Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Comedie de Carlo Goldoni
Traducerea:  Florian Potra

Teatrul lui Carlo Goldoni, de o bogăţie greu de egalat, oglindeşte toate mediile sociale, în decorurile cele mai diverse, într-o viziune plină de naturaleţe, spontaneitate şi prospeţime. „Gâlcevile din Chioggia” aduce în scenă lumea celor mulţi dintr-un sat de pescari de pe malul Adriaticii. După cum sugerează şi titlul, piesa este esenţialmente conflictuală, cearta fiind pornită de pescarul Toffolo, vinovat de a fi cochetat cu femei tinere. Deşi este logodită cu Titta-Nane, Lucietta acceptă de bună voie felia de dovleac pe care i-o oferă Toffolo.

De aici se naşte un conflict ce ia proporţii nebănuite, ajungând să îi implice pe toţi soţii, fraţii şi prietenii din sat. După numeroase dispute comice şi energice şi chiar o intervenţie a justiţiei, armonia este restaurată şi într-o atmosferă festivă sunt anunţate numai puţin de trei căsătorii: Lucietta cu Titta-Nane, Orsetta cu Beppo şi Checa cu Toffolo. Remarcabilă în această piesă este redarea ambianţei străzii italiene, cu obiceiurile, voioşia, şiretlicurile şi limbajul propriu al oamenilor care o populează. Goethe notează în legătură cu această piesă: „Strigătele răspicate ale oamenilor care se bucură sau se sfătuiesc, certurile lor, bruscheţea, bonomia, veselia, manierele lor libere, totul este redat într-un mod magistral… Autorul merită cele mai mari elogii… pentru acest tablou de un realism profund.”

Distribuţia:

Jupân Toni:  Octavian Uleu
Mătuşa Pasqua:  Doina Ioja
Lucietta:  Mariana Vasile
Titta-Nane:  Marcel Popa
Beppe:  Ion Abrudan
Jupân Fortunato:  Nicolae Toma
Mătuşa Libera:   Olimpia Mâinea
Orsetta:  Ana Popa, Mia Popescu
Checca:  Kati Gábor 
Jupân Vicenzo:  Marcel Segărceanu
Toffolo:  Nicolae Barosan
Isidoro:  Ion Mâinea
Portărelul:  Grig Schiţcu
Canocchia:  Mia Popescu, Ana Popa

Regia artistică:  Ştefan Farkas şi Eugen Harizomenov
Scenografia:  Eliza Popescu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Gigi Groşanu
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  6 ianuarie 1974

 

×

TOP