Tipărire
Categorie: Stagiunea 1976-1977

Piesă în două părţi de Mircea Bradu
Premieră absolută

„Pe cine să ne sprijinim? Pe poporul român. Pe noi înşine.” este una dintre frazele-cheie ale piesei „Hotărârea”, dedicate Centenarului independenţei de stat a României. Abordând formula teatrului politic documentar, piesa face un proces războiului rece al diplomaţiilor europene care şi-au confruntat interesele fără a ţine seama de aspiraţia poporului român spre libertate. Sunt surprinse momentele succesive ale obţinerii independenţei, de la încercarea de a obţine pe cale diplomatică o poziţie favorabilă din partea marilor puteri ale vremii faţă de intenţia României de a se emancipa de sub tutela Porţii Otomane, până la lupta victorioasă împotriva acesteia. Printre scenele documentare precum balul diplomaţilor de la Viena sau disputele politicienilor din Parlamentul de la Bucureşti, dramaturgul Mircea Bradu inserează câteva biografii fictive, dar şi figuri reale, care au jucat roluri esenţiale în desfăşurarea evenimentelor de la 1877: Mihail Kogălniceanu, Ion Bălăceanu, cancelarul Andrassy. Punctul culminant al acestei piese de o intensă ardere interioară este clipa hotărârii istorice, materializată prin intrarea României în război. După cum remarcă Radu Enescu, în nr. 4 al revistei  „Familia” din aprilie 1977, „meritul piesei rezidă în a fi surprins în istorie, nu aspectul ei muzeal şi documentaristic, ci esenţa ei vie, actualitatea ei pentru contemporaneitate.”

Distribuţia:

Alexandru:  Nicolae Barosan
Maria:  Eugenia Papaiani
Russel:  Mircea Constantinescu
Anca:  Simona Constantinescu
Ioan Bălăceanu:  Eugen Ţugulea
M.Kogălniceanu:  Ion Mâinea
Hans şi Petru:  Radu Vaida
Blowitz:  Jean Săndulescu
Ataşatul austriac şi Tache:  Grig Schiţcu
Ataşatul german şi Popescu:  Valentin Avrigeanu
Ataşatul francez şi Brătianu:  Marcel Popa
Ataşatul englez şi Ion Ghica:  Corneliu Gheba
Murad:  Nicolae Toma
Ignatiev:  Marcel Segărceanu
Nehoda şi Stuart:  Ion Abrudan
Rosetti:  Laurian Jivan
Andrássy:  Dorel Urlăţeanu artist emerit
Pavel:  Ion Martin
Soldat I:  Dimitrios Stefanidis
Soldat II:  Marin Monoc
În alte roluri:  Gheorghe Cîmpeanu, Gheorghea Meglea, Tiberiu Gall, Petru Opriş, Iosif Silaghi

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Scenografia:  T.Th.Ciupe
Ilustraţia muzicală:  Cornel Pop
Regia tehnică:  Elena Varlam
Sufleor:  Florenţa Manea
Lumini:  Vasile Blejan
Sonorizarea:  Dorel Olea

Data premierei:  17 aprilie 1977