de  Matei Vişniec

Într-o sală de aşteptare, în care nu ştim ce se aşteaptă, trei oameni încearcă să facă faţă lipsei de ocupaţie, plictiselii şi trecerii timpului. Cel de-al patrulea cântă la violoncel, impertubabil, fără oprire. Dacă la început, muzica sa stârneşte interesul celorlalţi, acesta se transformă treptat în indiferenţă, apoi chiar în exasperare, în refuzul de a-l mai asculta pe cântăreţul necunoscut şi învăluit de mister. În cele din urmă, instrumentistul va fi evacuat, prin forţă, lăsând în urma sa violoncelul, stingher şi inutil. De aici se naşte laitmotivul care va da şi titlul piesei: „Şi cu violoncelul ce facem?” enunţat aproape obsesiv spre final. Dacă la un prim nivel, este abordată tema incompatibilităţii între artă şi obtuzitatea unor indivizi, la un alt nivel, derivat din teatrul absurdului, piesa poate fi interpretată ca metafora instalării unei stări simptomatice pentru omul contemporan.

Distribuţia:

Bărbatul cu violoncelul:  Ştefan Radó
Bărbatul cu ziarul:  Doru Fîrte
Bărbatul cu baston:  Petre Panait
Dama cu voal:  Elvira Platon Rîmbu 

Regia artistică:  Petru Vutcărău 
Scenografia:  Sergiu Savin

Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  19 decembrie 1995

PREMII:
-Premiul pentru cel mai bun spectacol  la Festivalul Dramaturgiei Naţionale, Timişoara, 1996
-Premiul pentru cel mai bun actor:  Petre Panait
-Premiul de regie:  Petru Vutcărău
-Premiul de scenografie:  Sergiu Savin
-Premiul  de interpretare masculină: Petre Panait,  la Festivalul de la Târgu-Mureş, 1996