Folosim cookie-uri | We use cookies
×
Teatrul Regina Maria

Monodramă de N.V.Gogol
Traducerea: Eusebiu Camilar

„Jurnalul unui nebun” ne introduce în viața banală și anostă a lui Poprișcin, funcționar mărunt în cadrul unui minister, ale cărui activități principale sunt copierea și clasificarea documentelor, precum și ascuțirea penelor pentru directorul său. Singur și lipsit de căldura sufletească a semenilor săi, Poprișcin ține un jurnal intim, în care își notează faptele diverse ale vieții de zi cu zi. Din el aflăm detalii despre patima mistuitoare a lui funcționarului pentru Sophie, fiica directorului său, dar și despre frustrarea și neîmplinirea sa existențială. Într-o zi cu ploaie, în fața unui magazin Poprișcin aude, ca un fapt dintre cele mai firești, o conversație între doi câini. Din acest punct, în filele jurnalului, granița dintre realitate și imaginație devine tot mai nesigură. Asistăm la alunecarea treptată a lui Poprișcin în nebunie, prin dezintegrarea sinelui, ruperea ordinii firești a lucrurilor și pierderea reperelor spațio-temporale notate în jurnal. Nevoia de a fi recunoscut și iubit își află reversul într-o megalomanie care îl face să se creadă însuși Ferdinand al VIII-lea, regele Spaniei, să confunde azilul în care este internat cu domeniul curții spaniole, iar personalul și restul pacienților cu soldații, granzii și inchizitorii acestei țări. Metodele brutale cu care este tratat, neînțelegerea de care se izbește, frica și delirul căruia îi cade pradă dau naștere, în final, unei tragice reîntoarceri la origini, unei invocări patetice a mamei și a casei părintești, strigăt de ajutor al celui care nu ceruse, în definitiv, decât dreptul de a exista în ochii celorlalți.

Distribuţia:

Poprişcin:  Petre Panait 

Regia artistică:  Anca Bradu 
Scenografia:  Vioara Bara
Muzica şi conducerea muzicală:  Florian Chelu

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Laviniu Goron
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  6 octombrie 1995

 

PREMII:
-Premiul de interpretare masculină:  Petre Panait
-Premiul de scenografie:  Vioara Bara, la ediţia a X-a a Săptămânii Teatrului Scurt, Oradea, 1995

 

×

TOP