Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1978-1979

de Luigi Pirandello
Traducerea: R.A.Locusteanu

Alexandru Colpacci, regizorul memorabilei piese care a constituit momentul de vârf al stagiunii 1978-1979, a definit spectacolul „Astă-seară se improvizează” ca o formă de „confesiune colectivă”. Într-adevăr, spectacolul le permite actorilor să arate pe scenă propria profesiune, printr-un joc halucinant în care teatrul este analizat în intimitatea sa. Chiar de la intrarea în sală, publicul descoperă actorii în faţa cortinei în timp ce se coafează, se machiază, într-un cuvânt – făcând tot ceea ce de obicei se întâmplă departe de ochii lumii. Astfel, prima parte a spectacolului introduce publicul în laboratorul de creaţie teatrală, îl face coautor la o întreagă serie de experimente. Spectacolul, departe de a fi produsul finit cu care suntem obişnuiţi, dar şi actorii şi regizorul, îşi tatonează încă drumul. Sunt încercate modalităţi ale teatrului psihologic, ale teatrului popular, ale spectacolului de circ, ale pantomimei, ale teatrului oniric, ale teatrului absurd. Tensiunile dintre actori şi regizorul Hinkfuss nasc întrebări precum: cine este autorul spectacolului? Ce primează în construcţia actoricească? Textul sau indicaţiile regizorale? Până unde şi cum trebuie să se producă fuziunea actorului cu personajul?

Comedie de Mircea Bereş, după o idee de Oscar Wilde
Premieră pe ţară

„Fantoma cu bretele” porneşte de la o proză scurtă a lui Oscar Wilde şi păstrează în mare măsură verva, sclipirea şi umorul fin ce caracterizează scrierile celebrului autor englez. „Este vorba în piesă de un castel pe care ultimul descendent al unei ilustre familii aristocratice, lord Augustus Canterville, specilizat în tocat moşteniri, îl vinde unui american îmbogăţit prin comerţul cu bretele, Hiram Otis. Conform contractului, noul proprietar preia castelul cu întregul său inventar, viu sau mort, inclusiv o fantomă despre care există indicii că îşi face de cap prin încăperi îndată ce bate miezul nopţii (ora Greenwich), provocând unele neplăceri locatarilor. Structuri pragmatice, lipsite de prejudecăţi, nici americanul cumpărător şi nici membrii familiei sale nu sunt câtuşi de puţin impresionaţi de existenţa fantomei: domnul Otis îi va propune să facă reclamă bretelelor sale, doamna Otis (…) îi va produce omeneşti tulburări prin apariţia sa nocturnă într-o toaletă sumară, gemenii Washington şi Lincoln (cums e putea altfel?) îi vor juca dezagreabile farse, doar romantica domnişoară Virginia Otis va dovedi compasiune pentru necazurile bietei fantome (…). Comedia relevă în cele din urmă că fantoma nici măcar nu e o fantomă cinstită, ci proprietarul de drept al castelului, obligat de nişte încurcături să trăiască în clandestinitate.” (Dumitru Chirilă, Familia, iunie 1979)

Piesă în cinci tablouri de Mircea Bradu
Premieră pe ţară

 

„Mi-e mai scump dreptul naţiunii mele decât viaţa mea” a fost crezul militantului român Vasile Lucaciu, a cărui figură proeminentă stă în centrul piesei de inspiraţie istorică „Inima”. Piesa urmăreşte câteva momente-cheie din viaţa acestuia, dinaintea redactării Memorandumului din 1892 şi până la alegerea sa ca deputat în Parlament, în 1907. Preot şi profesor transilvănean, doctor în filozofie la Roma, având relaţii cu Europa şi America prin Liga Culturală şi Politică al cărei preşedinte a fost o vreme, Vasile Lucaciu s-a afirmat pregnant ca om de cultură, pedagog, orator şi publicist, militând pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. Latinitatea şi continuitatea poporului român l-au preocupat mereu, nu numai prin caracterul lor istoric, ci şi prin impactul politic.

 

Comedie în două părţi de Victorien Sardou şi Emile Moreau
Traducerea:  Radu Popescu

Scrisă în 1893, „Madame Sans-Gêne” reînvie epoca Imperiului napoleonian, fiind definită de Jules Lemaître drept „vodevil istoric – sau anecdotic – pitoresc, somptuos şi sclipitor.” În personajul Catherine se combină trăsăturile a două femei a căror existenţă reală l-a amuzat şi inspirat pe dramaturgul francez. Thérèse Figueur, fiică de morar din Pontoise, a devenit vivandieră şi a însoţit armata franceză în bătăliile napoleoniene până în Spania şi Prusia. Pentru felul ei incisiv, dinamic şi guraliv, Thérèse a fost poreclită „Sans-Gêne”. Cea de-a doua figură istorică ce stă la baza piesei este Catherine Hubscher, spălătoreasă din Paris căsătorită cu Joseph Lefèvbre – viitorul mareşal al Imperiului şi duce de Dantzig. Inteligentă, ageră, ea amuza Curtea cu felul ei pitoresc şi franc de a vorbi, care îi trăda mereu originile modeste. Amândouă întruchipează rezistenţa la ipocrizia înaltei societăţi, având de partea lor bunul-simţ, sinceritatea, generozitatea şi onestitatea.

Comedie de Dimitris Psatas
Traducerea: Corneliu Şerban şi Lambros Zogas
Premieră pe ţară

Inspirată din realităţile lumii contemporane, comedia „Micii farisei” a dramaturgului grec Dimitris Psatos aşează sub lupă indivizii certaţi cu morala şi demască ipocrizia, falsitatea, setea de îmbogăţire. În „Familia” nr. 12 din decembrie 1978, Dumitru Chirilă face următoarea prezentare succintă a intrigii: „Un domn respectabil, cu nevastă serioasă şi fată de măritat îşi dă un rendez-vous cu o nu mai puţin respectabilă dar mult mai tânără vecină, într-un apartament considerat de dânşii discret, ferit de ochii şi urechile lumii. În calea fericirii extraconjugale a celor doi vecini lor apare inoportun un tânăr cam tăntălău, un „încurcă-lume”. În actul următor, complicaţiile se vor amplifica, pentru că tânărul se dovedeşte a fi – nici mai mult nici mai puţin – chiar aşteptatul pretendent la mâna fiicei respectabilului domn şi cum la întâlnirea anterioară cuplul ilegal îşi declinase o falsă identitate, nu va fi deloc uşor să facă faţă perplexităţii şi curiozităţii partenerilor legali, în momentul în care aceştia simt că „e ceva”. (…) Totul într-o avalanşă de încurcături, de situaţii hazlii şi poante bine plasate, inclusiv într-un final în care eroul, crezându-se într-o situaţie limită face nişte mărturisiri necontrolate.” Astfel ia sfârşit parada „cinstei” şi a „corectitudinii”.

de  Euripide
Traducerea: Vasile Covaci
Premieră pe ţară. Cu titlul Regele trac spectacol a fost transmis pe postul televiziunii naţionale.

Preluându-şi subiectul din Cântul X al „Iliadei”, tragedia „Rhesos” se concentrează asupra figurii regelui trac care a fost, după unii cercetători, un discipol al lui Zamolxe. Piesa redă evenimentele care au culminat cu uciderea mişelească a eroului venit în ajutorul troienilor.Piesa începe în ambianţa de incertitudine şi temeri pentru soarta cetăţii Troia. Momentul cel mai luminos este reprezentat de apariţia regelui trac, în car cu aur şi argint, care le redă troienilor încrederea în izbândă. Expediţia tracilor nu este o simplă aventură războinică, ci are raţiuni şi determinări istorice clare. Rhesos soseşte la Hector nu pentru a împărţi prada de război, ci pentru a intra neîntârziat în luptă. Nu apucă să o facă deoarece duşanii pătrund în tabără, îi descoperă cortul şi îl ucid în somn. După cum remarcă Ioan Lazăr în „Scânteia” din 14 martie 1979, „întreaga acţiune e gândită spre a impune personalitatea regelui trac. Iată că avem nu un simplu spectacol, ci un act de restituţie bibliografică.” Autoritatea şi prestigiul eroului titular sunt puse în slubja celor ce vor pacea şi liniştea; demnitatea se conjugă cu omenia personajului, cu spiritul său de dreptate şi nu în ultimul rând cu încrederea în valorile prieteniei pentru care îşi dă chiar viaţa.

de Molière
Traducerea: Aurel Baranga
Spectacol realizat împreună cu Televiziunea Română

Adesea numită „farsă”, piesa „Vicleniile lui Scapin” este poate cea mai veselă comedie a lui Molière, de inspiraţie populară. Derivat din arhetipul commediei dell’arte italiene, Scapin – energic, descurcăreţ, optimist, superior stăpânilor săi – a devenit un tip ce va fi regăsit în toată literatura dramatică de după Molière, de la Regnard la Marivaux şi Beaumarchais. Intriga piesei poartă o amprentă clasică. În absenţa taţilor, Octave s-a căsătorit în secret cu Hyacinte şi Leandre s-a îndrăgostit de Zerbinette. Însă taţii revin din călătorie cu planuri de căsătorie pentru fiii lor. Scapin, valetul lui Leandre, le sare în ajutor celor două tinere cupluri, aplicând o stratagemă ingenioasă, cu înşelătorii şi deghizări, demonstrând că pentru el nimic nu este imposibil. În cele din urmă, agerimea şi inventivitatea valetului triumfă, astfel încât la petrecerea care pune punct aventurilor, Scapin ocupă nici mai mult nici mai puţin decât capul mesei…

de  Tennessee Williams
Traducerea: Radu Nichita

Într-o cameră goală, un Bărbat și o Femeie, anonimi, sunt legați unul de celălalt prin durere și disperare. Amândoi au ajuns la limita de jos a existenței și a rezistenței, dincolo de care nu mai așteaptă nimic. Ea a băut doar apă de trei zile, iar El repetă obsesiv cum s-a trezit într-o cadă plină de cuburi de gheață, fără să știe cum și de ce a ajuns acolo sau ce s-a petrecut înainte. Este o singurătate în doi, în care solilocviile fiecăruia răsună în gol, fără a reuși să devină dialog. Monologurile generoase explorează într-un limbaj poetic și simbolic teme precum dragostea, moartea, decăderea omului sau dificultatea comunicării.

×

TOP