Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 2003-2004

după Sofocle şi Euripide
Traducerea:  George Fotino şi Alexandru Miran

Spectacolul „Electra” readuce în atenţia publicului povestea sfâşietoare a familiei regale din Micene, concentrându-se asupra figurilor Electrei şi a lui Oreste, care caută să răzbune uciderea mişelească a tatălui lor, înţelegând că fără purificare, viaţa cetăţii nu poate merge mai departe. Tragedia celor doi fraţi este povestită de ei înşişi, dar şi de cor şi de corifei şi mai ales de cântecele de jale ale grupului maramureşean. Întâlnirea textelor din marea tragedie greacă cu muzica populară românească creează pe scenă un spaţiu de confluenţă al mitologiilor arhaice. Viorile, toba, chitara şi vocile se constituie ca „replici” ce concordă tulburător cu textele lui Sofocle şi Euripide. Răzbunarea se petrece ca un ritual: recunoaşterea, pregătirea pentru omor, omorul propriu-zis, după care, deşi dreptatea a fost înfăptuită, durerea nu se destramă. Este evocată cu forţă o lume în care legile nescrise ale cinstei, ale dreptăţii, ale omeniei atrag după ele răzbunări pe măsură, pentru restabilirea echilibrului moral al universului.

de Isaac Bashevis Singer

Piesa „Netotu’”, cu un scenariu bazat pe fragmente din volumul de nuvele „Ghimpel Prostul” de Isaac Bashevis Singer și din culegerea „Cercul Mincinoșilor” de Jean-Claude Carrière, aduce în prim-plan figura omului simplu, care nu se îndoiește niciodată de nimic. El este naivul păcălit de toată lumea, inclusiv de nevasta care îl înșeală, profitând de buna lui credință. Netotu’ nu ezită niciodată să facă bine celor din jur, deși aceștia nu-i întorc bunătatea, ci, mai mult, o transformă în obiect de deriziune. Textul, aparent simplist, capătă un accent de gravitate prin raportarea la Dumnezeu, prin credința, care oferă și soluția rezistenței la rău. Piesa sugerează că pentru a crede total în Dumnezeu și în faptul că toate au un rost pe lume așa cum le-a dat El, pentru a iubi în mod absolut și fără întrebări, pentru a crede în semenii tăi peste puterile omenești, trebuie să împrumuți ceva din felul de a fi al unui netot. Spectacolul se construiește ca un monolog dramatic care, dincolo de umorul intrinsec, ascunde o filozofie amară, dar și o inteligență și o maturitate camuflate după cele mai modeste exprimări.

Intepretează: Marius Damian

Adaptarea şi regia artistică:  Cristian Juncu

Data premierei:  26.05.2004.

de Roland Schimmelpfennig
Traducerea:  Victor Scoradeţ

„Noaptea arabă” poate fi considerată un basm dramatic, explicit chiar din titlu. La început, nimic nu anunţă întâmpările neobişnuite care vor urma. Totul se petrece într-un bloc de locuinţe cu şapte etaje din Germania, locuit de oameni modeşti, provenind din mai multe colţuri ale lumii. Singurătăţi, vise, nevoia de comunicare, de dragoste, sunt înglobate într-o piesă ce include epicul, poeticul şi dramaticul. Fantasticul se insinuează treptat în aceste existenţe, făcând loc în egală măsură, împlinirii şi tragicului. Betonul blocului devine mai uşor suportabil atunci când între fisurile pereţilor se ascund vise şi fantezii nebănuite.

de Ayn Rand
Traducerea:  Horia Gârbea

„Noaptea de 16 ianuarie” este un musical plin de suspans şi mister, dinamism şi culoare, având drept model un caz real petrecut în America anilor ’30. Tânăra Karen Andre este acuzată de a-şi fi ucis amantul, unul dintre cei mai bogaţi afacerişti americani, supranumit prinţul primului imperiu financiar din lume. Spectacolul surprinde trei dimensiuni majore: desfăşurarea procesului cu audierea martorilor şi pledoariile avocaţilor; cabaretul şi sala de tribunal transformată în cabaret; relatarea unui reporter. Faţă lumea reală reprezentată de proces, cabaretul simbolizează viaţa privată a fiecărui om, dedublarea personalităţii, căderea măştii. Elementele legate de planul media se referă la deformarea realităţii de către presa aflată mereu în căutarea senzaţionalului, a situaţiilor explozive. Deşi afaceristul Faulkner este un personaj absent, întreg procesul spune, de fapt, povestea lui, povestea unui cuceritor, a unui om de o desăvârşită libertate interioară, care îşi trăieşte viaţa la limită, pregătit în orice moment să îşi abandoneze imperiul financiar pentru a-şi trăi iubirea. Prin conturarea unui astfel de personaj, „Noaptea de 16 ianuarie” devine şi o apologie adusă Americii, care oferă spaţiul propice dezvoltării unui astfel de erou romantic modern, asigurând libertatea şi calea deschisă afirmării individului.

de Eugèn Labiche
Traducerea:  Alexandru Dabija

În buna tradiţie a vodevilului francez, „Praf în ochi” este o piesă despre burghezi şi se inspiră din moravurile contemporane. Acţiunea piesei pune faţă în faţă două familii nu prea înstărite, care, în efortul lor de a-şi căsători convenabil copiii pozează în ceea ce de fapt nu sunt: mai bogaţi, mai culţi, mai buni. Atât familia Ratinois, cât şi familia Malineau adoptă un joc al prefăcătoriei, dus mereu mai departe, până când situaţiile devin atât de absurde, încât tonul piesei se apropie pe alocuri de teatrul lui Eugen Ionescu. „Praful” aruncat în ochi se rispieşte la final, prin apariţia Unchiului Robert, om bogat, dar simplu, mândru de poziţia pe care a câştigat-o prin mijloace oneste şi care le va asigura stabilitatea materială celor doi tineri îndrăgostiţi.

după Ion Creangă

Transpunerea scenică a binecunoscutei poveşti scrise de Ion Creangă înfăţişează o gospodărie tipică de la ţară, condusă în chipul cel mai autoritar de mama-soacră. Rămasă văduvă de timpuriu, Aftinia alege singură soţii pentru feciorii ei, cu unicul scop de a le utiliza forţa de muncă. Cea de-a treia noră, adusă de feciorul cel mic în casă fără consult prealabil, îi vine de hac soacrei cele rele. La îndemnul ei, celelalte două nurori, trezite brusc la realitate, se răzbună crunt pentru toate relele îndurate, demonstrând, cu nelipsitul umor, că binele învinge răul, chiar dacă mijloacele folosite nu sunt dintre cele mai oneste.

×

TOP