Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1994-1995

de  Eduardo de Filippo
Traducerea: Angela Ioan 

„«Arta comediei» se constituie într-un eseu dramaturgic, apologetic, într-un discurs pro domo prin care arta, renunțând la recuzita ficțională și îmbrăcând haina netransfigurată a realului, încearcă să iasă de după cortina indiferenței pentru a-și ocupa locul central în sfera preocupărilor umane. Lucru nu ușor de realizat pentru că și ieri ca și azi, cei ce diriguiesc puterea se află într-o proastă relație cu ideea, cu transcendența. (…)

Prima jumătate a piesei, derulată în biroul unui nou prefect dintr-un oraș de provincie, ni-i înfățișează pe Excelența sa de Caro, prefect, Giacomo Franci, secretarul acestuia, pe Veronesi, portar, care sunt nevoiți a suporta vizita unui actor, directorul unei trupe de teatru, Oreste Campese. Se încinge astfel un lung și destul de teoretic dialog – uneori chiar didacticist – dialog despre teatru, despre condiția socială a actorului, despre cauzele crizei în care se află teatrul. (…)

Teatru de poezie Mihai Eminescu

Interpreţi:
Mariana Presecan, Dorin Presecan, Ion Mâinea, Elvira Platon Rîmbu, Ion Abrudan

Invitate:  
Leopoldina Bălănuţă 
(a recitat toate Scrisorile lui Eminescu)
Dana Borşan
 (la pian, fragmente de concerte pentru pian de Ceaikovski, Mozart, Beethoven)

Regia artistică:  Eugen Harizomenov
Scenografia:  Vioara Bara

Data premierei:  28 februarie 1995

de Anca Visdei
Traducerea: Paula Romanescu
Premieră pe ţară

Comedie în același timp tragică și bufă, „Dona Juana” rescrie în cheie modernă unul dintre cele mai fecunde mituri ale literaturii universale – cel al cuceritorului simbol al capriciului absolut. Mânată de imboldul cunoașterii, Juana îi cucerește pe toți bărbații, din toate perioadele, țările și profesiile (preoți, cavaleri, militari, etc). O dată seducția împlinită, ea își abandonează victima, nu din plăcerea de a cauza suferință, ci din goana neobosită după altceva. În căutarea ei, Juana încearcă să alcătuiască bărbatul ideal, compunându-l din zeci și zeci de piese diferite. Ca o actriță desăvârșită, ea înscenează zi după zi spectacolul cuceririi, țese intrigi, întreține iluzii, apoi își scoate masca și râde sincer de toți și de toate. În timp ce toți în jurul ei îmbătrânesc și mor, Dona Juana rămâne veșnic tânără și frumoasă, peste epoci, pregătită oricând pentru un nou studiu de caz…

Comedie în două părţi de Neil Simon
Traducerea şi adaptarea: Marica Beligan

Herb Tucker, scriitor și scenarist din Hollywood, a cărui inspirație pare să fi intrat pe un făgaș steril, și-a părăsit soția și cei doi copii în urmă cu șaisprezece ani. Într-o zi el primește vizita neașteptată a fiicei sale, Libby, care îl caută sub pretextul că are nevoie de ajutorul și de recomandarea lui pentru a se lansa ca actriță în lumea filmului. Pornind de la acest subiect, cei doi dezvoltă un dialog strălucitor despre avatarurile vieții la Hollywood, dar și despre răspunderile omului în viață, despre (im)posibilitatea reconcilierii, care, totuși, nu poate înlocui anii de afecțiune pierduți. O comedie tandră și duioasă, adesea aflată la granița lacrimei, despre faptele cu urmări ireversibile asupra sinelui și asupra celor din jur.

Feerie de Vasile Alecsandri

Feerie luminoasă, dar plină de vervă satirică, de ironie şi spirit viu, „Sânziana şi Pepelea” se petrece într-o societate în care deviza tuturor este: „Scoală-te tu, să mă pun eu”, condusă de Papură-Vodă – conducător slab şi şovăielnic. Sfetnicii Păcală şi Tândală se comportă aidoma lui, îl linguşesc şi îi ascund adevărata realitate din regat. În împărăţia în care domneşte un haos total, Sânziana nu îşi găseşte locul, nu se simte în siguranţă. Disputată de Pîrlea şi Lăcustă, simboluri ale pustiirii, Sânziana este răpită de Smeu şi dusă în insula lui. Sânziana va fi salvată de agerul Pepelea care, ajutat de fluieraşul fermecat primit de la Zâna Lacului, o va scăpa de vrăji şi o va lua de soţie. O piesă care permite, prin teatru, reîntoarcerea la lumea de vis a copilăriei.

Comedie în trei acte de J.B.Priestley
Traducerea: Sima Zamfir şi C.Grigoriu

Acțiunea comediei „Scandaloasa legătură dintre Domnul Kettle și Doamna Moon” debutează într-o monotonă și ploioasă zi de luni, într-un spațiu anost, mustind de prejudecăți – orașul englez Brickmil. „În acest loc sufocat de conformism și de râncezeala unui existențialism prefăcut, dl. George Kettle, funcționar la o bancă, „inspirat” de o voce străină, spre stupefacția celorlalți orășeni și cunoscuți, o rupe brusc cu bunele maniere prefăcute și cu snoaba retorică socială, asumându-și riscul de a fi el însuși, lucru ce este interpretat, de către ceilalți, a fi beție, boală ori sminteală. „Moralitatea” mecanismului social începe să scârțâie la atari manifestări, neîntârziind a-și exercita presiunea, pentru ca năbădăioasa oaie să fie readusă în turmă. În acest loc ostil oricărei schimbări ostil oricărei încercări de reliefare a personalității, funcționarul de bancă își găsește, totuși, un partener de „erezie”, în persoana d-nei Moon, a cărei viață și iubire este gata să se sufoce cam din aceleași pricini. Și cum marile idealuri încep cu gesturi mici, chiar banale, solidaritatea în ruperea cu prefăcătoria și dresajul social al celor doi începe cu un straniu bătut de tobă, în același timp element de sfidare, dar și de iremediabilă compromitere.

Farsă tragică de Eugen Ionescu
Traducerea: Dan C.Mihăilescu

Text cu ambiții metafizice, după cum mărturisește însuși autorul, și revendicându-se ca model din farsa caragialiană „Conu Leonida față cu Reacțiunea”, piesa „Scaunele” aduce în prim-plan cuplul Bătrânul-Bătrâna, două personaje cvasi-anonime, fără biografie, ce trăiesc de ani și ani o viață de o platitudine exorbitantă, dominată de plictis, banal și repetiție: „De șaptezeci și cinci de ani, de când m-am căsătorit, în fiecare seară, dar absolut în fiecare seară, mă pui să-ți spun aceeași poveste, să-ți imit aceleași luni… mereu aceleași lucru… să mai vorbim și de altceva…” (Bătrânul). Și totuși, un eveniment cu conotații cu totul deosebite rupe această monotonie existențială: reuniunea la ei acasă a unor mari personalități – „savanții, proprietarii, păzitorii, episcopii, chimiștii, cazangiii, violoniștii, delegații, președinții, polițiștii, negustorii” și însuși Împăratul – va fi cadrul în care Bătrânul va transmite mai departe omenirii mesajul său de o viață. Neputința sa de a transpune în cuvinte această concluzie îl face să apeleze la serviciile unui Orator profesionist. În așteptarea acestuia, cei doi bătrâni se lasă cuprinși de o agitație frenetică primind oaspeții și furnizându-le scaune. Oaspeții, însă, sunt invizibili și treptat, bătrânii sunt copleșiți de aceste prezențe ce sunt de fapt niște absențe care se aglomerează până la a fi o mulțime zdrobitoare, sufocantă. Agitația atinge punctul culminant atunci când cei doi se pierd în colțurile opuse ale unei săli goale.

×

TOP