Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Comedie în trei acte de Alejandro Cassona
Traducerea: Cornelia Petreanu şi Val Săndulescu
Premieră pe ţară

„Primăvara – sinuciderea interzisă” este o piesă construită pe un truc dramatic. Doctorul Roda, care a studiat mulţi ani psihologia celor care îşi pun capăt vieţii, are originala idee de a înfiinţa un sanatoriu pentru vindecarea maladiilor psihice care duc la acest gest extrem. Terapia se desfăşoară sub camuflajul unei structuri care, chipurile, facilitează întrajutorarea şi solidaritatea în drumul spre moarte; pacienţilor le sunt puse la dispoziţie mijloace moderne de sinucidere, dar şi cucuta socratică, veninul viperelor, baia călduţă sistem Seneca.  În sanatoriu îşi găsesc refugiul Îndrăgostitul închipuit şi Doamna tristă, care îşi hiperbolizează în mod egoist durerea, întreţinând-o şi chiar admirând-o, Alicia, copleşită de singurătate şi Juan, suferind de un accentuat complex de inferioritate faţă de fratele său, căruia totul îi reuşeşte în viaţă. Dar, desigur, tot ce se întâmplă în decorul magnific al sanatoriului (un castel izolat, înconjurat de o superbă grădină) este o regenerare, o redescoperire a frumuseţii vieţii. Nimeni nu se sinucide, ba mai mult, pacienţii se reintegrează în viaţă cu speranţe sporite. Singura tentativă o face Chole, tânăra sănătoasă care a nimerit în sanatoriu printr-un accident turistic şi pe care o seduce lejeritatea cu care este abordată în sanatoriu ideea morţii. O comedie lirică originală, care demonstrează că există întotdeauna o cale de rezolvare a problemelor, care sunt, de regulă, mai puţin grave, mai puţin dramatice decât par la prima vedere. Remediul universal pare a fi viaţa socială, comunicarea reală cu aproapele.

Distribuţia: 

Doctorul Roda:  Gheorghe Musceleanu
Hans:  Marcel Segărceanu
Doamna tristă:  Doina Urlăţeanu
Îndrăgostitul închipuit:  Ion Abrudan, Ben Dumitrescu
Alicia:  Ana Popa
Chole:  Gina Nicolae
Fernando:  Nicolae Barosan
Juan:  Ion Martin
Tatăl celeilalte Alicia:  Ben Dumitrescu, Ion Abrudan
Chora Yako:  Viorica Cernucan

Regia artistică:  Valeriu Grama
Scenografia:  Maria Haţeganu
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Sofica Spoială
Sonorizarea:  Dorel Olea 

Data premierei:  17 februarie 1968

 

×

TOP