Folosim cookie-uri | We use cookies
×
Teatrul Regina Maria

de I.L.Caragiale

Decorul farsei într-un act „Conu Leonida față cu Reacțiunea” este o modestă odaie de mahala bucureșteană. Aici, Conu Leonida, pensionar, stă de vorbă cu Efimița, consoarta lui, despre situația politică a țării. Accentul cade pe pofta nestăvilită a bătrânului de a-și lăuda însușirile, meritele sale de „republican”, a cărui familie a stat în frunte și la ’48, și la ’90, și la ’96 (aluzii la viața politică de după căderea comunismului). Conu Leonida își imaginează că a făcut și el parte odinioară din înfăptuitorii revoluției, evocând cu nostalgie trecutul luminos. Comicul rezultă din descrierea evenimentelor și a ambianței, cu „steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare și lume, lume …”, astfel încât idealizata revoluție devine nici mai mult nici mai puțin decât un bâlci popular. Coana Efimița întreține cu termeni superlativi această vorbărie goală și ridicolă, de fapt înțelegând prea puține din câte aude. În liniștea căminului conjugal, cei doi se declară cei mai aprigi susținători ai republicii, pe care ar apăra-o cu prețul vieții. Însă când sunt treziți din somn de bubuituri, chiote, salve și strigăte, soții se sperie cumplit că a izbucnit revoluția și sunt pregătiți să fugă la Ploiești – capitala republicanismului caragialean.

A doua interpretare a zgomotului infernal de afară este dată de Conu Leonida pe baza veștilor de ultimă oră citite în „Aurora Democratică”: „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune.” Astfel, afirmă Victor Fanache, „în această a doua conotație, zgomotului i se conferă un sens contrar celui precedent. El coboară pe scara evenimentelor sociale, de la nivelul maxim la nivelul minim de semnificare, de la focul sacru al revoluției, la cel distrugător al reacțiunii.” (Dicționar analitic de opere literare românești, coord. Ion Pop).

Misterul manifestărilor este dezlegat în zori, când sosește slujnica Safta, care le relatează stăpânilor îngroziți că în noaptea precedentă a fost chef mare de Lăsata secului la băcanul din colț, iar la spargerea petrecerii, invitații beți au chiuit și au tras cu pistolul, gesturi calificate de bunul simț al Saftei drept „obicei mitocănesc”. Este momentul în care curajul civic al celor doi bătrâni renaște, ca și admirația necondiționată a Efimiței pentru geniul bărbatului său, care le știe pe toate.

Distribuţia:

Efimiţa:  Ileana Iurciuc
Leonida:  George Voinese
Safta:  Mona Erhan 

Regia artistică:  Alina Hiristea
Scenografia:  Cosmin Hiristea
Asistent scenografie:  Oana Cernea
Ilustraţia muzicală:  Floriana Chelu, Alina Hiristea, Gabriel Băruţa

Regia tehnică:  Ofelia Fîrte
Sufleor:  Florenţa Szabo
Lumini:  Iosif Balogh, Sorin Precup
Sonorizare:  Sorin Domide

Data premierei:  13 ianuarie 2000

×

TOP