Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 1959-1960

Comedie eroică în cinci acte de  Edmond Rostand
Traducerea:  Corneliu Rădulescu

„Cyrano de Bergerac” este o piesă în cinci acte scrisă aproape în întregime în alexandrini, urmând ca formă şi stil tradiţiile teatrului romantic. Cyrano este un muschetar rebel îndrăgostit de verişoara lui, Roxane. Complexat de nasul său enorm, el nu îndrăzneşte să îşi dezvăluie sentimentele sau să o curteze şi, din disperare, acceptă să îşi protejeze rivalul, pe Cristian, de care e îndrăgostită Roxane. Mai mult, Cyrano chiar îl ajută să o seducă pe Roxane prin declaraţii şi scrisori pasionale. Treptat, totuşi, Cristian îşi dă seama că Roxane nu îl iubeşte pe el, ci spiritul şi inteligenţa de care Cyrano face dovadă în scrisori. În momentul în care cei doi se hotărăsc să dea totul în vileag, Cristian e ucis în luptă, iar Cyrano decide să păstreze tăcerea. Cincisprezece ani mai târziu, în timp ce trăieşte retrasă la o mănăstire, Roxane înţelege totul. Este însă prea târziu, căci Cyrano, rănit, moare în braţele ei. Prezentată ca o coproducţie a secţiilor română şi maghiară a Teatrului de Stat din Oradea, „Cyrano de Bergerac” a constituit o reuşită atât prin conturarea atmosferei istorice şi prin redarea eroismului de capă şi spadă, cât şi prin caracterul personajelor, purtătoare de valori mereu actuale.

Comedie în trei acte  de  I.L.Caragiale

Intriga comediei, localizată „într-un carnaval, în București”, se țese în jurul a două triunghiuri amoroase, ce au un punct de interesecție figura „bărbierului galant”: Crăcănel – Mița Baston – Nae Girimea și Pampon – Didina Mazu – Nae Girimea. Conflictul este declanșat de căutarea frenetică întreprinsă de Pampon și Crăcănel („amanții de pungă”) pentru descoperirea „amantului de inimă” care a provocat „un caz de traducere dublă”. În paralel, Mița, cu impulsurile ei de „cremenală”, vrea să se răzbune pe infidelul bărbier căruia i-a fost „fidea”, dar și pe Didina, „infama” care i-a furat în taină iubitul. Aceste intenții conferă un curs alambicat acțiunii, ce merge din încurcătură în încurcătură și din surpriză în surpriză, fapt care îl face pe Iordache, calfa lui Nae, să exclame: „Frumos carnaval!” Imbroglio-urile sunt sporite de neprevăzutele intrări ale Catindatului, de măștile și costumele de carnaval, pe care eroii le schimbă, precum și de inspirația lui Iordache, demn urmaș al valetului din comedia clasică, care descurcă și încurcă la loc ițele complicatei istorii de carnaval.

Piesă în cinci acte de  K.Treniov
Traducerea: Lucia Demetrius şi Sonia Filip

„Liubov Iarovaia” este un imens panou istoric reflectând viaţa de zi cu zi epocii Revoluţiei din 1917, care a marcat instaurarea puterii sovietice în Rusia. Este pusă în mişcare o amplă galerie de eroi (muncitori, ţărani, intelectuali), dezvăluind diferite caractere ale omului rus din acea vreme. În centrul piesei stă drama soţilor Iarovoi. Până la Revoluţie, cei doi s-au iubit şi s-au respectat reciproc, au trăit în înţelegere şi armonie. În anii de profunde tulburări ai Revoluţiei, soţii Iarovoi aleg drumuri diferite, astfel încât între ei se creează o prăpastie de netrecut. Învăţătoarea Liubov Iarovaia, pătrunsă de valorile Revoluţiei, urmează exemplul bolşevicilor, al comisarului Coşchin sau al marinarului Svandia. Soţul ei alege tabăra opusă ; deşi a cochetat cu idei progresiste, el nu înţelege Revoluţia. Ciocnirea dintre cei soţi reflectă ciocnirea dintre cele două lumi şi anticipează transformările care vor schimba chipul ţării.

Comedie în cinci acte  de A.N.Ostrovski
Traducerea:  Valeria şi Profira Sadoveanu

Personajul central al piesei „Pădurea” de N.A. Ostrovski este Gurmîjscaia, o proprietăreasă care sub o aparenţă de virtute severă ascunde un trecut bogat în aventuri şi dragostea prezentă pentru mult prea tânărul Bulanov. Ea adăposteşte o rudă săracă, Axiuşa, care doreşte să se mărite cu fiul unui negustor de păduri, Vosmibratov. Acesta se opune căsătoriei, căci fata nu are zestre, iar Gurmijscaia nu vrea să îi dea nimic. Copleşită de mizerie şi indignată de această supremaţie a banilor, Axiuşa este gata să se sinucidă. Un frate de al ei, actor sărac, o opreşte de la acest gest extre şi îi oferă o sumă de bani pentru a face posibilă căsătoria. La rândul ei, Gurmîjscaia se căsătoreşte cu tinerelul care ar i-ar fi putut fi fiu, dacă nu chiar nepot.

Comedie în trei acte  de  Constantin Teodoru

Piesa „Partea leului” înfăţişează încercarea nereuşţită a unor escroci de a abuza de bunurile comune ale societăţii. Pe un şantier de construcţii se inflitrează prin falsificarea unei diplome Bartolomeu Moţoc, locţiitorul inginerului-şef, care îşi găseşte la faţa locului doi complici. Cei trei ocupă în ierarhia fabulei locul leului (cu celebra lui „parte” la câştig), al şobolanului şi al vulpii. Oamenii de pe şantier observa însă acţiunile lor ilegale şi vor strânge cercul în jurul celor trei până la totala lor demascare.

Piesă în trei acte, patru tablouri  de Dorel Dorian

Acţiunea piesei „Secunda 58” este plasată pe un şantier energetic socialist, ai cărui angajaţi evoluează în ritmul construcţiei. Banu Mareş, inginer şi şef de şantier, e pe cale să îşi părăsească soţia şi copilul pentru o nouă dragoste care îi apare în viaţă, în fiinţa Domnicăi Rotaru. Ştefan Mareş, fratele lui, e în pragul prăbuşirii morale. Toţi sunt puşi în situaţia de a-şi alege în mod radical drumul în viaţă. Pentru a determina evoluţia psihologică a personajelor, autorul utilizează ca simbol accidentul tehnic: o defecţiune, o întrerupere de curent. Pentru întreprinderile care primesc energie electrică de la această sursă, orice întrerupere mai mare de un minut poate cauza pagube importante. Defecţiunea de 58 de secunde e remediată de personajul ale cărui premize morale îl îndreptăţeau cel mai puţin să săvârşească acest act salvator. Secunda 58 simbolizează clipa-limită în care se clarifică problemele aparent nerezolvabile, momentul în care după un proces se iau deciziile supreme şi fără întoarcere. Scrisă într-un ritm viu, în care pasajele lirice alternează cu cele dramatice şi cu note de umor, piesa urmăreşte procesul de creştere a sentimentului de responsabilitate socială la personajele obligate să ia hotărâri de o importanţă vitală: „toţi am avut sau vom avea odată o grea încercare, o întrerupere… o secundă 58…”

Cele două piese care au format spectacolul-coupé au ca subiect lupta pentru instaurarea comunismului dusă de către muncitorii feroviari, partizani și gărzile muncitorești. Inspirate din momentul istoric 23 August 1944, piesele surprind întâmplări izolate, de mică anvergură, dar cu semnificația unor acțiuni decisive în mersul războiului. Faptele se desfășoară alert, fiecare secundă este prețioasă. Accentul nu cade pe figura unui erou singular, ci pe rolul mulțimilor, creatoare de istorie.

În piesa „În august cerul e senin”, trei necunoscuți se întâlnesc în podul unei gări dintr-o regiune aflată sub ocupație germană : un bărbat înspăimântat, care deține, fără voia lui un document important, destinat frontului, o tânără partizană sovietică și un profesor pasionat de studiul liliecilor, în realitate un comunist ilegalist ieșit recent din închisoare, care trebuie să facă legătura prin telegraf cu postul de comandă al armatei rusești. Cei trei își îndeplinesc misiunea cu eroism, sub gloanțele germane, murind în cele din urmă simbolic, pentru cerul senin al lunii august, pentru „dimineața însorită a patriei”.

Comedie în trei acte  de  V.I.Popa

Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take-român, Ianke-evreu și Cadîr-turc. Fiecare dintre ei ține o prăvălie modestă la periferia orășelului, acoperind micile nevoi ale locuitorilor. Viața celor trei se desfășoară după niște ritmuri parcă ancestrale, lent, fără evenimente majore, într-un soi de plăcută toropeală. Ea se bazează pe o prietenie îndelung verificată (aproximativ treizeci de ani) și reconfirmată zilnic prin gesturi semnificative. Echilibrul acesta perfect este curmat de sosirea Anei (fiica lui Ianke) și a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la București, la Academia Comercială. Ei anunță hotărârea de a se căsători. Părinții iubitori ar accepta căsătoria dacă nu s-ar teme de gura lumii, care ar condamna o înrudire între două etnii diferite. Tot zbuciumul lor sufletesc primește în cele din urmă o rezolvare din partea lui Cadîr, care îi ajută pe tineri să își deschidă o prăvălie „în asociație”. Noua prăvălie se va numi „La Ierusalim”, căci „acolo și turca și ovrei și creștin estem”.

×

TOP