Folosim cookie-uri | We use cookies
×

de D.R.Popescu
Premieră absolută

Spectacol polifonic și răscolitor datorită multitudinii de mesaje transmise, „Moara de pulbere” surprinde, în esență, un proces de teribilă zbatere sufletească, proiectat pe fundalul istoric al răscoalei țărănești conduse de Horia, Cloșca și Crișan. Gabor, cel care trăiește procesul dilematic, este „un personaj de forță shakespeariană, pus în situația de a dezvolta și rezolva câteva mari probleme ale omenirii” (Valentin Tașcu în „Flacăra pentru minte, inimă și literatură”, 22 septembrie 1989). Fost muzician la Viena, Gabor devine călău la Deva, prin forța împrejurărilor, în timpul răscoalei țărănești din Transilvania. Procesul de conștiință începe când victimele nu mai sunt răufăcătorii, ci țăranii de un sânge cu el, iar pedeapsa nu este dictată de Justiție, ci de Puterea absolută, înctruchipată de Imperiul Austro-Ungar. Ajuns la o vârstă a înțelepciunii, Gabor își reconsideră momentele esențiale ale vieții, demers în care se selectează amintirile (unele devenind obsesii) și se clarifică sensurile. Astfel se conturează tot mai clar atât condiția sa, de marginalizat social, cât și lumea interzisă lui, în care se înscrie și iubirea pentru Magda. Dilemele de conștiință au loc în visul tulbure al călăului, în care victimele se ridică din morminte, își schimbă identitățile, se amestecă mereu cu eroii reali. Confruntat cu el însuși, călăul încearcă – fără a izbuti – să se dedubleze, și atunci pune la cale ceva ce nimeni nu a reușit până la el: să omoare gândul (sau visul), gest echivalent cu o auto-execuție, singura modalitate de eliberare de victimele sale, dar și de sine.

Distribuţia:

Gabor:  Ion Mâinea
Magda:  Miriam Cuibus
Popluhard:   Daniel Vulcu
Venczel:  Eugen Harizomenov
Novotny:  Petre Panait

Regia artistică şi coloana sonoră:  Ioan Ieremia
Scenografia:  Emilia Jivanov

Regia tehnică:  Mărioara Goina
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini: Iosif  Balogh, Mihai Constantin
Sonorizare:  Stelian Panea

Data premierei:  9 mai 1989

×

TOP