Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1971-1972

de B.Şt.Delavrancea, cu un prolog din viaţa lui Ştefan cel Mare, de Mihail Sadoveanu

„Apus de soare” deschide „Trilogia Moldovei” și este rezultatul unei munci amănunțite de documentare din lucrări istorice și din tradițiile folclorice. Inspirată din istorie, ea a fost considerată o cronică vie, amplă frescă a domniei zbuciumate a lui Ștefan cel Mare. Nota de modernitate a piesei constă în faptul că accentul este pus pe conflictul interior, psihologic, nu pe înfruntarea exterioară dintre eroi și grupările opuse. Există un conflict social-politic, dar el deține un rol secundar. El se încheagă în jurul transferului puterii. Voievodul Ștefan, mândru de biruința fiului său, Bogdan, a hotărât să îl înscăuneze domnitor. Ștefan verifică și judecățile făcute de Bogdan, care trece și această probă de vrednicie. Complotul celor trei boieri, în frunte cu Ulea, care vor să îl înscăuneze pe Ștefăniță, nesocotind voința domnitorului, precipită decizia acestuia. Punctul culminant al piesei este atins în actul III, al înscăunării, când Ștefan cel Mare rostește și un discurs patetic și emoționant, plină de imagini cu rezonanță mitologică.

de Horia Lovinescu

„Omul care…” de Horia Lovinescu se inspiră din acţiunile lucrătorilor în serviciile de securitate, fiind o pledoarie comunistă pentru vigilenţă revoluţionară, apărarea secretelor şi a interesului general de stat. Stilul piesei o apropie de genul poliţist şi utilizează numeroase din convenţiile acestui tip de scrieri: acţiunea se petrece în ţară şi în străinătate şi abundă în răsturnări spectaculoase de situaţie şi lovituri de teatru. Dincolo de acestea, subiectul punctat de aventură dobândeşte valoarea unei dezbateri etice despre problemele orânduirii socialiste.

de A.P.Cehov
Traducerea:  Moni Ghelerter, Mara Nicolau şi Radu Teculescu

Poveste tristă a viselor şi speranţelor nimicite, „Pescăruşul” se concentrează în jurul temei căutării: unele personaje caută dragostea, altele doresc succesul, iar altele năzuiesc spre geniul artistic. În ciuda acestei căutări perpetue, niciunul nu atinge fericirea şi fiecare înregistrează câte un faliment tăcut. Tânărul Konstantin Treplev încearcă să îşi definească orientarea artistică scriind piese de teatru inovatoare, experimentale şi abstracte. El organizează în cadru restrâns reprezentaţia uneia dintre aceste piese oferindu-i rolul principal frumoasei Nina, pe care o iubeşte cu patimă. Din nefericire, dragostea nu îi este împărtăşită; de fapt, niciunul dintre personaje nu se bucură de reciprocitatea sentimentelor din partea persoanei iubite. Purtată de ambiţie şi îndrăgostită de Trigorin, iubitul mamei lui Treplev, Nina fuge în capitală, cu gândul de a deveni actriţă. În figura ei se concentrează aproape toate semnificaţiile simbolice ale Pescăruşului. Cuvintele sale, repetate, «Eu sunt un pescăruş», au devenit o frază-cheie a dramaturgiei universale : ele vorbesc despre libertate, despre vise, idealuri şi distrugere, într-o reflecţie profundă asupra unicităţii vieţii.

Comedie de Rudi Strahl
Traducerea: Aneta Dobre
Premieră pe ţară

„Procesul Adam şi Eva” este o dezbatere – la propriu şi la figurat a unei probleme esenţiale a vieţii omului: întemeierea unei familii, a unui cămin. Tinerii Adam Schmitt, lăcătuş auto şi fotbalist şi Eva Muller, viitoare moaşă, căutând Oficiul stării civile, nimeresc în schimb în sala de şedinţe a unui tribunal aparte, un fel de „pre-stare civilă” care are menirea de a hotărî dacă viitorii miri au sau nu voie să se căsătorească. Tribunalul este compus dintr-un judecător în curs de divorţ, un procuror divorţat, un avocat celibatar convins şi un grefier văduv. Piesa pledează împotriva uşurinţei cu care se încheie, uneori, căsătoriile. Ea se doreşte un semnal de alarmă adresat mai ales tinerilor îndrăgostiţi, conţinând unele incursiuni în trecutul, dar şi în viitorul probabil al candidaţilor la căsătorie, luând în discuţie o serie de probleme morale, dar şi materiale ale viitoarei căsnicii. Piesa apără căsătoria durabilă, întemeiată pe o dragoste sinceră, pe o bună cunoaştere prealabilă a partenerului, pe spirit de răspundere, ea devenind astfel elementul sine-qua-non al vieţii împlinite.

Comedie în trei acte de  Dan Tărchilă

„Unchiul nostru din Jamaica” este Tom Whyer, care în adâncurile sufletului său a rămas Toma Oaie, un suflet de român îmbrăcat în hainele milionarului american. După zeci de ani de absenţă, el revine în ţară pentru a-şi revedea familia şi a asigura continuitatea averii agonisite cu multă trudă peste ocean. Pentru aceasta, el îşi ispiteşte nepotul să îl însoţească în America, deşi înţelege prea bine că cel mai mare şi mai dureros sacrificu a fost despărţirea de ţară.

Dincolo de vioiciunea şi comicul piesei răzbate o undă de tristeţe provenită din singurătatea celui înstrăinat de pământul natal care doreşte, după toate înfrângerile, să ducă în Jamaica „oleacă de ţară”.

de Guilherme Figueiredo
Traducerea:  Miron – Lasernon – Vincze

Piesa scriitorului brazilian Guilherme Figueiredo nu este o prelucrare a celebrei fabule, ci o reconsiderare poetică şi critică a acesteia. Pornind de la viaţa fabulistului Esop şi reconstituind o serie de întâmplări şi figuri din jurul său (stăpânul Xantos, soţia sa, Cleia, roaba Melita), piesa se transformă într-o subtilă pledoarie pentru pace şi libertate. Sclipirile minţii geniale a robului Esop contrastează cu privarea de libertate  şi demnitate, considerate unicul cadu în care personalitatea umană se poate afirma deplin. După mărturisirea regizorului, piesa este numai aparent o comedie, fiind de fapt străbătută de un puternic fior tragic.

×

TOP