Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 2001-2002

de Gellu Naum

Destinată micilor spectatori ai teatrului, piesa „Apolodor” reconstituie aventurile simpaticului pinguin-tenor cuprins de dorul familiei sale, în căutarea căreia străbate globul pământesc în lung și în lat, pe mai multe continente, găsind prieteni, dar și dușmani. Purtat de un avion bimotor, de pescadorul „Meteor”, de luntrea unui eschimoș, de un submarin, ba chiar și de un delfin și de o navă spațială, Apolodor ajunge de cele mai multe ori din greșeală, prin cele mai nemaipomenite și mai exotice meleaguri ale lumii: Capul Nord, Strâmtoarea Behring, Alaska, Africa, Madagascar, Tibet, India, Pacific, Statele Unite ale Americii, Marea Caraibelor, America de Sud, învățând meserii diverse și devenind, rând pe rând hamal, vânător, poet, fachir, matelot, cowboy. Când în sfârșit își regăsește familia în Antarctica, spiritul lui hoinar nu îl lasă să se bucure prea mult timp de întâlnire: cuprins de dorul colegilor de cor din circul de la București, Apolodor revine la postul lui de pe răcitor, unde poate fi găsit chiar și astăzi.

Comedie muzicală după „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde
Traducerea:  Alexandru Alcalay şi Sima Zamfir

Comedia muzicală „Bună seara, domnule Wilde!”, adaptare după piesa „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, dezvoltă în paralel poveştile a doi tineri gentlemeni englezi. Jack Worthing, copil găsit şi adoptat de un nobil, duce o viaţă dublă, fiind cunoscut drept tânăr respectabil şi responsabil pe domeniul său din Hertfordshire; ani de zile, el pretinde că are la Londra un frate pe nume Ernest, care duce o viaţă scandaloasă, dedicată exclusiv plăcerilor. În realitate, Ernest este doar un alibi care îi permite lui Jack să plece în capitală de câte ori doreşte, probabil pentru a duce acelaşi tip de viaţă pe care îl critică în cazul fratelui său imaginar.

Prietenul său cel mai bun, Algernon Montcrieff, fermecător, plin de spirit şi inteligenţă, a inventat un prieten pe nume Bunbury, a cărui sănătate fluctuantă îi permite să se sustragă de la obligaţiile sociale neplăcute sau plictisitoare.

Comedie în două părţi de Molière
Traducerea:  Alexandru Kiriţescu

Adoptând formula „teatrului în teatru”, spectacolul orădean se constituie ca o colecție a diferitelor stiluri teatrale, împrumutând, rând pe rând, elemente din tragedia greacă, commedia dell’arte, teatrul popular, clasicismul elisabetan și cel francez, teatrul asiatic și cel cehovian. Prin aceste epoci și spații diferite se țese povestea seducătorului libertin Dom Juan, care vede frumusețea pretutindeni și nu vrea să nedreptățească femeile iubind numai una singură dintre toate. Dona Elvira, Charlotte și Mathurine sunt numai câteva din lunga suită de femei care au crezut în sinceritatea jurămintelor de iubire ale fermecătorului Dom Juan. Tonalitatea veselă, tinerească a începutului se estompează pe parcursul piesei, pentru a lăsa loc straniului, cinismului și, în final, chiar tragicului. Actul al III-lea prezintă întâlnirea dintre Dom Juan și un sărac retras în pustietatea pădurii pentru a se ruga. Dom Juan nu ezită să adreseze o sfidare divinității și încearcă să îl pervertească pe sărac, oferindu-i un ludovic de aur în schimbul proferării unor injurii. Tot pădurea este spațiul în care soarta lui Dom Juan pare să se schimbe. Frații Elvirei, Dom Alonso și Dom Carlos caută să răzbune rușinea trăită de sora lor și îi dau aventurierului răgazul de o zi până a-l pedepsi cu moartea.

Dramatizare după basmul lui Ion Creangă de Gheorghe Calamanciuc

În „Povestea lui Harap-Alb”, descoperim un Bildungsroman fantastic şi, indirect, o lecţie despre onestitate, curaj, prietenie şi iubire, adică despre acele elemente care alcătuiesc însăşi esenţa existenţei umane. Fiul mezin al Craiului, cel mai destoinic dintre frați, este trimis la curtea Împăratului Verde pentru a-i urma la tron, acesta neavând urmași. Ca răsplată pentru inima bună și generoasă, fiul de crai este sfătuit de Sfânta Duminică, deghizată în bătrână nevoiaşă şi cerşetoare; despărţirea de casă se face numai cu acordul tatălui, după proba îndrăznelii, care atestă că feciorul este pregătit pentru marea călătorie. Ieşit din spaţiul grijilor şi al poveţelor părinteşti, fiul intră într-un univers străin lui, în care are loc o rătăcire simbolică. Pădurea apare ca spaţiu labirintic, ca probă capitală în drumul eroului. Aici se adăpostesc forţele răului, a căror întâlnire este iminentă: Spânul ce poartă masca umilinţei şi a bunăvoinţei, îl induce în eroare pe eroul novice, nedeprins încă a deosebi aparenţa de esenţă.

de Witold Gombrowicz
Traducerea:  Olga Zaicik

„Acțiunea se petrece la Curte, forma ideală, imuabilă în structurile, conveniențele, ritualurile, eticheta ei. Totul se desfășoară aici conform unor reguli prestabilite, de la care nimeni nu se poate abate. Devine o colecție de stereotipii; un cod obligatoriu, ele ordonează universul, făcându-l inteligibil dar, mai ales, previn orice surpriză, dispensează de orice reacție individuală spontană. Adusă la Curte dintr-un capriciu al Principelui moștenitor, Ivona, fata lipsită de farmec, molâie, apatică, „mălăiață”, tăcută până la muțenie, stârnește confuzie, apoi panică. Interesant că Ivona nu întreprinde nimic, absolut nimic care să pericliteze Curtea. Dar chiar din momentul în care se arată incapabilă de a face o simplă reverență, un neînsemnat gest, dar cât de important ca simbol al adaptării, al fasonării, al potrivirii cu ceilalți, devine o primejdie. Neputând intra în joc, ea este un corp străin, o necunoscută într-o lume familiară, ceilalți fiind nevoiți să se redefinească în raport cu ea. Ivona stârnește panică, pe rând, Reginei grafomane, care se teme că va fi deconspirată, Regelui, căruia îi amintește de o crimă pe care a făptuit-o demult, doamnelor de la Curte, care nu sunt atât de perfecte pe cât par, Șambelanului lingău, cinic și intrigant, ba, în cele din urmă chiar și Principelui. „Trebuie salvate aparențele” spune Regina.

de  Albert Camus

Pusă sub semnul absurdului, piesa „Neînțelegerea” pune în lumină o tragedie născută din insuficiența comunicării, atunci când singurătatea, lipsa de orizont și viața fără iubire devin de nesuportat. Jan, un tânăr căruia șansa i-a surâs în viață, aducându-i atât bunăstare, cât și o familie împlinită, revine după o foarte lungă absență în satul din Boemia în care mama și sora sa țin un han. Ceea ce nu știe Jan este că acest han a devenit un spațiu al morții, în care femeile, adormindu-și rarii clienți cu un ceai special, îi ucid aruncându-i într-un râu. Acesta este mijlocul perfid prin care tânăra Martha speră să strângă suficienți bani pentru a evada din ținutul întunecat, ploios și strâmt în care se simte prizonieră, pentru a se bucura de mare, de soare și de viață. Dorind să potențeze surpriza și bucuria întoarcerii acasă, Jan își ascunde adevărata identitate, dar acest joc inocent se va sfârși tragic. Foarte puțin lipsește ca cele două femei să își recunoască oaspetele și ca acesta să înțeleagă pericolul ce îl pândește. Presimțirile plutesc în aer. Un cuvânt, un simplu gest ar fi de ajuns. Totuși, nimeni nu schițează acest gest. „Camus surprinde aici inacțiunea ca o dominantă a naturii umane, motiv pentru care omul pare abandonat de Dumnezeu. Lucizi cu ei înșiși, oamenii care populează tragediile lui Camus sunt ca orbi când e vorba de relațiile dintre ei.” (Mircea Morariu, în caietul-program al spectacolului) În aceste condiții, mecanismul infernal al sorții nu mai poate fi oprit. Subiectul piesei este bazat pe un fapt divers real, petrecut în Cehoslovacia în perioada interbelică.

Spectacol de teatru dans butó

În decorul auster al Sălii Studio, actorul Emil Sauciuc a propus comunității culturale orădene un spectacol de o noutate absolută, bazat pe modelul asiatic al dansului butó. Ajutându-se numai de un scaun, un lanț, o perucă, de macheta globului pământesc, de o coloană sonoră alcătuită din bucăți muzicale puțin întâlnite în cultura de masă și în primul rând de propriul chip și trup, Emil Sauciuc a transmis într-un spectacol de o mare concentrare metaforică, un mesaj tulburător despre om, despre credință, despre suferință și moarte, despre puterea atotvindecătoare a dragostei. Născut în spațiul japonez (originile dansului sunt atribuite maeștrilor Tatsumi Hijikata și Kazuo Ono), dansul butó nu necesită nicio școală, niciun curs prealabil. El caută regăsirea rădăcinilor primordiale ale ființei în profunzimile corpului, înțelegând prin aceasta maxima expresie a energiei noastre vitale. Dansul butó începe atunci când dansatorul se află într-o stare de uitare completă a identității, a culturii proprii, a modului convențional de utilizare a trupului. Dăruindu-se total și trăindu-și impulsurile, el ajunge la libertatea absolută, devenind un flux de energie pură, prin care mișcarea devine creație.

Recital de poezie Mihai Eminescu

Invitaţi:

Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Aurelian Octav Popa (clarinet)

Data spectacolului:  11 iunie 2002

Comedie de Pierre Sauvil şi Eric Assous
Traducerea:  Zeno Fodor

Piesă atractivă prin caracterul contemporan și prin potențiala (și probabila) asociere cu situații reale, bine-cunoscute, deși nu agreate, din politica actuală, „Vacanță în Guadelupa” prezintă cazul Ministrului Agriculturii din Franța, șantajat de colegul de partid în legătură cu o afacere de deturnări de fonduri de la bugetul de stat spre propria afacere. Șantajistul îi cere ministrului să îi împrumute soția pentru o vacanță romantică; alfel, dosarul va ajunge în presă și la procurorul-șef…

×

TOP