Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1991-1992

de Slawomir Mrožek
Premieră pe ţară

Piesa „Abatorul” se construiește în jurul opoziției dintre plăcerile vieții (simbolizată de atracția Violonistului față de Flautistă) și sublimarea prin artă. Protagonistul, Violonist în căutarea afirmării geniului său, păstrează în adâncul sufletului o trăire de copil; el trăiește sub dominația mamei, femeie inteligentă, experimentată și conștientă de acest lucru, dar care se teme că fiul ei, devenit adult, nu îi va mai aparține numai ei. Singurul mijloc de a-l păstra aproape este arta. Piesa evoluează pe terenul mișcător în care se confruntă erotismul și maternitatea.

Pe intriga contemporană sunt grefate elemente împrumutate din teatrul absurdului și chiar din suprarealism. Prin complexitatea ideatică, piesa invită la reflexia despre natura și funcțiile artei, despre căutarea identitară, despre visele și spaimele moderne, despre libertatea și demnitatea umană. În final, ce ne tulbură mai adânc: răgetele animalelor sacrificate sau sunetele dulci, divine ale unui concert de Mozart?

Piesă în două părţi  Peter Shaffer
Reluarea spectacolului din stagiunea 1985/1986
Traducerea: Beatrice Staicu

În „Amadeus”, Peter Shaffer combină istoria și ficțiunea pentru a prezenta aspecte ale ultimilor ani de viață ai lui Wolfgang Amadeus Mozart. Piesa explorează rivalitatea dintre Mozart și Antonio Salieri, compozitorul curții Împăratului Austriei la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Invidiind talentul tânărului Mozart și nefericit din cauza propriei mediocrități, Salieri nu poate înțelege cum Dumnezeu a oferit un asemenea har incredibil excentricului Mozart, după cel el însuși a încheiat un „pact” cu Divinitatea. El îl reneagă pe Dumnezeu și plănuiește să își distrugă rivalul pe toate căile posibile. În forul interior al lui Salieri, invidia se combină cu admirația, aproape dragostea pentru muzica lui Mozart. Salieri înțelege mai bine decât oricine calitățile excepționale ale muzicii lui Mozart, iar acest amestec de ură și apreciere face din el unul din cele mai complexe personaje ale dramaturgiei universale. De asemenea, deși poartă numele lui Mozart (Amadeus – cel iubit de Dumnezeu), istorisirea se face din unghiul lui Salieri, bătrân și pregătindu-se de moarte, ilustrând intoleranța, dar meditând la genialitate. Considerat „unul dintre momentele de vârf ale anului teatral 1986” (Dinu Kivu), „o performanță scenică națională… un veritabil eveniment teatral” (Victor Parhon), „unul dintre cele mai importante spectacole ale anului” (Valentin Tașcu), „Amadeus” e reluat cu importante schimbări de distribuție în 1990, în regia aceluiași Alexandru Darie.

Comedie de Nikolai Erdman
Traducerea: C.C.Buricea-Mlinarcic
Premieră pe ţară

Piesă modernă, cu structură compozită, „Căutăm urgent ginere comunist” („Mandatul”), înfățășează, într-un amestec de stiluri, mergând de la vodevilul european al secolului al XIX-lea, la comedia rusească, cu note de umor tipice spectacolelor de cabaret, precum și cu elemente grotești, din tradiția farsei tragicomice, deruta societății rusești ce a urmat marii bulversări istorice produse de Revoluția bolșevică din 1917. Din răscrucea istorică la care se află, personajele nu știu ce la va aduce viitorul: o stabilizare a regimului sovietic proaspăt instaurat, ori un eșec al revoluției și întoarcerea lucrurilor în matca lor cunoscută (un simbol al acestei stări de fapt este un tablou din apartamentul familiei Guliacikin, înfățișând „O noapte la Copenhaga” pe o față și portretul lui Karl Marx pe cealaltă). În acest seism social, atât veche aristocrație țaristă, cât și familiile de origine mai modestă caută soluții de conservare sau de parvenire dintre cele mai diverse, egale însă cu o simplă și inutilă autoamăgire. Pavel Guliacikin și ai săi cred că intrarea în partidul comunist și înrudirea cu o familie de aristocrați le vor asigura bunăstarea; din contră, tabăra aristocraților speră că mezalianța (și căsătoria unei membre a familiei cu un comunist autentic) le va ameliora originea socială, considerată nesănătoasă. În acest sens, dominat de interesul personal, Pavel Guliacikin se dorește comunist cu orice preț, prezentând chiar și un mandat care să dovedească apartenența sa la partid.

Piesă în două părţi de Alexandr Ghelman
Traducerea: Tudor Steriade

Cu specifică acuitate a privirii, dramaturgul Alexandr Ghelman surprinde o dramă de familie „într-un moment când tensiunile sufletești – cumul de nemulțumiri și de lașități ascunse sub măștile conveniențelor, de vanități înăbușite – se descarcă într-o ceartă furibundă între soți, declanșată de un accident de muncă în care fiul și-a pierdut brațele. Nefericită viață de familie a avut Andrei Golubev, nefericită viață a avut și Natașa, alături de omul pe care l-a iubit și de care s-a înstrăinat încetul cu încetul, pe măsură ce acesta urca, treaptă cu treaptă, în ierarhia unui mare trust de construcții. Nouă, spectatorilor, ni se prezintă nu momentele destrămării, ale sfâșierii acestei vieți; aceste momente se petrecuseră în tăinuite cute ale sufletului fiecăruia, când se trădaseră unul pe celălalt și fiecare pe sine însuși, din dorința de a izbuti în viața socială (…) Legea compensației, lege economică, spune că nu există câștig fără pierdere; Golubev a câștigat, a ajuns în sfârșit directorul trustului, o verigă importantă din lanțul nesfârșit al relațiilor de producție, dar cu prețul infirmității trupești a fiului și cu prețul, mai amar, al propriei infirmități sufletești (…).

Spectacol de divertisment
Scenariul: Mircea Chirilă şi Daniel Vulcu, după Emanuel Hartman, Róbert Rátonyi, James Stille, Sándor Jancsó, Carlo Compagni, József Fehér

Un nou spectacol de revistă menit să descrețească frunțile spectatorilor, măcar pentru câteva ceasuri, „Iubirea-i doar o glumă?” a cuprins prezentări de dans modern și de societate, șlagăre din repertoriul unor vedete precum Romina Power, Al Bano, Michael Jackson, Joe Cocker, Tina Turner, Phil Collins, melodii de dragoste și momente de operetă, dar și scenete umoristice: „Mica publicitate”, „Flagrant delict”, „La medic”, „La maternitate”.

Regia artistică:  Daniel Vulcu
Scenografia:  Vioara Bara
Data premierei:  10 iunie 1992

Teatru de poezie – Spectacol Eminescu în colaborare cu Filarmonica de Stat Oradea

Interpreţi:
Oana Mereuţă, Elvira Platon, Nicolae Toma, Eugen Ţugulea şi Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, dirijor:  Romeo Rîmbu

Invitaţi:
Valeria Seciu,  Ovidiu Iuliu Moldovan

Regia artistică şi scenografia:  Sergiu Savin

Data premierei:  10 ianuarie 1992

 

Comedie în două părţi de Leonard Gershe
Traducerea:  Elisabeta Pop, Teodor Crişan şi Otto Szombati Gille

Piesă duioasă, emoţionantă, „Fluturii sunt liberi” a fost una dintre cele mai de succes reprezentaţii de pe Broadway, bucurându-se şi de o transpunere cinemtografică pe măsura acestui succes. Născut orb, Don a trăit toată viaţa alături de mama sa, aproape tiranică în afecţiunea ei. Aflat la prima tinereţe şi în plină expansiune a mişcării flower-power, Don decide să se rupă de sub tutela mamei, în căutarea libertăţii şi a identităţii proprii. În scurt timp, el cunoaşte un alt înţeles al iubirii decât cel matern, prin Jill, actriţă aflată la început de carieră şi trecută deja printr-un divorţ. Femeie-copil, iresponsabilă, jucăuşă, Jill îl fascinează pe Don prin exuberanţa ei, după cum şi Don o cucereşte pe Jill prin cultura lui şi prin stilul de viaţă care îl face diferit de toţi iubiţii ei de până atunci. Dincolo de melodramă şi sentimentalism, spectacolul surprinde ipostaze care rămân în esenţa lor aceleaşi în pofida trecerii timpului, tinerii adulţi fiind răscoliţi de aceleaşi mici drame, situaţii echivoce şi incertitudini.

×

TOP