Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1997-1998

Dramatizare de Elena Preda şi Eugen Ţugulea, după o idee din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda
Premieră absolută

Vasta pânză epică a romanului polifonic „Cel mai iubit dintre pământeni” își găsește o dramatizare inedită în piesa orădeană „Dacă dragoste nu e…”. Spectacolul evocă o istorie relativ recentă – „obsedantul deceniu” ’50-’60 -, neînfrumusețată, analizată și asumată din unghiul lui Victor Petrini, protagonistul și naratorul întâmplărilor relatate într-o retrospectivă ordonată, cronologică. Accentul cade pe „fioroasele tragedii din dormitor”, cum califică Ovid S. Crohmălniceanu traumele vieții sentimentale ale eroului. Petrini traversează patru experiențe erotice diferite, cu semnificație inițiatică, alături de Nineta, Căprioara, Matilda și Suzy. Fiecare angajare în eros se transformă într-un eșec care îl marchează pe erou mai mult decât toate nedreptățile și gravele evenimente sociale care îl înconjoară. Intelectual lucid, Petrini este profesor de filozofie închis pentru motive politice (presupusa colaborare cu organizația legionară „Sumanele negre”); experiența concentraționară la Canal și apoi într-o mină de plumb îl face să cunoască degradarea umană în formele ei cele mai cutremurătoare și legea „ucide pentru a nu fi ucis”. La ieșirea din închisoare ajunge lucrător de deratizare, apoi contabil, refuzând să facă orice compromis cu puterea comunistă (de exemplu scrierea unei cărți marxiste). Pierzând totul în viața publică, socială, Petrini mizează totul pe fericirea în dragoste, pentru că atât i-a mai rămas. Când în fine, lucrurile par a reintra pe un făgaș acceptabil și relația cu Suzy pare împlinită, Petrini redevine pe neașteptate jucăria sorții: întâlnindu-l pe fostul soț al lui Suzy, se apără de el, îl aruncă din cabina telefericului și ajunge din nou la închisoare.

de Molière
Traducerea: Sică Alexandrescu şi Mircea Ştefănescu

Combinând vechea moștenire a farsei franceze cu tradiția commediei dell’arte, Molière creează în „Doctor fără voie” o satiră a lumii medicilor (temă abordată și în alte piese, precum „Amorul medic”, „Doctorul zburător” sau „Bolnavul închipuit”), pe care îi consideră mari șarlatani ai timpului său, preocupați mai mult de câștig decât de sănătatea bolnavilor lor. Pentru a răzbuna bătaia primită de la soțul său, Sganarelle, Martine îl recomandă drept un doctor reputat, însă unul aparte, care nu își recunoaște știința medicală decât dacă primește câteva bețe în spinare. Servitorii înstăritului Géronte îi aplică acest tratament, apoi îl angajează pentru a o vindeca pe Lucinde, fiica stăpânului, afectată de o ciudată muțenie de când tatăl a decis să o mărite cu un om pe care ea nu îl iubește. Astfel, umilul tăietor de lemne se găsește pe neașteptate în postura unui savant, fără a avea ceva din cunoștințele sau abilitățile sale. Totuși, el intră neașteptat de bine în noul rol, înțelegând ceea ce nimeni din familia lui Géronte nu a înțeles : că Lucinde simulează boala pentru a amâna căsătoria pregătită de tatăl ei, fiind îndrăgostită de Léandre. Sganarelle îi ajută în secret pe cei doi tineri, iar o moștenire survenită de la un unchi bogat îl face pe Géronte să își accepte fără ezitare viitorul ginere.

de Mihail Bulgakov

Interesat de experimente, profesorul Preobrajenski realizează un transplant de testicule și hipofiză de la un infractor decedat la câinele maidanez Sarik, care, înfometat, dar blând, își caută adăpost în casa sa. În urma operației ia naștere omul Poligraf Poligrafovici Gogoloi, care se dovedește a fi mai lacom, mai imoral și mai periculos decât animalul din care provenise. El își găsește un post într-o instituție specializată în eliminarea patrupedelor fără stăpân (mai ales a pisicilor) într-o Moscovă aflată la începuturile comunismului. Gogoloi e înzestrat cu cele mai negative caracteristici ale ambelor specii din a căror combinație provine, dovedind că omul, ființă superioară și creativă, poate fi în același timp una dintre cele mai josnice creaturi, cu cea mai haină inimă din câte au existat vreodată.

Comedie de Alexandr Ghelman
Traducerea: Tudor Steriade

„Într-un parc… pe o bancă” poate fi considerată o poveste de dragoste originală şi modernă, între doi oameni ale căror destine se întâlnesc, aparent întâmplător, într-un parc, pe o bancă, la apus de soare. Piesa se constituie ca o succesiune de confesiuni, un joc al măştilor cu frânturi de adevăr şi cât mai multă ficţiune, prin care cei doi încearcă să stabilească o comuniune, explorează căi de înţelegere, de legături profunde. Dialogul lor este şi o dezbatere etică, marcată de neputinţă, violenţă şi de lipsa de speranţă. EA doreşte cu grabă şi cu disperare să îşi aline singurătatea, însă încearcă să îşi întâlnească perechea şi idealul de împlinire în parc, locul predilect al petrecăreţilor în căutare de aventuri. Şi EL este singur, nu cunoaşte căldura unui cămin, nu are prieteni, nici sprijin moral. Îşi inventează biografii triste, menite să impresioneze femeile, ele însele incapabile de a discerne adevărul. EL caută şi cultivă singuurătatea, chiar şi într-o întâlnire-aventură de două ore. De aceea, visele EI de armonie conjugală, de stabilitate, de  fidelitate şi de certitudini nu trezesc în EL efectul aşteptat. De altfel, niciunul nu menţionează dragostea, singura modalitate prin care posibilul cuplu ar accede la fericire. În parc, în umbrele nopţii, totul pare posibil, dar la răsăritul soarelui, în lumina realităţii?…

Comedie în două părţi de Eduardo de Filippo
Traducerea: Anatol Ursu

Rita şi  Rodolfo, soț și soție, trăiesc la Napoli, în casa maestrului Agostino (fost paznic la un teatru) şi a doamnei Bettina. Cei patru au datorii de 300.000 de lire şi imaginează o stratagemă pentru a reuşi să iasă din această situație. Rita se pretinde prostituată și atrage potenţialii clienţi făcând băi în lenjerie intimă aproape de fereastra cu vedere spre alee. O dată stabilită suma (10.000 de lire), clienţii intră în casă, dar în pat îl descoperă pe Rodolfo întins şi prefăcându-se că e mort. Scenele de isterie ale Ritei în momentul în care explică situaţia şi în special prezenţa cadavrului reușesc doar să-i pună pe fugă pe nefericiţi. Fiecare întâlnire de acest fel culminează cu apariția maestrului Agostino care, cu un joben pe cap, declamă un delir de fraze incoerente. În momentul în care au adunate aproximativ 80.000 de lire, îşi face apariţia un nou client: domnul Attilio Samueli. La început, acesta este terorizat de prezenţa cadavrului, dar în cele din urmă descoperă înșelătoria. Atunci Rita, Rodolfo, maestrul Agostino încearcă să justifice stratagema lor, vorbind despre nefericirile lor personale, despre şomajul şi despre mizeria ale căror victime sunt, despre abrutizarea la care se poate ajunge când societatea îţi închide orice uşă în faţă. Domnul Attilio înţelege, dar explicând situaţia sa personală, inversează rolul de victimă care are nevoie de ajutor. După moartea soţiei, explică acesta, viaţa sa sexuală frenetică s-a terminat, fapt care, afirmă medicul său, îi pune viața în pericol.

de Marin Sorescu

Piesă istorică de factură modernă, „Răceala” reînvie cu vervă ironică și alegorică un episod al trecutului național situat în perioada domniei lui Vlad-Țepeș. Sultanul Mahomed al II-lea conduce o expediţie militară către nordul Dunării, cu scopul detronării lui Ţepeş şi al înscăunării lui Radu cel Frumos, fratele uzurpator al acestuia. Radu cel Frumos nu are nicio remușcare la gândul că își va detrona fratele de sânge, și nici nu pare să observe cât de scump îl va costa ajutorul lui Mahomed. Acesta îl avertizează că nu va avea dreptul să dețină oaste proprie și că domnitorii nu vor conduce țara mai mult de trei-patru ani, căci tronul se va cumpăra cu mult aur de la poarta turcească. Pe de altă parte, în loc să se concentreze asupra aspectelor militare ale funcției sale, sultanul, resimțind inferioritatea culturii turce în raport cu cea greacă, lucrează cu zel de fondator la abecedarul turc, compune ode, elegii, gazeluri, și are trac de debutant în așteptarea verdictelor de critic literar al Pașei din Vidin. Din cortegiul turcilor face parte şi cuşca în care sunt purtaţi reprezentanţii Bizanţului cucerit de Mahomed (Împăratul, Împărăteasa, Războiul, Finanţele, Izabela, Stratos), personaje care se comportă făcând abstracţie de starea de captivitate. Pe măsură ce se apropie de Dunăre și confruntat cu atacurile prin surprindere ale românilor, sultanul decide să renunţe la statutul de creator pentru a redeveni Cuceritorul. Totuşi, finalul constă în victoria românilor asupra oştii turce superioare numeric, astfel încât expediţia lui Mahomed devine o aventură supusă hazardului istoriei.

×

TOP