Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1963-1964

Concert spectacol în două părţi
Scenariu:  Alexandru Andi, Mircea Crişan, Grig Schiţcu, Radu Stănescu, Stelian Vasilescu

Spectacolul de estradă prezentat la trecerea dintre ani a cuprins varietăți adecvate perioadei calendaristice („Plugușorul”, „Moș Gerilă”, „Anul 1964”), scenete umoristice și satirice („Mica publicitate”, „Controlul de calitate”, „Fără suprapreț”, etc.), momente coregrafice și numeroase „cadouri muzicale” pentru publicul care a ales să își petreacă noaptea de Revelion alături de artiștii Teatrului orădean.

Melodramă în trei acte de G.B.Shaw
Traducerea:  Petru Comarnescu

Acţiunea piesei „Discipolul diavolului” este plasată în America, în 1777, în timpul revoltei coloniilor împotriva stăpânirii britanice. Făcând parte din ciclul „Trei piese pentru puritani”, piesa se concetrează asupra câtorva figuri de puritani, care pretind că îl slujesc pe Dumnezeu: Doamna Dudgeon, cei doi fraţi William şi Titus cu soţiile lor. Dumnezeu îi îngăduie Doamnei Dudgeon să strângă avere, să fie zgârcită, să-şi blesteme soţul pentru că nu i-a lăsat un testament care să îi convină, dar nu îi permite să fie bună cu Essie, să fie om. Pe o poziţie contrară se situează Richard Dudgeon, care, judecându-l pe Dumnezeu după slujitorii săi, se declară „ucenicul diavolului”. Paradoxal, el e cinstit, generos şi gata de sacrificiu în numele omeniei. Dacă Dumnezeu apără nedreptatea, atunci desigur diavolul e apărătorul dreptăţii. Astfel, pe fondul evenimentelor istorice revoluţionare, al aventurilor prin care trec Richard şi pastorul Anderson, piesa lansează un atac vehement la adresa puritanismului făţarnic, a minciunii şi a ipocriziei.

Basm în trei acte  de I. Karnauhova şi I.Brausevici

În spectacolul pentru copii „Floricica purpurie”, lupta dintre bine și rău se poartă pentru floricica purpurie, simbol al frumuseții și purității sufletești.

„Eroina basmului nostru este Aleonușca. Ea este aceea care dorește să aibă floricica purpurie, dar atunci când dobândirea florii amenință viața tatălui ei, se sacrifică fără să stea pe gânduri. Aleonușca este un om întreg – ea știe să spere, să iubească, știe să fie devotată. Trăind într-un castel, necunoscut și izolat de oameni, în mijlocul unei păduri imense (pădure cum numai în basme poate exista), ea nu-și pierde cumpătul și firea. Deși îi este dor de casa părintească, rămâne la castel, la început de dragul tatălui ei, iar mai apoi de dragul unui monstru care nu poate trăi fără Aleonușca. El are o înfățișare hidoasă, dar un suflet generos și blând. Cine este monstrul? Este un prinț nefericit căruia Baba Cloanța i-a schimbat înfățișarea și îl ține ferecat în castel. Pentru el nu există decât o singură salvare. Dragostea curată dăruită de o fată care îl va cunoaște sub înfățișarea de monstru. Oare va fi destul de tare eroina noastră, oare dragostea ei îl va putea salva?

Dramă istorică în cinci acte de  Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

„Luceafărul” reprezintă ultimul act artistic al trilogiei lui Barbu Ștefănescu Delavrancea dedicată istoriei Moldovei, care începe cu 1504 (anul morții lui Ștefan cel Mare) și se încheie cu 1538 (anul plecării lui Petru Rareș în pribegie). Până la montarea orădeană din 1963, piesa „Luceafărul” a mai fost pusă în scenă o singură dată, la Teatrul Național din București, în 1910, anul în care a fost și scrisă.

  „Prin tematică, prin unele personaje și situații, prin stil chiar, Luceafărul este o continuare a primei piese, Apus de soare, situându-se în antiteză cu Viforul. Mânat de intenții educative, scriitorul nu a vrut să-și încheie fresca prin domnia sceleratului Ștefăniță, ci cu imaginea luminoasă a lui Petru Rareș, domnitor patriot și viteaz, continuatorul testamentului politic al lui Ștefan cel Mare. (…) Acțiunea (…) redă, la modul biografic, principalele evenimente ale primei domnii a lui Petru Rareș. Începutul este shakespearian. Străjerii de la castelul din Suceava rememorează cumplitele întâmplări ale recentei domnii a lui Ștefăniță. Întregul act este axat pe motivul „recunoașterii”. După 22 de ani de pribegie, Petru Rareș, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, se înfățișează singur și neînarmat în fața castelului din Suceava pentru a reclama tronul rămas vacant. Dar nimeni nu-l mai recunoaște.

Comedie în trei acte de  Ştefan Haralamb şi Stela Neagu

După mărturia autorilor, reporteri de meserie, piesa „Mirele furat” este rezultatul unei selecţii a faptelor de viaţă văzute „la faţa locului.” Acţiunea surprinde dificultăţile a doi logodnici din două gospodării colective diferite, amândoi valoroşi în activitatea lor, deci revendicaţi ca viitoare familie de ambele sate. Pentru a rezolva situaţia, Anica îşi fură mirele, pe Andrei, şi îl aduce la ea în sat. În afara comicului pe care îl generează răsturnarea de valori (tradiţional, miresele erau furate), actul are o semnificaţie mai adâncă. Tânărul soţ, aducând o experienţă mai înaintată şi iniţiativă, fiind dornic de înnoire, provoacă atâta bătaie de cap noilor rude şi prieteni, încât la un moment dat e poftit să se întoarcă în satul lui împreună cu nevasta. Dar acum nu mai vrea el să plece şi toate cele propuse în vederea prosperării gospodăriei vor fi realizate.

Piesă în două părţi de Alexandru Mirodan

„Nu vi s-a întâmplat niciodată ca, deschizând volumul la pagina 72, să nimeriți peste un capitol scris prost, sau chiar cu totul greșit, dar care să facă parte, totuși, dintr-o carte bună ?”

Piesă cu inserții comice și lirice, „Noaptea e un sfetnic bun” pune în discuție probleme morale precum vinovăția reală sau închipuită, iertarea semenilor și capacitatea de a distinge binele de rău, (tema privirii lucide și a „miopiei imorale”). După mărturisirea autorului, intriga pornește de la un caz real, prezentat într-un articol din ziarul „Scânteia”, despre un tânăr muncitor care, eliberat din închisoare, se lovește de atitudinea superficială și rigidă a celor din jur, dar izbutește, prin muncă onestă, să își recâștige locul în rândul oamenilor.

Comedie tragică în trei acte de Friedrich Dürrenmatt
Traducerea:  H.R.Radian

Orășelul Güllen pare abandonat de lumea industrială din jur: fabricile se închid una după alta, afacerile stagnează și locuitorii se zbat în sărăcie. În acest context sosește în oraș Claire Zachanassian, originară din Güllen și ajunsă la bătrânețe posesoarea unei averi fabuloase. Ea promite foștilor ei concetățeni suma de un miliard, jumătate pentru oraș și jumătate pentru a fi împărțită între locuitori, cu condiția asasinării lui III, cel care o părăsise în anii tinereții, lăsând-o însărcinată și înșelând justiția pentru a se eschiva de asumarea paternității. Inițial, locuitorii refuză să comită crima care le-ar aduce prosperitatea: „Mai bine săraci decât cu mâinile pline de sânge”. Dar, după ce resping oferta „în numele umanității”, güllenezii încep să cumpere pe credit de la magazinul al cărui proprietar este III, să ducă o viață bogată „pe datorie”, nutrind speranța, chiar certitudinea secretă că cineva din oraș va înfăptui crima, iar banii vor intra în posesia obștei. Întâmplările ulterioare revelă faptul că Claire, care a cumpărat în secret aproape toate proprietățile din oraș, este cauza stagnării și a sărăciei din oraș. Într-o întâlnire în pădure, Claire îi declară lui III că nu a încetat niciodată să îl iubească, dar că în timp, dragostea ei s-a transformat în ceva monstruos. În final, III moare într-adevăr, dar cauzele rămân neclare. Claire îi dă Primarului cecul promis, apoi pleacă din oraș ducând cu ea trupul neînsuflețit al lui III.

×

TOP