Folosim cookie-uri | We use cookies
×

Stagiunea 2016-2017

de Aiat Fayez

Mare şi Mic sunt doi francezi care nu au prea multe perspective profesionale și se hotărăsc să creeze bombe artizanale în oale sub presiune. Iniţiativa lor, aparent fără şanse prea mari de reuşită, se transformă într-o adevărată afacere pe măsură ce experimentele dau roade şi li se alătură câţiva parteneri de nădejde. Îşi creează relaţii cu lumea islamică şi beneficiază de sprijinul tacit al autorităţilor franceze. Pentru a camufla laboratorul ilegal de creat bombe, înființează în faţa fabricii un magazin pentru comercializarea măştilor de gaze, ce devine, în mod paradoxal şi absolut ironic, principalul furnizor al ministerului Sănătăţii.

Descriind acest bârlog al marelui banditism, ”Baraca” pune în lumină, cu un umor scrâșnitor, una dintre cele mai mari probleme ale societății actuale: atentatele teroriste potențate de compromisurile politicienilor, de duplicitatea marilor piețe, de jocurile de culise și de mârșăvia unor oameni care se lasă seduși de puterea banilor.

de Matei Vișniec

Piesa de teatru „Cabaretul Dada” surprinde atmosfera tulblurătoare a secolului al XX-lea, perioada în care a luat naştere mişcarea artistică Dada ca reacţie împotriva primei conflagraţii mondiale, aprofundând în special latura politică a Dadaismului: M-am lăsat incitat să scriu această piesă interesat fiind aproape mai mult de dadaismul politic decât cel literar-artistic […]
Piesa mea de teatru este în acelaşi timp o anchetă pe urmele unui concept misterios şi o încercare de a demonstra că dadaismul s-a prelungit în aventura comunistă. Faptul că Lenin a locuit la Zürich, chiar pe aceeaşi stradă unde se afla Cabaretul Voltaire şi chiar în săptămânile când s-a născut mişcarea Dada, este o imensă ironie a istoriei. Scriitorul francez Dominique Noguez a dedicat o întreagă carte acestei  “coincidenţe” şi mărturisesc că m-am hrănit mult din supoziţiile sale plasându-l pe Lenin în piesa mea. Da, cred că Lenin, fără să vrea, a fost un dadaist. Poate că a luat de la Cabaretul Voltaire, unde se pare că a fost văzut cel puţin o dată, un virus ireversibil, pe care l-a transmis apoi întregii familii de revoluţionari, astfel încât, până la urmă, acestor oameni le-a ieşit totul pe dos (şi cu o sută de milioane de morţi ca preţ uman al experienţei lor).

Să nu ne întristăm însă. Piesa mea este o comedie despre un secol tragic. Râsul dadaist mi se pare a fi un instrument de înţelegere a modului în care avansează istoria (un pas înainte, doi paşi înapoi) precum şi a manierei în care se apropie şi se îndepărtează omul de ceea ce ar trebui el să fie el cu adevărat.” (Matei Vişniec)

scenariu dramatic de Anca Măniuțiu – după texte de Luigi Pirandello

„Cafeneaua Pirandello” pornește de la scenariul dramatic realizat de Anca Măniuțiu, substructurat pe două piese ale dramaturgului Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură și Uriașii munților, în intertextul căruia se împletesc replici disparate din Șase personaje în căutarea unui autor și Astă seară se improvizează.

Personaje „pirandelliene”, proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată – nu întâmplător – aproape de gară, se întâlnesc și dezlănțuie o lume absurdă, unde granița dintre vis și realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera și conferă spectacolului o notă comică. Cuvântul, într-o lume aflată sub semnul visului, dobândește un rol secundar, iar muzica și, mai ales, limbajul coregrafic asumă dimensiunea ilustrativă a acestuia.

„Spectacolul încearcă să surprindă o lume halucinatorie, fantastică, aflată sub semnul oniricului, unde frontiera dintre realitate și vis (sau coșmar) este foarte fragilă.

«Laureat al premiului UNITER 2016, pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei, actorul Eugen Ţugulea va fi protagonistul unui spectacol recital dedicat împlinirii a 167 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Spectacolul celebrează Ziua Culturii Naţionale şi va fi presărat cu momente muzicale interpretate de soliste ale Ansamblului Crişana.

„Pentru noi este o mare onoare faptul că maestrul Eugen Ţugulea a venit cu o astfel de ofertă. Este un spectacol care se ridică la un nivel cultural deosebit”, a spus managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. De 17 ani, anual, alături de alte spectacole şi recitaluri, Eugen Ţugulea a omagiat în producţii lirice memorabile moştenirea lăsată de poetul nepereche. Un poet de versurile căruia îl leagă 40 de ani de recitaluri.

„Prima dată am recitat din Eminescu acum 40 de ani. Am fost invitat de Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Iaşi, în cadrul unui festival naţional, şi am recitat poezia De-aş avea”, îşi aminteşte actorul.

Tot de Eminescu îl leagă, după cum mărturiseşte, unul dintre cele mai importante momente ale carierei lui. Un moment care s-a petrecut în viaţa actorului după consacrare, după recunoaştere, după zeci de ani de aplauze, atunci când a predat cursuri de actorie elevilor de etnie română din cadrul unui liceu din Gyula.

Rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după comedia „Burghezul Gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière și după „Jourdain cel scrântit” de Mihail Bulgakov

Domnul Jurdan, spirit emfatic și naiv, este un om extrem de bogat, dar căruia îi lipsește ceva: eleganța unei persoane din înalta societate. Așa că pentru a face parte din high-class, se împopoțonează după tendințele vremii, își decorează extravagant casa, își face prieteni „sus puși” și angajează o armată de profesori pentru a învăța manierele unei persoane cu rang. Însă, din toată această ecuație rezultatul nu poate fi altul decât unul de-a dreptul ilar. Ridicol peste măsură, domnul Jurdan ajunge de la (pretenția de) nobil, „bufonul curții”.

Iar atunci când ignoranța se întâlnește cu pretenția de erudiție totul se transformă într-o comedie la care veți râde în hohote minute în șir. O comedie a vremurilor noastre, în care se reflectă derapajul opulenței unor oameni îmbogățiți.

Acțiunea se petrece în România, în casa lui Jurdan.

de Peter Quilter

ÎN PLINĂ GLORIE! este o comedie inspirată din viaţa lui Florence Foster Jenkins, cunoscută în istorie ca fiind cea mai proastă solistă de operă din lume, atribuindu-i-se din această cauză și ironicul titlu de „Prima Doamnă a glissandoului”. Pasionată de muzică până la patetism, reușește, în ciuda ironiei unora şi a ridiculităţii dorinţei, să susțină concerte de operă cu sala plină. Apogeul carierei sale îl reprezintă recitalul de pe scena uneia dintre cele mai prestigioase săli de concert din New York: Carnegie Hall. Succesul său nu ar fi fost posibil, însă, fără resursele financiare de care dispune şi fără sprijinul unor prieteni… devotaţi.

Un spectacol extraordinar, în care graniţa dintre curaj şi naivitate dispare. Un personaj dispus să renunţe la orice pentru a-şi îndeplini visul. O poveste plină de umor, care în mod paradoxal, a făcut istorie, reuşind să inspire chiar şi în prezent.

de Dario Fo

„Isabela, trei caravele și un mare mincinos” este o comedie în două acte, situată temporal în secolul al XVI-lea, care pornește de la povestea unui actor condamnat la moarte pentru îndrăzneala de a juca o operă interzisă de-a lui Fernando de Rojas. Aflat pe eșafod, i se oferă acestuia șansa să joace un ultim spectacol, șansă în spatele căreia planează speranța că între timp va fi grațiat.

Spectacolul de teatru în teatru se construiește pe structura unor fapte reale, în jurul unei figuri istorice dominante, Cristofor Columb, începând cu prima întâlnire cu Isabela de Castilla, până la eșecul personal trăit după cea de-a patra expediție. Toate aceste fapte de o adevărată importanță istorică sunt însă rescrise într-o manieră parodică, de unde se naște, de altfel, umorul. Un umor ușor subversiv, așa cum însuși Dario Fo admite:

„Am vrut să-i atac pe acei intelectuali italieni care au descoperit puterea și avantajele ei și au sărit pe ea ca șobolanii pe o bucată de brânză. Am vrut să demistific un personaj care a fost îmbălsămat ca un erou în cărțile de istorie școlară, în timp ce el era, de fapt, un intelectual care a încercat să se mențină pe linia de plutire în cadrul mecanismelor de putere, apelând la viclenie pentru a trata cu figurile puterii, dar care a sfârşit prin a fi păgubit.”

adaptare după Antoine de Saint-Exupéry

”Micul Prinț” este una dintre cele mai cunoscute și iubite opere literare, fiind tradusă în mai mult de 250 de limbi și dialecte și adaptată la numeroase alte forme de artă, printre care și teatrul. Însă, farmecul pe care povestea lui Saint-Exupéry îl exercită asupra cititorilor nu depășește doar hotarele lingvistice și cele artistice, ci și unul mult mai semnificativ în plan uman: vârsta. Astfel, de peripețiile prichindelului care colindă galaxia pentru a descoperi ce înseamnă iubirea, prietenia, singurătatea și moartea, se pot bucura în egală măsură atât inocenții copii, cât și oamenii mari, chiar dacă ei au nevoie întotdeauna de lămuriri.

Regizorul Marius Costache a reușit să recreeze universul încântător al poveștii pe scena Teatrului Regina Maria, păstrând candoarea specifică, dar și latura profund filosofică a operei. Spectacolul, prin urmare, nu se adresează doar copiilor de gimnaziu, ci și adolescenților care abia pășesc într-o altă dimensiune, cea a oamenilor maturi și chiar și adulților, care trăiesc singuri pe propriile lor planete și sunt absorbiți mereu de lucruri atât de banale.

×

TOP