Tipărire
Categorie: Stagiunea 1972-1973

de Mircea Bradu
Premieră absolută

Binecunoscuta figură a domnitorului Vlad Ţepeş, animat de o ideologie antiotomană a găsit în piesa istorică a lui Mircea Bradu o întruchipare fără precedent. Spectacolul se constituie ca un insolit dialog al lui Vlad Ţepeş cu posteritatea. Asistăm la un interviu imaginar acordat de domn cronicarilor, din dorinţa de a face înţelese raţiunile politice, motivarea din spatele fiecăreia dintre celebrele lui „atrocităţi”. Autorul alege exact acele episoade care, la prima vedere, par neexplicabile, greu de înţeles: uciderea solilor de pace, baterea în cuie a turbanelor din capetele turcilor, tragerea în ţeapă a ambasadorilor lipsiţi de calităţile intelectuale cerute de misiunea lor sau de o ţinută vestimentară corespunzătoare. Din ceea ce rezultă, atitudinea lui Vlad nu este nici violenţă arbitrară, nici capriciun născut din vanitate, ci afirmarea puternică a demnităţii unui domnitor şi a unui popor care nu mai pot tolera înjosirea la care sunt supuşi. Episoadele povestite sunt reconstituite prin metoda „teatru în teatru” de către oştenii domnitorului, subliniind convenţia conform căreia nu primează naraţiunea, ci dezbaterea în planul ideilor şi al semnificaţiilor.

Distribuţia:

Vlad Ţepeş Dracula:  Ştefan Sileanu (Teatrul Naţional din Târgu Mureş)
Stareţul:  Ion Mâinea
Cavalerul italian:  Theo Cojocaru
Johann:  Nicolae Toma
Necker:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Albert Bölöni de Marzihaza:  Marcel Segărceanu
Eufrosin:  Eugen Ţugulea
Armaşul şi solul:  Grig Dristaru
Cotean, Turc I şi Căpitanul gărzii:  Nicolae Barosan
Balmuş, Canonic II, Boier suită Laiotă:  Grig Schiţcu
Motoi, Catavolinos, Boier suită Laiotă:  Ion Abrudan
Hamza, Canonic I, Boier tron:  Ion Martin
Mehmed, Boier tron şi Boier suită Laiotă:  Eugen Harizomenov
Laiotă vodă:  Mihai Păunescu

Regia artistică:  Magda Bordeianu
Asistent regie:  Eugen Harizomenov
Scenografia:  Sică Rusescu
Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Gigi Groşanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  26 octombrie 1972