Tipărire
Categorie: Stagiunea 1996-1997

de I.L.Caragiale

Acțiunea dramei „Năpasta” se concentrează în triunghiul Ion-Anca-Dragomir și dezvoltă, cu o tensiune dramatică manifestă, tema sângelui care cere sânge. Orbit de pasiunea erotică pentru Anca, Dragomir l-a ucis pe soțul ei, Dumitru. Tutunul, luleaua și amnarul victimei au fost găsite la pădurarul Ion și, în lipsa altui făptaș descoperit, acesta a fost condamnat la ani grei de ocnă. Nevinovat în ochii lumii, pentru sensibila intuiție a femeii, Dragomir este cu siguranță criminalul. Patima răzbunării o va urmări pe Anca preț de nouă ani și, pentru a-și duce la îndeplinire planul, ea se căsătorește cu ucigașului primului soț. În acești termeni, regizorul Radu Ghițulescu intuiește o lume mitică, arhetipală: „Situația femeia căsătorită cu ucigașul soțului său este destul de răspândită în arealul mitic balcanic” (din caietul-program al spectacolului). În timp ce Ion ispășește pentru un act ce nu l-a săvârșit și înnebunește, Dragomir evoluează de la încredere la disperare și ură față de cea pe care a iubit-o. Mai mult, el e bântuit de vedenii și vise, stafia lui Dumitru îl urmărește pretutindeni, iar panica sa, cultivată consecvent de Anca, îl va duce spre prăbușirea finală. După cum observă criticul V. Fanache în „Caragiale” (1984), situația imaginată în „Năpasta” dovedește „un echilibru clasic între pedeapsa care cade pe capul nevinovatului Ion și cea de care va fi lovit, fără cruțare, Dragomir, adevăratul vinovat. (…) Nebunia lui Dragomir crește cu cât se încăpățânează să ascundă un adevăr din ce în ce mai evident, în timp ce nebunia lui Ion se manifestă din pricină că nu reușise să dezvăluie un adevăr prin care și-ar fi putut recupera demnitatea.” O dată cu apariția lui Ion, evadat din ocnă, rațiunea lui Dragomir se degradează sub ochii spectatorului.

Având conștiința inutilității sale pe lume, Ion se sinucide, iar Anca îl acuză pe Dragomir de săvârșirea crimei, predându-l autorităților; cruda răzbunare survine la scurtă vreme înainte de împlinirea sorocului de zece ani, la care, chiar fiind vinovat pentru moartea lui Dumitru, Dragomir ar fi fost lăsat în libertate.

Distribuţia:

Dragomir:  Doru Fîrte
Anca:  Elvira Platon Rîmbu
Ion:  Petre Panait
Gheorghe:  Ioan Coman

Regia artistică:  Radu Ghiţulescu
Scenografia:  Cristian Rusu
Muzica:  László Mircea Horváth 

Regia tehnică:  Eugenia Popa
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Laviniu Goron
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  17 mai 1997