Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Comedie în cinci acte de Ben Jonson
Traducerea:  Mihnea Gheorghiu

Intriga piesei „Volpone” are la bază tema străveche a goanei după moștenire. Volpone, magnifico din Veneția, cetatea fabuloasă a luxului, dar și a tuturor viciilor, adună comori și bogății din darurile pe care lingușitorii săi i le fac zilnic, în speranța de a-i câștiga simpatia și, implicit, averea, după moarte. Ajutat de parazitul său, Mosca, Volpone simulează că ar fi bolnav pe moarte, în realitate el fiind în deplinătatea forțelor fizice, capabil de uneltiri și intrigi. Pentru el, banul este „idol” pe altar. Principalii pretendenți la moștenire sunt avocatul Voltore, bătrânul Corbaccio și negustorul Corvino. Dorind-o pe Celia, soția lui Corvino, Volpone pune la cale un plan pentru a o avea. Mosca merge în casa lui Corvino și susține că un sobor de doctori i-a recomandat stăpânului bolnav compania în pat a unei femei frumoase. Mereu cu gândul la moștenire, Corvino e gata să se încornoreze de bună-voie și își duce soția în casa lui Volpone. Celia își apără cu orice preț onoarea, iar situația este salvată în ultimul moment de Bonario, fiul lui Corbaccio.

Punctul culminant al piesei este atins în momentul în care Volpone își regizează singur moartea, pentru a urmări reacțiile celor care îi jinduiau avutul. Lovitură de teatru, Volpone îl desemnează pe Mosca drept unic moștenitor, care, de altfel, intră foarte bine în rolul de proaspăt îmbogățit. Pentru a-și râde și mai bine de păcăliți, Volpone se travestește în comandatore și îi înfurie nebunește pe cei trei dezmoșteniți: Voltore, Corbaccio și Corvino.

Un scurt moment de sinceritate al lui Voltore în Casa Senatului dezleagă toate firele. Când Mosca refuză să își mai ajute stăpânul, acesta se dă singur de gol, aruncând travesti-ul. Justiția triumfă, ca în fabulele moralizatoare a căror amprentă e vizibilă în întreaga piesă: vinovații (Voltore, Corbaccio, Corvino) sunt pedepsiți, nevinovaților (Celia, Bonario) li se face dreptate; Mosca este condamnat să fie biciuit și trimis la galere pe viață, iar Volpone e închis până va muri de bolile pe care le-a simulat, căci, după cum el singur admite, „așa pățește vulpea firoscoasă”.

Distribuţia:

Volpone:  Ioan Pater
Mosca:  Jean Săndulescu
Voltore:  Ilie Iliescu
Corbaccio:  Constantin Simionescu
Corvino:  Octavian Uleu
Bonario:  George Pintilescu
Sir Polithik:  Nicolae Toma
Peregrine:  Ion Abrudan
Jude I:  Valentin Avrigeanu, Ion Martin
Jude II:  Valeriu Grama
Jude III:  Boris Petroff
Jude IV:  Marcel Segărceanu
Lady Polithik:  Alla Tăutu
Celia:  Olga Sîrbul
Camerista I:  Mia Popescu
Camerista II:  Doina Ioja

Regia artistică:  Ion Deloreanu
Scenografia:  Alexandru Olian 
Ilustraţia muzicală:  Miron Raţiu, dirijor la Filarmonica de Stat Oradea
Coregrafia:  Eva Ombódi
Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Agy Segărceanu
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  4 aprilie 1965

×

TOP