Folosim cookie-uri | We use cookies
×
Teatrul Regina Maria

Dramă istorică în cinci acte de  Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

„Luceafărul” reprezintă ultimul act artistic al trilogiei lui Barbu Ștefănescu Delavrancea dedicată istoriei Moldovei, care începe cu 1504 (anul morții lui Ștefan cel Mare) și se încheie cu 1538 (anul plecării lui Petru Rareș în pribegie). Până la montarea orădeană din 1963, piesa „Luceafărul” a mai fost pusă în scenă o singură dată, la Teatrul Național din București, în 1910, anul în care a fost și scrisă.

  „Prin tematică, prin unele personaje și situații, prin stil chiar, Luceafărul este o continuare a primei piese, Apus de soare, situându-se în antiteză cu Viforul. Mânat de intenții educative, scriitorul nu a vrut să-și încheie fresca prin domnia sceleratului Ștefăniță, ci cu imaginea luminoasă a lui Petru Rareș, domnitor patriot și viteaz, continuatorul testamentului politic al lui Ștefan cel Mare. (…) Acțiunea (…) redă, la modul biografic, principalele evenimente ale primei domnii a lui Petru Rareș. Începutul este shakespearian. Străjerii de la castelul din Suceava rememorează cumplitele întâmplări ale recentei domnii a lui Ștefăniță. Întregul act este axat pe motivul „recunoașterii”. După 22 de ani de pribegie, Petru Rareș, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, se înfățișează singur și neînarmat în fața castelului din Suceava pentru a reclama tronul rămas vacant. Dar nimeni nu-l mai recunoaște.

Dovezile materiale ale identității sale – însemnarea lui Luca Arbore întărită de semnătura lui Ștefan, semnul de pe spata dreaptă a lui Rareș – nu reușesc să-i convingă pe boieri. O vor face spusele Dolcăi, o bătrână cu darul profeției, dar mai ales mărturia Oanei, după ce Rareș evocă momentul, numai de ei știut, al dezvăluirii originii lor de către Ștefan aflat pe patul de moarte. Petru Rareș este proclamat domn. În actul al doilea, acțiunea lâncezește. În tabăra de lângă Suceava, după câţiva ani, aceiaşi oşteni deapănă întâmpări de arme şi de dragoste din timpul campaniilor împotriva lui Ferdinand de Habsburg, a polonilor şi a tătarilor (…). Tot în tabără se desfăşoară acţiunea, mai susţinută, din actul al treilea, axat pe motivul luptei.

Unul dintre conflictele piesei, cel dintre domn, ca exponent al ţării, şi duşmanii externi, atinge acum punctul culminant. În mod simbolic, cele două personaje care domină acţiunea din acest act sunt domnul şi viteazul oştean Corbea, primul rănit, al doilea mort pe câmpul de luptă. Între ei, autorul a introdus pe fiica de boier Genunea, fascinată de măreţia lui Rareş, dar regretând moartea lui Corbea, a cărui dragoste i s-a revelat prea târziu. Abia în actul al patrulea se desfăşoară conflictul tradiţional, bazat pe realităţile istorice, între domnitor, apărătorul puterii centralizate, al integrității și independenței țării, și marea boierime feudală, mânată de interese egoiste. În sfatul țării, cea mai mare parte a boierilor, în frunte cu hatmanul Mihu, refuză lupta împotriva invadatorilor otomani. Acestora, domnitorul, împreună cu un mic grup de credincioși, le opune, în cuvinte înflăcărate, o mentalitate eroică și patriotică, nutrită de exemplul înaintașilor. (…) În final, părăsit de boieri și de țară, Petru Rareș își reia pribegia. Cu un mic grup de credincioși, el rătăcește prin munți. După ce se desparte de cei dragi și de pământul Moldovei, niște pescari, așa cum prezisese bătrâna Dolca, îl ajută să treacă travestit în Ardeal, unde găsește scăparea.” (Dicționar analitic de opere literare românești, coord. Ion Pop, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007).

 

Distribuţia:

 

Petru Rareş:  Liviu Mărtinuş
Logofătul Baloş:  Ioan Pater
Vornicul Groza:   George Pintilescu, Sandu Simionică
Pârcălabul Mihu:  Dorel Urlăţeanu
Pârcălabul Mateiaş:  Marcel Segărceanu
Postelnicul Albotă:  Mişu Vladimir 
Pârcălabul Liciu:  Constantin Simonescu
Spătarul Şandru:  Grig Schiţcu
Logofăt Trotuşan:  Octavian Uleu
Pan Crasneş:  Vasile Constantinescu, Corneliu Zdrehuş 
Chelarul Hirea:  Valentin Avrigeanu
Mogârdici:  Nicolae Toma
Sandomir:  Ion Abrudan 
Corbea:  George Şimonca, Sandu  Simionică, Vasile Constantinescu
Cremene:  Ion Martin
Doftorul Şmil:  Radu Reisel, Valeriu Grama
Primul ostaş:  Teodor Buzea, Boris Petroff 
Al doilea ostaş:  Ilie Iliescu
Al treilea ostaş:  Valeriu Grama, Eugen Ţugulea 
Un copil de casă:  Iván Sugár
O iscoadă:  Jean Săndulescu
Andrea:  Cornel Cionca
Antonio:  Gheorghe Chişe
Primul pescar:  Valeriu Grama, Eugen Ţugulea 
Al doilea pescar:  Grig Schiţcu
Al treilea pescar:  Sandu Simionică, Teodor Buzea, Boris Petroff
Al patrulea pescar:  Ilie Iliescu
Al cincilea pescar:  Jean Săndulescu 
Elena Doamna:  Genoveva Matici, Alla Tăutu
Oana:  Lili Mihăilescu Vladimir 
Genunea:  Vivi Popescu, Marilena Negru
Nastasia:  Anca Miere Chirilă
Dolca:  Maud Mary, Doina Urlăţeanu
Boieri şi ostaşi: Kálmán Battyán, Imre Rádai, István Kiss, László Balogh, Ernő Gáll, Doina Ioja

 

Regia artistică:  Ion Deloreanu
Asistent regie:  Sanda Tîlvan Băltăreţu
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Ilustraţia muzicală:  Lucian Ionescu

Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Sofica Spoială
Sonorizarea:  Olea Dorel

 

Data premierei:  2 octombrie 1963

×

TOP