Tipărire
Categorie: Stagiunea 1997-1998

de Marin Sorescu

Piesă istorică de factură modernă, „Răceala” reînvie cu vervă ironică și alegorică un episod al trecutului național situat în perioada domniei lui Vlad-Țepeș. Sultanul Mahomed al II-lea conduce o expediţie militară către nordul Dunării, cu scopul detronării lui Ţepeş şi al înscăunării lui Radu cel Frumos, fratele uzurpator al acestuia. Radu cel Frumos nu are nicio remușcare la gândul că își va detrona fratele de sânge, și nici nu pare să observe cât de scump îl va costa ajutorul lui Mahomed. Acesta îl avertizează că nu va avea dreptul să dețină oaste proprie și că domnitorii nu vor conduce țara mai mult de trei-patru ani, căci tronul se va cumpăra cu mult aur de la poarta turcească. Pe de altă parte, în loc să se concentreze asupra aspectelor militare ale funcției sale, sultanul, resimțind inferioritatea culturii turce în raport cu cea greacă, lucrează cu zel de fondator la abecedarul turc, compune ode, elegii, gazeluri, și are trac de debutant în așteptarea verdictelor de critic literar al Pașei din Vidin. Din cortegiul turcilor face parte şi cuşca în care sunt purtaţi reprezentanţii Bizanţului cucerit de Mahomed (Împăratul, Împărăteasa, Războiul, Finanţele, Izabela, Stratos), personaje care se comportă făcând abstracţie de starea de captivitate. Pe măsură ce se apropie de Dunăre și confruntat cu atacurile prin surprindere ale românilor, sultanul decide să renunţe la statutul de creator pentru a redeveni Cuceritorul. Totuşi, finalul constă în victoria românilor asupra oştii turce superioare numeric, astfel încât expediţia lui Mahomed devine o aventură supusă hazardului istoriei.

Desfășurată aproape în întregime în cadrul curții turcești sau în armată, piesa se restrânge în final la un cadru intim – familia căpitanului român Toma, cu soția, doamna Stanca și slujnica bătrână, Safta. Finalul explică și titlul metaforic al piesei : sacrificiul românilor, moartea lor se ascunde sub eufemismul discret al unei simple răceli.

În „România literară” din 25 februarie 2006, criticul Nicolae Manolescu plasează apartenența piesei „Răceala”, împreună cu „A treia țeapă” în zona teatrului politic, considerându-le „parodii pe tema abuzurilor din regimurile totalitare”. Astfel, istoria rămâne numai pretextul  meditației asupra condiției umane, fie în ipostaza efemerității gloriei ei, fie aflată în imposibilitatea afirmării libertății de gândire în sistemele politice totalitare.

Distribuţia:

Mahomed al II-lea:  Petre Panait
Locotenentul şi Harapul:  Sebastian Lupu
Paşa din Vidin:  Dorin Presecan
Radu cel Frumos:  Ioan Coman
Pînzaru şi Papuc:  Ion Abrudan
Toma:  Doru Fîrte
Doamna Stanca:  Elvira Platon Rîmbu
Safta şi Vica:  Mariana Vasile
Oştean, Stan şi Neagoe:  Ion Ruscuţ, George Voinese
Văcarul:  Eugen Harizomenov
Împăratul:  Nicolae Toma
Împărăteasa:  Simona Constantinescu
Zunis şi Finanţele:  Ion Mâinea
Războiul:  Tiberiu Covaci
Izabela:  Mirela Niţă
Stratos:  Marcel Popa
Cadâna I şi Gheorghina:  Andra Tudor Cornea
Cadâna II:  Angela Tanko
Baftangioglu:  Eugen Ţugulea
Beşleagă:  Alexandru Cornea
Floarea:  Mariana Presecan
Tilina:  Monalisa Basarab
Mandra:  Loredana Iuga
Riţa:  Ofelia Fîrte
În figuraţie:  Gheorghe Iernea, Nicu Segărceanu, Alexandru Luca, Cristian Segărceanu,  Florin Codilă, Istvan Kovacs 

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Ion Ciubotaru
Scenografia:  Vioara Bara
Regia tehnică:  Florin Popescu
Sufleor:  Iuliana Chelu
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  7 mai 1998