Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

de  William Shakespeare
Traducerea:  Ion Vinea

Celebra „Poveste de iarnă” shakespeariană este o tragicomedie situată într-o lume imaginară, a tuturor posibilităților, în care Boemia are țărm la mare, iar oracolul antic din Delphi coexistă cu sculptorii Renașterii. Primele trei acte, dominate de tragism și frământări ale conștiinței, înfățișează evenimentele de la curtea lui Leontes, regele Siciliei, ocazionate de vizita bunului său prieten din copilărie, Polixenes, regele Boemiei. După nouă luni petrecute în armonie deplină, Polixenes se pregătește de plecare. El rămâne neînduplecat la rugămințile prietenului său de a-și prelungi șederea în Sicilia, însă cedează imediat ce soția acestuia îl îndeamnă să mai rămână alături de ei. Leontes cade pradă unei gelozii fără temei și nimic nu îl poate clinti din orbirea sa: poruncește otrăvirea lui Polixenes, care scapă cu ajutorul curteanului Camillo, o trimite pe Hermiona la închisoare, refuză să creadă spusele oracolului din Delphi, care îi infirmă bănuielile. Mai mult, el pune la cale pierderea fetiței născute de Hermiona în închisoare, crezând că este rodul infidelității soției sale. La judecată, Hermiona și fiul său, Mamilius, mor de inimă rea.

Din acest punct, pe parcursul ultimelor două acte, tonalitatea piesei devine luminoasă, intervin miracolele, coincidențele sau pur și simplu bunăvoința oamenilor, prin care toate greșelile regelui sunt remediate. Fetița de neam nobil, numită Perdita, este abandonată pe coasta Boemiei, unde este găsită și adoptată de un păstor. Șaisprezece ani mai târziu, o frumoasă poveste de dragoste se înfiripă între Perdita și Florizel, fiul lui Polixenes. Descoperind iubirea tinerilor, regele Polixenes condamnă legătura lor, necunoscând originile nobile ale Perditei. Cu ajutorul aceluiași omenos Camillo, cei doi se refugiază în Sicilia, unde Leontes își petrecuse toate zilele jelindu-și familia distrusă de propriile greșeli. Un șir de revelații reinstaurează armonia de la început: gingașa Perdita își descoperă ascendența regală, fapt care permite căsătoria ei cu Florizel, iar o statuie înfățișând-o pe Hermiona se dovedește a fi regina însăși. Polixenes îi iartă lui Leontes gelozia nejustificată, astfel că prietenia, virtutea, bunătatea și răbdarea își găsesc fericita încununare.

Distribuţia:

Leontes:  Ion Mâinea
Mamilius:  Theo Cojocaru
Camil:  Nicolae Toma
Antigon:  Jean Săndulescu
Cleomen:  Marcel Segărceanu
Polixen:  Marcel Popa
Florizel:  Laurian Jivan
Archidamus:  Ion Abrudan
Un păstor bătrân:  Dorel Urlăţeanu
Clovnul:  Ion Martin
Autolicus:  Nicolae Barosan
Hermiona:  Eugenia Papaiani
Perdita:  Mariana Vasile
Paulina:  Simona Constantinescu
Emilia:  Doina Urlăţeanu
Mopsa:  Mia Popescu
Dorcas:  Florenţa Manea
Ofiţerul:  Grig Schiţcu
O doamnă de la curte:  Anca Miere Chirilă
Timpul:  Eugen Harizomenov

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Regia tehnică:  Dalma Simionescu
Sufleor:  Rodica Branea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  24 mai 1975

 

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP