Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility
Folosim cookie-uri | We use cookies
Cookie-urile ne permit să vă oferim online serviciile noastre. Pentru a vă bucura de toate facilitățile website-ului este necesar să le acceptați.
×

Piesă de teatru de Antonio Gala
Traducerea: Alina Cambir
Pemieră pe ţară

Dezbaterea pe care o propune dramaturgul Antonio Gala în tragedia modernă „Cimitirul păsărilor” demonstrează că, după cum există o legătură indestructibilă între dorința de libertate a omului și teama de ea, libertatea mult râvnită, înțeleasă în perspectivă individuală poate deveni cu ușurință un pericol, chiar o nouă tiranie. Un spațiu închis, sufocant, lipsit de lumină, de perspectivă. Aceasta este casa familiei Aguayos – o familie în care domnește ura, disprețul, suspiciunea, unde însăși ideea de libertate, de zbor este anulată prin existența în decor a unei colecții de păsări împăiate de un bătrân paralitic omniprezent și dictatorial, îngenunchind fără milă orice scăpărare de voință ori de personalitate a celor din jur. Fiii – Deogracias și Nicodemo, aproape bătrâni și ei deja, sunt două ființe slabe, niște marionete cu un simț etic discutabil, neputincioși și iresponsabili. Și soțiile lor sunt făpturi slabe, resemnate, trăind în iluzii, dar măcar o dată în viață, ele cunosc gustul extraordinar al libertății: în final, Emilia îl va ucide pe Miguel, fiul nelegitim al bătrânului, martor al tuturor nimicniciilor petrecute în casă, dovedindu-și sieși că este capabilă de acțiune, fie ea una oribilă; Martina, la cincisprezece ani, înainte a fi violată de bătrân, se dă primului necunoscut care îi iese în cale.

Sărbătorirea tristei nunți de argint a lui Deogracias cu Emilia devine prilejul unui complot împotriva acestui „pater familias” tiranic, ca un geniu neobosit al răului. Cântecul „La mulți ani” coincide cu turnarea otrăvii în paharul bătrânului, însă acesta le mai joacă tuturor o festă murind înainte de a bea, lăsându-i fără faptă, numai cu păcatul apăsător al intenției. Știrea morții bătrânului declanșează un fel de revoluție în casa Aguayos și totul este cuprins de un foc purificator în care arde și infama colecție de păsări împăiate. Ieșiți de sub dictatura bătrânului, locatarii casei se confruntă cu o nouă dificultate existențială: „Am ieșit dintr-o tiranie, nu sunt dispusă să intru în alta; tirania libertății este mai rea.” (Emilia). Din mormânt, bătrânul le mai aplică o ultimă lovitură membrilor familiei, dezmoștenindu-și fiii și lăsând totul lui Miguel și Lariei. Aceasta, asemeni unei păsări vii, grațioase, gingașe, va pleca, dar își va găsi ea oare locul în lumea din afară? Este destul de curată această lume? Sau este Laria însăși fără pată? Totuși, ea va naște un copil, perpetuând miracolul vieții și lăsând loc speranței, fie ea firavă și incertă.

Distribuţia:

Emilia:  Mariana Vasile
Martina:  Mariana Neagu
Deogracias:  Ion Mâinea
Nicodemo:  Ion Abrudan
Miguel:  Dorin Presecan
Laria:  Elvira Platon RîmbuLioara Bradu

Muzica originală a spectacolului a fost imprimată cu Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub conducerea dirijorului Romeo Rîmbu.
Interpreta ariei pentru violoncel şi chitară:  Maria Trendler.

Regia artistică:  Anca Bradu 
Scenografia:  Vioara Bara

Regia tehnică:  Eugenia Popa
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Vasile Blejan, Iosif Balogh, Laviniu Goron
Sonorizarea:  Sorin Domide

Data premierei:  10 februarie 1994

Trupa Iosif Vulcan:

Trupa Arcadia:

×

TOP