Folosim cookie-uri | We use cookies
×

de William Shakespeare
Traducerea: Virgil Teodorescu

Una dintre cele mai reprezentative comedii pastorale ale lui Shakespeare, „Cum vă place” desfășoară o acțiune plină de vitalitate, în care pasiunile, mai ales dragostea, pun în mișcare un grup pitoresc de personaje grupate în jurul unui duce ce și-a pierdut prerogativele – prin uzurparea tronului de către fratele său – și s-a refugiat în pădurea Arden, alături de câțiva curteni credincioși. La curtea ducelui uzurpator a rămas numai fiica ducelui legitim, Rosalinda, pentru a-i ține companie verișoarei și prietenei sale, Celia. Destinul fetelor ia o întorsătură cu totul specială când ducele uzurpator îi poruncește Rosalindei să își urmeze tatăl în exil, iar Celia decide să își însoțească în surghiun buna prietenă. Socotind că ar fi nesăbuit să călătorească în hainele lor scumpe, cele două domnițe se deghizează, asumându-și noi identități: Rosalinda devine tânărul țăran Ganymede, iar Celia – sora acestuia, Aliena. Ajungând și ele în pădurea Arden, fetele vor deveni părtașe la un șir de întâmplări prin care toate suferințele vor fi alinate și toate iubirile împărtășite. Idilelor Rosalinda-Orlando și Celia-Oliver li se adaugă altele două: Audrey-Tocilă și Thebe-Silvius.

Piesa se încheie cu veselia celor patru nunți simultane și cu vestea că ducele uzurpator îi înapoiază fratelui său ducatul, renunțând la puterea dobândită pe căi nelegitime. Doar observațiile aforistice ale bufonului Tocilă și cugetările amare ale curteanului Jacques (despre omul părăsit la nevoie, despre scurgerea ireversibilă a timpului, despre ipocrizia de la curte, precum și celebrul monolog în care lumea e asemuită teatrului) atrag atenția că în realitate, viața nu e atât de simplă și ca în piesa în care totul se sfârșește în deplină armonie.

Distribuţia:

Ducele surghiunit şi Frederic uzurpatorul:  Ion Abrudan
Amiens:  Ileana Iurciuc
Jacques:  Daniel Vulcu
Le Beau:  Nicolae Barosan
Charles:  Tiberiu Covaci
Oliver de Bois:  Ilie Turcu
Jacques de Bois:  Dorin Presecan
Orlando:  Doru Fîrte
Adam:  Eugen Ţugulea
Tocilă:  Petre Panait
Sir Oliver Martext:  Nicolae Toma
Corin:  George Voinese
Silvius:  Alexandru Cornea
William:  Ioan Coman
Rosalinda:  Roxana Ivanciu
Celia:  Andra Tudor
Phoebe:  Elvira Platon Rîmbu
Audrey:  Mariana Presecan

Regia artistică:  Alexandru Colpacci
Asistent regie:  Petre Panait
Scenografia:  Vioara Bara
Muzica:  Delia Şerban

Regia tehnică:  Eugenia Popa
Sufleor:  Iuliana Chelu
Lumini:  Balogh Iosif, Laviniu Goron
Sonorizarea:  Sorin Domide

Data premierei:  5 decembrie 1996

×

TOP