Folosim cookie-uri | We use cookies
×

de  Aurel Gh.Ardeleanu

„Appassionata” se afiliază teatrului politic, avându-şi sursele, după cum mărturiseşte autorul, în ziarele vremii, în rapoartele informatorilor Siguranţei, în discuţii cu ilegalişti şi în audierea conferenţiarilor universitari specialişti în mişcarea comunistă şi muncitorească. Perioada vizată în acţiunea piesei este cuprinsă în intervalul 1941-1944, când guvernul Mareșalului Antonescu și puterea regală se confruntau cu adversitățile provocate de cel de-al Doilea Război Mondial și de mișcarea comunistă ce lua o amploare tot mai mare în spatele frontului. O serie de „fotograme” fără racorduri compoziționale explicite pune față în față cele două tabere ale vremii: pe de o parte reprezentanții puterii statului – Prefectul, Chestorul, Agentul, copleșiți de acțiunile propagandei comuniste, împotriva căreia se întreprind măsuri diverse (arestări, brigăzi de combatere, execuții, etc), ele neavând însă rezultatul scontat – iar de cealaltă parte comuniștii, înspre care se îndreaptă în mod evident simpatia autorului. Sunt surprinse câteva momente cheie din activitatea lor: întruniri pentru organizarea luptei ilegaliste, constituirea Comitetului de rezistență, procurarea armelor, redactarea manifestului, alcătuirea entuziastă a detașamentelor de partizani, acțiunile de sabotaj împotriva armatei germane. Finalul înfățișează prăbușirea regimului antonescian progerman, cu întoarcerea armelor împotriva fascismului și planurile ambițioase ale comuniștilor de reconstrucție a țării bolnave și rănite de evenimentele istorice recente.

Distribuţia:

Valentin:  Ion Abrudan
Ştefan:  Nicolae Barosan
O comunistă:  Simona Constantinescu
Ilona:  Ileana Iurciuc
Ofiţerul neamţ:  Laurian Jivan, Radu Vaida
Fata:  Florenţa Manea
Tânărul:  Ion Martin
Doamna Pauli:  Anca Miere Chirilă
Prefectul:  Ion Mâinea
Femeia:  Olimpia Mâinea
Băiatul cu chitara:  Nicolae Moranciu
Bunica:  Eugenia Papaiani
Şef protocol:  Marcel Popa
Agentul:  Jean Săndulescu
Muncitorul:  Marcel Segărceanu
Soţia:  Alla Tăutu
Fostul soldat:  Nicolae Toma
Chestorul:  Eugen Ţugulea
Tânăra:  Mariana Vasile
Funcţionarul şi Sculptorul:  Radu Vaida

Regia artistică:  Sergiu Savin
Scenografia:  Petru Voichescu
Muzica:  Nicolae Moranciu

Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Dimitrios Stefanidis

Data premierei:  23 noiembrie 1976

 

×

TOP