Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1976-1977

de  Aurel Gh.Ardeleanu

„Appassionata” se afiliază teatrului politic, avându-şi sursele, după cum mărturiseşte autorul, în ziarele vremii, în rapoartele informatorilor Siguranţei, în discuţii cu ilegalişti şi în audierea conferenţiarilor universitari specialişti în mişcarea comunistă şi muncitorească. Perioada vizată în acţiunea piesei este cuprinsă în intervalul 1941-1944, când guvernul Mareșalului Antonescu și puterea regală se confruntau cu adversitățile provocate de cel de-al Doilea Război Mondial și de mișcarea comunistă ce lua o amploare tot mai mare în spatele frontului. O serie de „fotograme” fără racorduri compoziționale explicite pune față în față cele două tabere ale vremii: pe de o parte reprezentanții puterii statului – Prefectul, Chestorul, Agentul, copleșiți de acțiunile propagandei comuniste, împotriva căreia se întreprind măsuri diverse (arestări, brigăzi de combatere, execuții, etc), ele neavând însă rezultatul scontat – iar de cealaltă parte comuniștii, înspre care se îndreaptă în mod evident simpatia autorului. Sunt surprinse câteva momente cheie din activitatea lor: întruniri pentru organizarea luptei ilegaliste, constituirea Comitetului de rezistență, procurarea armelor, redactarea manifestului, alcătuirea entuziastă a detașamentelor de partizani, acțiunile de sabotaj împotriva armatei germane. Finalul înfățișează prăbușirea regimului antonescian progerman, cu întoarcerea armelor împotriva fascismului și planurile ambițioase ale comuniștilor de reconstrucție a țării bolnave și rănite de evenimentele istorice recente.

Piesă în două părţi de Rodica Padina
Premieră absolută

Piesa „Când iarba are chip de om” sau „Şi vor veni nopţi de dragoste” angajează o dezbatere în care etica profesională intră în conflict cu etica puterii, în centrul intrigii stând însă biografia unei iubiri. Legăturile dintre Dana şi Horia încep de la o întâlnire întâmplătoare prin care sunt puse faţă în faţă două inteligenţe vii, două firi iscoditoare din a căror întrepătrundere se va naşte treptat iubirea. Rodul unei iubiri secrete, Dana a crescut cu complexul – uneori ostentativ afişat – al copilului din flori. Singura şi marea sa iubire a fost Barbu, directorul clinicii în care lucrează Horia. Meschin, Barbu încearcă să blocheze ascensiunea profesională a lui Horia, pentru a nu-şi risca întru nimic fotoliul, telefonul şi maşina de director. La rândul său, Horia a trecut printr-o căsnicie ratată şi o serie de aventuri galante care nu sunt în măsură să îl consoleze după experienţa matrimonială eşuată. Dana va împărtăşi frământările şi lupta tânărului medic pentru a putea experimenta un nou medicament inventat de el însuşi, un medicament care „se hrăneşte cu soare şi seve”, prin ale cărui nervuri „curge viaţa pe care o primeşte din soare şi aer ca s-o dea mai departe altora.” Cine iese oare învingător din această confruntare?

Piesă în două părţi de Mircea Bradu
Premieră absolută

„Pe cine să ne sprijinim? Pe poporul român. Pe noi înşine.” este una dintre frazele-cheie ale piesei „Hotărârea”, dedicate Centenarului independenţei de stat a României. Abordând formula teatrului politic documentar, piesa face un proces războiului rece al diplomaţiilor europene care şi-au confruntat interesele fără a ţine seama de aspiraţia poporului român spre libertate. Sunt surprinse momentele succesive ale obţinerii independenţei, de la încercarea de a obţine pe cale diplomatică o poziţie favorabilă din partea marilor puteri ale vremii faţă de intenţia României de a se emancipa de sub tutela Porţii Otomane, până la lupta victorioasă împotriva acesteia. Printre scenele documentare precum balul diplomaţilor de la Viena sau disputele politicienilor din Parlamentul de la Bucureşti, dramaturgul Mircea Bradu inserează câteva biografii fictive, dar şi figuri reale, care au jucat roluri esenţiale în desfăşurarea evenimentelor de la 1877: Mihail Kogălniceanu, Ion Bălăceanu, cancelarul Andrassy. Punctul culminant al acestei piese de o intensă ardere interioară este clipa hotărârii istorice, materializată prin intrarea României în război. După cum remarcă Radu Enescu, în nr. 4 al revistei  „Familia” din aprilie 1977, „meritul piesei rezidă în a fi surprins în istorie, nu aspectul ei muzeal şi documentaristic, ci esenţa ei vie, actualitatea ei pentru contemporaneitate.”

Comedie în două părţi de Dario Fo
Traducerea: Angela Ioan

În „Porunca a şaptea: fură ceva mai puţin”, Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997, recuperează modalităţile farsei populare, ale vodevilului şi ale commediei dell’arte, înglobând şi tradiţia modernă a lui Pirandello şi Brecht, dar şi elemente din teatrul absurdului. Acţiunea piesei scrise în 1964 evocă marile procese care aveau loc în Italia în acea epocă împotriva funcţionarilor care au delapidat statul. Intriga piesei rezumă drumul unei femei – gropăriţă – de la naivitate şi lipsă de experienţă la înţelegerea unei societăţi în care evoluează tot felul de pungaşi, oameni de afaceri necinstiţi, cocote. Acţiunea se petrece în magazia unui cimitir şi într-un ospiciu de nebuni, aceştia din urmă fiind singurii oameni care trăiesc fericiţi în realitatea înconjurătoare tocmai pentru că le lipseşte înţelegerea corectă a acesteia. O piesă complexă, plină de vervă, amestec de comedie, polemică şi satiră politico-socială.

Scenariul: Andrei Bokor

Interpreţi: Ion Abrudan, Nicolae Barosan, Simona Constantinescu, Ileana Iurciuc, Laurian Jivan, Ion Martin,

                 Olimpia Mâinea, Ion Mâinea, Anca Miere Chirilă, Eugenia Papaiani, Jean Săndulescu, 

                 Marcel Segărceanu,   Alla Tăutu, Nicolae Toma, Eugen Ţugulea, Radu Vaida, Mariana Vasile 

Regia:  Szombati Gille Otto
Scenografia:  Tatiana Manolescu Uleu
Muzica şi conducerea muzicală:  Miron Raţiu

Data premierei:  6 aprilie 1977

Feerie naţională, spectacol în două părţi, de Vasile Alecsandri

Feerie luminoasă, dar plină de vervă satirică, de ironie şi spirit viu, „Sânziana şi Pepelea” se petrece într-o societate în care deviza tuturor este: „Scoală-te tu, să mă pun eu”, condusă de Papură-Vodă – conducător slab şi şovăielnic. Sfetnicii Păcală şi Tândală se comportă aidoma lui, îl linguşesc şi îi ascund adevărata realitate din regat. În împărăţia în care domneşte un haos total, Sânziana nu îşi găseşte locul, nu se simte în siguranţă. Disputată de Pîrlea şi Lăcustă, simboluri ale pustiirii, Sânziana este răpită de Smeu şi dusă în insula lui. Sânziana va fi salvată de agerul Pepelea care, ajutat de fluieraşul fermecat primit de la Zâna Lacului, o va scăpa de vrăji şi o va lua de soţie. O piesă care permite, prin teatru, reîntoarcerea la lumea de vis a copilăriei.

dramă în patru acte de Leonid Andreev
Traducerea: Al.Mirodan şi Xenia Stroe
Premieră pe ţară

În piesa „Spre stele”, ecourile primei revoluţii ruse se îngămănează cu interesul pentru teme ştiinţifice – astronomie – sfârşind prin a formula întrebări filosofice şi retorice privind viitorul. Mesajul piesei este că două sunt căile ce duc spre viitor, spre stele: cunoaşterea ştiinţifică a tainelor universului şi lupta revoluţionară pentru construirea unei noi societăţi. O familie de intelectuali ruşi emigranţi în Germania, trăiesc la scară redusă frământările primei revoluţii din Rusia, în 1905.

Spectacol omagial 1877

Interpreţi:

Simona Constantinescu, Alla Tăutu, Radu Vaida, Nicolae Barosan, Marcel Popa, 
Ion Mâinea, Ion Martin ,Jean Săndulescu, Nicolae Toma

Scenariul şi regia artistică:  Eugen Ţugulea
Scenografia:  Eliza Popescu
Conducerea muzicală:  Miron Raţiu

Data premierei:  9 mai 1977

×

TOP