Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1985-1986

Piesă în două părţi de Peter Shaffer
Traducerea: Beatrice Staicu

În „Amadeus”, Peter Shaffer combină istoria și ficțiunea pentru a prezenta aspecte ale ultimilor ani de viață ai lui Wolfgang Amadeus Mozart. Piesa explorează rivalitatea dintre Mozart și Antonio Salieri, compozitorul curții Împăratului Austriei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Invidiind talentul tânărului Mozart și nefericit din cauza propriei mediocrități, Salieri nu poate înțelege cum Dumnezeu a oferit un asemenea har incredibil excentricului Mozart, după cel el însuși a încheiat un „pact” cu Divinitatea. El îl reneagă pe Dumnezeu și plănuiește să își distrugă rivalul pe toate căile posibile. În forul interior al lui Salieri, invidia se combină cu admirația, aproape dragostea pentru muzica lui Mozart. Salieri înțelege mai bine decât oricine calitățile excepționale ale muzicii lui Mozart, iar acest amestec de ură și apreciere face din el unul din cele mai complexe personaje ale dramaturgiei universale. De asemenea, deși poartă numele lui Mozart (Amadeus – cel iubit de Dumnezeu), istorisirea se face din unghiul lui Salieri, bătrân și pregătindu-se de moarte, ilustrând intoleranța, dar meditând la genialitate.

Piesă în două părţi de Paul Everac

Titlul piesei face referire la „Cartea lui Iov” din Biblie, ce înfăţişează întâmplări pilduitoare din viaţa înţeleptului Iov, pe care Dumnezeu îl pune la încercare, permiţându-i lui Satan să îi scoată în cale tot felul de piedici, dureri şi catastrofe. Iov trece cu bine peste toate încercările, ajutat de răbdare şi de o credinţă imensă în Dumnezeu. Lipsită de acţiune dramatică efectivă, piesa „Cartea lui Ioviţă” este alcătuită dintr-o serie de dialoguri unitare ca temă, dar variate din punctul de vedere al tipologiilor implicate. Inginerul Ioviţă este stăpânit de un ideal greu de înţeles pentru cei din jur: credinţa în socialism. Soţia, prietenii şi colegii încearcă să îl determine să îşi deschidă ochii spre realitate, să constate că faptele din jur nu sunt deloc aşa cum au fost profeţite. Scenă de scenă, Ioviţă se confruntă cu adevăruri de viaţă foarte concrete, care par să-l doboare prin argumentul material sau spiritual imediat. Deşi distanţa dintre doctrină şi realitate este destul de mare, totuşi, convingerile sale rămân nezdruncinate. „Inginerul Ioviţă socoteşte că trebuie să înfrângă inerţii, să dărâme conformismele şi rutina. A descoperi forme de progres, fie şi în sectoare de activitate cât de umile sau de obişnuite îi pare ca făcând parte din datoria elementară a vieţii şi a condiţiei umane. Este convins că greutăţile ori diferitele contrarietăţi ce s-ar ivi în cale nu pot să împiedice totul. Mai presus de orice, îi este necesar să se simtă în serviciul oamenilor; aceasta nu neapărat urcând pe baricade, ori afişând aere de inspirat, ci procedând cu măsuri simple, fireşti, de omenesc şi bună-credinţă.” (Prof. Ion Zamfirescu)

Comedie în două părţi de  Barillet şi Grédy
Traducerea: Angela Plati

Afiliată teatrului de bulevard, comedia „Floare de cactus” a înregistrat un succes notabil atât în Europa, cât și în America, unde a ținut afișul pe Broadway timp de trei ani și a cunoscut două ecranizări, în 1968 și în 2011. Ca în orice comedie de acest fel, problemele abordate, deloc fundamentale pentru destinul omenirii, pot deveni cruciale pentru microcosmosul individului obișnuit. Pretextul avalanșei de întâmplări comice este dragostea. Julien Desforges, dentist prosper, are o aventură sentimentală cu tânăra și fermecătoarea Antonia, însă pentru a evita o prea mare implicare și responsabilitate, imaginează un mariaj, ba chiar și trei copii. După o întâlnire eșuată, Antonia are o tentativă de suicid, dar este salvată de Igor, un vecin tânăr și simpatic. Cuprins de remușcări, Julien pretinde că va divorța urgent, însă Antonia ține să o cunoască pe viitoarea fostă doamnă Desforges. Pentru a pune în scenă minciuna elaborată, Julien îi cere sprijinul lui Stéphane, asistenta sa model, foarte eficientă și aparținând, cel puțin în aparență, tipului „cactus”. Întâmplările care vor urma îi vor dovedi că, surprinzător, și cactușii pot înflori…

Piesă în două părţi de Mircea Bradu

Premieră absolută

„Un om care cu mulţi ani în urmă şi-a părăsit nu numai familia, ci şi ţara, revine printre ai săi încercând să lege firele de mult rupte. În locul copiilor de altădată îl întâmpină oameni maturi, care şi-au făcut sau încearcă să-şi facă un rost în viaţă, investiţi nu numai cu dreptul, dar şi cu capacitatea de a judeca şi de a opta. Soţia, care l-a aşteptat cu dragoste, în ciuda unei căsătorii fictive, de convenienţă, făcută pentru a-şi pune copiii în adăpost de inconvenientele cauzate de un tată transfug, nu înţelege să-şi abandoneze crezurile sau să-şi taie legăturile cu ceea ce a însemnat însăşi raţiunea existenţei sale. Aşa se face că după euforia revederii, după decantarea a ceea ce este autentic şi ceea ce este doar amabilitate hipertrofiată în relaţiile dintre cel întors şi cei de acasă, începe să se vadă că peste prăpastia aşternută de timp, de distanţe, dar mai ales de modurile diferite de a vedea lumea, ei nu reuşesc să întindă poduri trainice, cu numai punţi provizorii care vor ceda la primele solicitări mai serioase. În cele din urmă Alexandru („tatăl risipitor”) se va întoarce la ale lui, mai bătrân cu o experienţă şi mai slăbit de o decepţie, aceea de a nu fi reuşit să convingă pe nici unul dintre cei dragi să-l urmeze, ei rămânând insensibili la tentaţiile oferite şi statornici în credinţa că fericirea nu poate fi realizată cu rădăcinile tăiate.” (Dumitru Chirilă, „Familia”, decembrie 1985).

Spectacol de cabaret

Texte de: Teodor Mazilu, Karinthy Frigyes, Edward Lear, Daniil Harms, Nóti Károly, Valentin Silvestru, George Mihalache, Viorel Cacoveanu, Elisabeta Pop, Dumitru Chirilă, Eugen Ţugulea, Cristina Şchiopu, Ion Abrudan, Ion Mâinea

Spectacolul „Mai un cântec, mai o glumă… Divertisment ’85” a propus spectatorilor o nouă întâlnire cu umorul, prin momente artistice muzicale, coregrafice şi de pantomimă, ca şi printr-o serie de scenete comice precum: „La Filarmonică” „Tratament în staţiune”, „Ce proşti sunt soţii!”, „Cecitate”, „La curăţătoria chimică”, „Ciupercile”.

Comedie în două părţi de Mircea Ştefănescu

Piesă de caldă intimitate, asemănată cu romanţele de altădată, „Vis de dragoste” conturează atmosfera încă patriarhală a unui cartier mărginaş al Bucureştiului anilor ’20, cu bragagiii, simigiii, ţigăncile, lampagiii şi flaşnetarii care îl populau. În această lume simplă, calmă, plină de bună-cuviinţă îşi face apariţia Dudu Zamfirescu, întruchipare a boemului, om fără căpătâi, cinic şi rebel. O mare parte a piesei desfăşoară un vis pentru a revela interioritatea eroului. Întreaga lui capacitate sufletească se concentrează în problematica iubirii, unde se dovedeşte pur, dezinteresat, profund. Astfel, în pofida amoralismului său, el rămâne o „secătură” simpatică, animată de lirism tandru, ironie blândă, având o fire luminoasă şi idealistă.

Teatru de poezie din versuri de  Marin Sorescu
Scenariul: Elisabeta Pop

Interpreţi:
Cristina Şchiopu, Alla Tăutu, Mariana Vasile, Eugen Harizomenov, Ion Abrudan

Invitaţi în spectacol:
Marin Sorescu, Virgil Ogăşanu, Ion Caramitru, Nicolae Moranciu

Regia artistică şi  scenografia:  Sergiu Savin

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleor:  Iuliana Chelu
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Emeric Kozák

Data premierei:  25 martie 1986

×

TOP