Folosim cookie-uri | We use cookies
×

de Samuel Beckett
Traducerea:  Gellu Naum

În stagiunea 2005-2006, trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat din Oradea a pus în scenă pentru prima oară cunoscuta piesă a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”. Într-un spaţiu care ar putea fi situat oriunde, doi cerşetori, Vladimir şi Estragon discută, se ceartă, se împacă, au gânduri de sinucidere, apoi intră în vorbă cu alte două personaje bizare, Pozzo şi Lucky, stăpân şi servitor. Cei doi formează un cuplu indestructibil, fiind uniţi unul de celelalt prin frică, ură, milă, dar şi prin puterea obişnuinţei. Ceea ce este surprinzător în această piesă este faptul că nu se întâmplă nimic în timp ce Gogo şi Didi îl aşteaptă pe Godot, care va salva întreaga situaţie. Cu toate acestea, Godot se caracterizează doar prin absenţă, deşi mesagerul său promite în mod repetat că stăpânul său va veni a doua zi.

Chiar dacă imagistica esenţială este creştină, simbolurile şi pesimismul filozofiei cuprinse în piesă vorbesc despre singurătatea omului, şi despre alienarea lui. Timpul se scurge cu viteze diferite pentru protagonişti, însă singura evoluţie vizibilă este înfrunzirea copacului. Faţă de textul original, detaliile de îmbrăcăminte, scenografie şi mişcare din spectacol subliniază preocuparea pentru dezumanizarea şi robotizarea omului. Estragon, Vladimir, Pozzo şi Lucky poartă microprocesoare şi adesea se poartă ca nişte făpturi de dincolo de sfera umanului. Decorul rece, devastat contribuie la crearea unei atmosfere apocaliptice, în care teroarea, nesiguranţa, plictisul şi durerea morală sunt mai presus de toate în universul vid.

Distribuţia:

Estragon:  Petre Ghimbăşan
Vladimir:  Richard Balint
Pozzo:  Sebastian Lupu
Lucky:  Tiberiu Covaci
Băiatul:  Pavel Sîrghi

Regia artistică şi ilustraţia muzicală:  Emil Sauciuc
Scenografia:  Oana Cernea şi Emil Sauciuc

Data premierei:  14.01.2005.

×

TOP