Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1981-1982

Spectacol în două părţi de Marin Sorescu
Premieră absolută

„Oamenii se pot desface… aşa, ca un evantai, pricepi? În fiecare dintre noi sunt mai multe individualităţi distincte”. Aceasta este una dintre posibilele chei de lectură ale eseului dramatic „Casa evantai” de Marin Sorescu, parabolă a omului comun, a individului mediocru, conformist, incapabil de realizări intelectuale şi de relaţii umane majore. Din universul închis, în care zilele se scurg identice, terne, fără perspectiva viitorului, se poate evada numai prin călătorii imaginare, condiţie a supravieţuirii: „Dacă nu m-aş putea dedubla, n-aş putea trăi”, spune Vlad, personajul principal al piesei. El încearcă să se definească în toate planurile vieţii – moral, material, spiritual, politic – („mă caut pe mine însumi”) şi e „năpădit de alter-egouri ca peştera de ecouri”. Alter-egourile lui (Vlad I, Vlad II, Vlad III, Vlad IV) sunt, de fapt, acelaşi personaj, în ipostaze mai mult sau mai puţin veridice. Vlad nu se mulţumeşte să se dedubleze pe sine, ci îşi scindează şi soţia – Tinca I, II, III, Anca, în posturi din ce în ce mai tinere. Aşadar, după cum remarcă Radu Enescu în „România literară”, piesa abordează străvechea problemă filosofică a lui Unu şi Multiplu, pronunţându-se categoric în favoarea celui din urmă. Totuşi, personajul se poate multiplica, dar nu se poate autodepăşi, nici măcar pe terenul imaginarului.

Teatru de poezie – Spectacol Alexandru Andriţoiu

Selecţia versurilor: Elisabeta Pop

Iniţiat de Cristina Şchiopu şi plasat sub genericul „Teatru de poezie”, recitalul „Câteva plecări prin timp” a realizat o incursiune prin opera poetului bihorean Alexandru Andriţoiu, grupând poeziile cele mai frumoase şi mai reprezentative din volumele publicate până la acea dată. Recitatul a pus în valoare varietatea tematică, vigoarea, fluenţa şi muzicalitatea versurilor, având drept scop orientarea publicului spre o cunoaştere mai adevărată şi mai profundă a traseului liric parcurs de Alexandru Andriţoiu.

Interpreţi: Cristina Şchiopu, Alla Tăutu, Anca Miere Chirilă, Ion Abrudan, Eugen Ţugulea, Eugen Harizomenov

Regia artistică şi cadru scenografic:  Cristina Şchiopu
Muzica:  Florian Chelu şi Erasmus Minchevici

Data premierei:  14 iunie 1982

Comedie poliţistă de  Robert Thomas
Traducerea: Dina Cocea

„Joc dublu” apelează la formula divertismentului poliţist, iar autorul încadrează piesa în genul teatrului de bulevard. Totul pare greu de crezut în spectacol, dar mesajul dramaturgului pare a fi că însuşi adevărul seamănă adesea cu o minciună.

O elveţiancă bogată înţelege rapid că bărbatul fermecător cu care s-a căsătorit este în realitate o fiinţă lacomă, brutală, mincinoasă. Descoperind un secret de familie, ea pune la cale, cu ajutorul cameristei, o stratagemă pe care o consideră logică şi imbatabilă. Va reuşi oare să se elibereze sau planul ei va fi descoperit?

Comedie în două părţi de  Eugène Labiche
Traducerea: V.Timuş

„Pălăria florentină” combină elemente din cele două genuri extrem de răspândite ale teatrului francez din secolul al XIX-lea – vodevilul şi „la pièce bien-faite” – creând o intrigă alertă şi fantezistă, întreţesută cu numeroase secrete şi confuzii ce întreţin buna-dispoziţie a spectatorului.

Comedie de Ion Lucian şi Virgil Puicea

Destinat publicului tânăr al teatrului, spectacolul «Snoave cu măşti» a grupat o suită de tablouri comice, între care au fost intercalate numeroase momente de dansuri, cântece şi pantomimă, având toate ca punct de plecare elemente folclorice şi populare. Inspirat din jocul laic cu măşti ce are o vechime considerabilă în spaţiul românesc, spectacolul a avut ca personaj principal un erou cu o biografie populară fabuloasă – Păcală – cunoscut pentru umorul şi agerimea sa, ascunse sub aparenţa naivităţii şi a simplităţii. Au fost imaginate noi isprăvi ale lui Păcală, între care au fost intercalate scene din ritualurile de naştere, nuntă şi înmormântare, precum şi alte elemente de atmosferă. Întreg spectacolul a fost creat şi perceput ca o joacă, în care schimbul de măşti şi de identităţi e acceptat ca lucru firesc şi în care veselia este pe primul loc.

CALUL ÎN SENAT
Vodevil într-un act din istoria Romei
Traducerea:  Mircea Ciobanu

În cele două piese scurte care formează spectacolul-coupé „Calul în Senat. Frumoasele sabine”, scriitorul rus Leonid Andreev a preluat teme sau momente din istoria antică, prelucrându-le dramatic şi conferindu-le noi conotaţii. Episodul istoric al răpirii sabinelor pentru a popula proaspăt întemeiata cetate a Romei devine un bun pretext pentru referiri ironice şi aprecieri satirice la adresa firii umane în general. Vodevilul „Calul în Senat” porneşte de la istoria relatată de Suetonius în „Vieţile celor 12 Cezari”, potrivit căreia excentricul împărat roman Caligula îşi trata calul Incitatus cu onoruri cel puţin ciudate: „Îi făcuse grajd de marmură, iesle din ivoriu, harnaşament de purpură, colier din pietre preţioase, servitori şi mobilier de lux.” Culmea acestui comportament – de a conferi animalului rangul de Senator, transformă piesa lui Andreev în pamflet politic, demascând atitudinea linguşitoare şi slugarnică faţă de cei puternici.

×

TOP