Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1961-1962

Comedie în două părţi de Vadim Korostîliov

Traducerea:  Horia Deleanu şi Irina Popescu 

În revista „Teatrul”, nr. 1/962, Al. Popovici observă că piesa „Cred în tine” împrumută convențiile unei feerii, transformând eroina piesei într-o Cenușăreasă și un banal contabil într-un vrăjitor apt să opereze modificări profunde în oameni și în felul lor de a se vedea unii pe alții. Un tânăr soț devine imediat după căsătorie un ins plictisit, morocănos, iar calitățile și farmecul Irinei încetează să îl mai intereseze. Apelând în primul rând la credința în semeni, amicul-vrăjitor o va transforma pe Irina cu ajutorul unei simple rochii de bal. Reprezentant al poeziei, al armoniei estetice, el îi invită pe ceilalți spre vis, ca spre un fapt firesc al existenței. Astfel, soția neglijată redevine pentru soț întruparea frumosului, a aspirațiilor creatoare. Totuși, Irina nu se schimbă, ci perspectiva soțului, nepăsător până atunci la adevărurile imediate, mai atras de strălucirile astrale decât de cele apropiate. După cum afirmă autorul Vadim Korostiliov în caietul-program al spectacolului, piesa „Cred în tine” „nu e nici basm, nici realitate. Mai curând e și una și alta. În viață se întâmplă adeseori minuni, dar noi nu le vedem. Iar atunci când le vezi, poți povesti cum a făcut un om ca altul să devină minunat, numai pentru că a crezut în el, pentru că a crezut că este într-adevăr minunat.”

Comedie în trei acte de  Andrei Uspenski
Traducerea:  Sonia Filip

Eroina principală din piesa „Fata cu pistrui”, Glaşa Ivanovna, şi-a terminat de curând studiile şi, în loc să plece în taigaua siberiană împreună cu brigada de comsomolişti din care face parte, rămâne la Moscova şi se angajează în colectivul de control al noilor blocuri de locuinţe date în folosinţă. La Moscova ea l-a întâlnit pe Alexei, pe care îl iubeşte cu adevărat şi alături de care înţelege să îşi făurească fericirea. Momentele de afirmare şi împlinire a acestei iubiri dau naştere unor pagini de emoţionantă vibraţie lirică. Conflictul piesei nu se rezumă însă la o simplă poveste de dragoste. Echipa Glaşei din taiga tinde să o considere o dezertoare care şi-a căutat un trai mai bun. Soţul Alexei e tentat să vadă un capriciu în insistenţa cu care ea se ridică împotriva inginerului Ivan Stepanovici Rubţov, constructor priceput, dar mai puţin atent la calitatea lucrărilor. Fata cu pistrui nu împlineşte fapte eroice şi lupta ei nu are accente grave sau retorice. Acţiunile ei sunt simple, iar gesturile sale capătă valoare de simbol într-o comedie caldă, entuziastă şi autentică.

Piesă în două părţi  de J.B.Priestley
Traducerea:  Petre Comarnescu

Piesa „Inspectorul de poliţie” a fost interpretată ca o parabolă a dezintegrării valorilor societăţii engleze victoriene, premergătoare primului război mondial, expresie a principiilor politice socialiste ale autorului. Acţiunea celor trei acte ale piesei se desfăşoară într-o singură noapte, în casa familiei Birling dintr-un oraş industrial englezesc. Petrecerea de logodnă a fiicei Sheila cu Gerald e întreruptă de vizita Inspectorului Goole, care îi interoghează pe toţi membrii familiei cu privire la sinuciderea unei fete din clasa muncitoare. Treptat, prin confesiuni şocante, care vor distruge încrederea şi relaţiile familiale, ancheta relevă că toţi cei prezenţi au contribuit direct sau indirect la moartea tinerei Eva Smith. Birling tatăl a concediat-o de la întreprinderea sa în urma unei greve. Sheila – fiica – a impus concedierea ei dintr-un magazin; Gerald şi-a făcut-o pentru un timp amantă, ca apoi să o părăsească; Eric – fiul -, a avut-o şi el drept amantă, lăsând-o însărcinată. Când Eva Smith s-a adresat unei societăţi caritabile pentru ajutor, doamna Birling a refuzat-o. Astfel se construieşte valoarea simbolică a personajului Eva Smith, reprezentând omul simplu peste care societatea atotputernică trece fără scrupule, zdrobindu-i fericirea, demnitatea şi viaţa.

Comedie tonică în şMi se pare romanticase tablouri de  Radu Cosaşu

Situată la limita dintre reportaj şi text dramatic, piesa „Mi se pare romantic…” porneşte de la un conflict sumar înfiripat: Dinu Constantin, strungar în drum spre inginerie, e tentat să ceară o intervenţie (de care, de fapt, nu are nevoie), de la secretarul Comitetului orăşenesc de partid. Pretextul piesei este, aşadar, combaterea sistemului de „pile”, a societăţilor mutuale de ajutor reciproc pe bază de interes. Conflictul e realmente un aspect din lupta cu vechiul (simbolizat prin vulgaritate, prost-gust şi micile laşităţi cotidiene) şi proclamarea noului în conştiinţa omului socialist – întruchipat de profesoara de la seral sau de miliţianul pasionat de istorie şi geografie. În această ambianţă de tinereţe, sinceritate şi optimism rezidă adevăratul romantism căutat de piesă, nu în romanţiozitatea desuetă a domnişoarei Lilly de la restaurantul cu tonomat sau a casieriţei care suspină peste filele romanului „Roşu şi negru.” Piesa îşi propune să surprindă procesul de tranformare, de spulberare a vechiului atât pe plan social, cât şi înăuntrul fiecăruia.

de  Radu Ţenţulescu

Distribuţia:

Chiril:  Liviu Mărtinuş
Oana:  Simona Constantinescu
Doina:  Doina Vasiu
Profesoara:  Sofica Albu
Ifrim:  Grig Schiţcu

Regia artistică:  Dorel Urlăţeanu
Decor:  Nagy Sándor
Costume:  Eliza Popescu

Data premierei:  9 noiembrie 1961

Semicentenarul Caragiale, dedicat împlinirii a 50 de ani de la moartea scriitorului, a reprezentat o celebrare a personalității și a operei caragialiene, ce se încadrează evoluției generale a dramatugiei epocii (Cehov, Maeterlink, Strindberg, Jarry, Craig) și preced unele dezvoltări ulterioare ale artei dramatice (Eugen Ionescu). „Nivelul calitativ avut mereu în vedere de Caragiale este acela european. Realizând o chintesență a spiritului național, dramaturgul a avut totodată o adevărată vocație de european, dovedită în operă prin sinteza pe care a trasat-o între mijloacele tradiționale ale teatrului și exigențele dramei moderne”. (I. Constantinescu – „Caragiale și începuturile teatrului european modern”, Ed. Minerva, București, 1974).

Comedie în trei acte de  Mihail Sebastian

Intriga piesei „Ultima oră” surprinde un episod în aparență minor, dar apt să răstoarne o întreagă ordine stabilită în societatea bucureșteană interbelică. Gazeta de informație publică, politică și scandal „Deșteptarea” publică într-o zi articolul „Alexandru cel Mare în Media” al profesorului de istorie Alexandru Andronic, în care persoanele avizate recunosc un atac voalat la adresa marelui industriaș Grigore Bucșan, cu referiri la afaceri strict secrete și poate nu dintre cele mai oneste. Atât directorul gazetei, cât și industriașul îl vizitează pe Andronic, de altfel un anonim al lumii mondene, fiecare urmărind câte un scop personal: primul să și-l apropie în calitate de colaborator, de vreme ce este, nu se știe prin ce mijloace, posesorul unor informații atât de valoroase; al doilea, pentru a contracara următoarele atacuri și dezvăluiri în presă, oferindu-i savantului o sumă semnificativă de bani. Andronic îi refuză pe amândoi; Bucșan pune la cale diverse stratageme pentru a-l sabota pe savant, mergând până la cele mai înalte foruri și ministere. Soluția salvatoare pentru toți vine însă de la Magda, o studentă fascinată de personalitatea lui Alexandru cel Mare și puțin îndrăgostită de profesorul său; ea îl convinge pe Bucșan să asigure fondurile necesare unei călătorii de studii de trei ani în Asia, pe urmele marelui conducător antic, pentru savant și pentru ea însăși, ca și crearea unei Asociații pentru încurajarea studiilor de istorie antică, avându-l ca președinte al consiliului de administrație tot pe Alexandru Andronic.

Piesă în trei acte, şase tablouri de Nicolae Damaschin

Acțiunea piesei se petrece în Gospodăria Agricolă Colectivă „Steaua”, unde inginerul agronom Titi Spinuș împiedică obținerea de recolte bogate, la adevăratul potențial al gospodăriei, printr-o atitudine delăsătoare, expresia lui favorită fiind „problema asta nu-i urgentă”.

Lui i se opun Mioara, zootehnistă competentă și dedicată și Ioana, fiica președintelui gospodăriei. Energică, tăioasă, ambițioasă și plină de inițiativă, un adevărat „drac de fată”, ea nu își cruță nici măcar părinții, silindu-i să își facă o autocritică severă și să își îndeplinească fără abateri norma de zile-muncă. Tot ea obține o recoltă record de porumb de pe hectarul ce îi revine din G.A.C., aplicând în secret metodele de producție recomandate de inginerul agronom Dan Răchitan de la București. În același timp, acesta este iubitul Anei, sora mai mare a Ioanei, tânără doctoriță în sat.

Feerie în cinci acte de William Shakespeare
Traducerea:  Şt.O.Iosif
Traducerea revizuită:  Florin Tornea

Având la bază surse de inspirație multiple – mitologia greco-romană, legendele Evului Mediu și folclorul englez – binecunoscuta creație shakespeariană „Visul unei nopți de vară” este o piesă a cărei temă, în vorbe și în fapte, este dragostea. E vorba de dragostea oarbă, lipsită de rațiune, sinceră și uneori capricioasă. Căsătoria ducelui Theseu cu Hippolyta, regina Amazoanelor, constituie cadrul piesei, a cărei acțiune începe și se termină în palatal ducelui. Conflictul este declanșat de o veche lege ateniană care le dădea cetățenilor puterea să aleagă soți potriviți fiicelor lor, iar în caz de nesupunere, să ceară chiar moartea acestora din urmă. Uzând de acest drept, Egeus îi cere ducelui Atenei condamnarea la moarte a fiicei sale, Hermia, pentru refuzul ei de a se căsători cu Demetrius, vlăstar al unei nobile familii ateniene. Situația inițială ne înfățișează iubirea reciprocă dintre Hermia și Lysander, precum și iubirea neîmpărtășită a lui Demetrius pentru Hermia și a Helenei (prietena Hermiei) pentru Demetrius. Pentru a scăpa cu viață și a-și salva iubirea, Hermia și Lysander hotărăsc să fugă prin pădure spre casa unei mătuși unde legea nemiloasă nu are nicio putere. Ei sunt urmați în taină de Helena și de Demetrius, pătrunzând astfel cu toții pe tărâmul miraculous al

×

TOP