Abrudan, Ion

Tipărire
Detalii
Categorie: Actori Trupa Iosif Vulcan - arhivă

Actor

Data şi locul naşterii: 29.03.1938, Oradea

Studii: Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, 1961

Student al marii actriţe Dina Cocea, coleg, între alţii, cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru şi bihoreanul Ion Martin (din Sântandrei), a venit, de la repartizare, la teatrul din oraşul de origine, pe care nu l-a părăsit până la pensionare, decât pentru trei luni, într-o încercare de evadare la Braşov.

Trăind sub zodia „asta nu i se poate întâmpla decât lui”, a depăşit, mereu, adversităţile, devenind încet şi sigur, unul din oamenii de bază ai colectivului. Cele peste două sute de roluri, majoritatea principale, diverse ca gen şi întindere, au format un actor matur, serios, profund. Bun recitator, a trecut, pasager, ca mai toţi „din provincie”, şi pe la Buftea, şi s-a dovedit un bun conducător al trupei „Iosif Vulcan”, atunci când, timp de trei ani, i-a fost director.

În institut a colaborat, pe lângă spectacolele de la clasa lui, şi cu profesorii celorlalte clase, Ion Finteşteanu, Moni Ghelerter sau Ion Cojar. E limpede că de la maeştrii lor, viitorii actori au învăţat, nu doar meserie, ci şi alte lucruri extrem de importante pentru un artist, ţinuta vestimentară, disciplina, exigenţa, menţinerea în formă, dicţia impecabilă, cultura, comportarea...

Ion Abrudan face parte dintre puţinii actori care au debutat la Teatrul de Stat Oradea şi au rămas aici, în cazul său, în oraşul de baştină, până la pensionare. Aproape cincizeci de ani. El continuă să colaboreze cu instituţia, joacă în câteva spectacole, iar la sala Studio, împreună cu alt veteran al Teatrului, Eugen Ţugulea (şi el prezent aici, de la debut, din 1955!) – au făcut împreună un frumos spectacol-coupé Cehov, în care Ion Abrudan interpretează cu aplomb şi talent câteva roluri arhicunoscute şi în care s-au remarcat mulţi actori de toate naţionalităţile, de-a lungul anilor, în spectacolul „Despre efectul dăunător al tutunului” sau în „Cântecul lebedei”.

Tânărul înalt, subţire, expresiv, a debutat în roluri de tineri romantici sau, dimpotrivă, harnici şi destoinici muncitori sau ţărani, români, sovietici sau „din ţările socialiste”, personaje care „se purtau” în anii cincizeci-şaptezeci: Dinu –„Mi se pare romantic” de Radu Cosaşu, Vornicelul – „Mirele furat” de Ştefan Haralamb şi Stela Neagu, Electricianul – „O felie de lună” de Aurel Storin, Radu – „Un drac de fată” de Nicolae Damaschin.

Fiind apreciat pentru hărnicia, devotamentul, talentul său, el a fost distribuit apoi şi în câteva roluri principale sau de mare întindere: Lysander (rol în care a adus multă poezie) în „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, Eliso (cu umor şi aplomb) în „Mofturile Belisei” de Lope de Vega, Christy Dudgeon (sobru, riguros) în „Discipolul diavolului” de G.B.Shaw, Peregrine (integrat perfect în viziunea regizorală) în „Volpone” de Ben Jonson, Louis (dur cât trebuie) în „Vedere de pe pod” de Arthur Miller.

Actor iubit şi apreciat de tânărul regizor Alexandru Colpacci, Ion Abrudan a avut parte în toţi anii în care au lucrat împreună (1970-1981) şi după anul 1990, de roluri de mare importanţă, roluri principale, în spectacole de valoare, care au contribuit în mod evident la perfecţionarea sa profesională.

De asemenea, se poate remarca faptul că cele mai interesante, mai ofertante roluri, mai de ales comedie, dar nu numai, i-au fost încredinţate de personaje pitoreşti, savuroase, al căror destin... scenic a fost cu brio pus în valoare de interpret. Să amintim pe Aristidis, simpatic şi ghinionist („Micii farisei” de Dimitris Psatas), Keefer („Revolta de pe Caine” de Herman Wouk), Geometrul („Războiul Troiei nu va avea loc” de Jean Giraudoux), Todoruţ Frenţiu („Viaţa e ca un vagon?” de Paul Everac), Urecheatu („Piatră la rinichi” de Paul Everac), Murphy („Bomba zilei” de Jozef Hen), Avocatul („Procesul Adam şi Eva” de Rudi Strahl), ca şi schimbătorul soţ, pus la grele încercări şi încurcături cu frumoase doamne şi domnişoare (Hugh Preston în spectacolul „Un week-end de adio” de Marc Sauvajon).

În spectacolele semnate de Alexandru Colpacci întâlnim un actor care-şi descoperă cu fiecare rol încredinţat, noi faţete ale talentului său – în rolul Ministrului sentimentelor intime a subliniat ridicolul personajului din spectacolul „Regele gol” de Evgheni Svarţ. A fost un Oleg Baian viclean, paradoxal şi simpatic, deşi foarte periculos în excelentul spectacol „Ploşniţa” de Vladimir Maiakovski, a fost fascinant în Archidamus („Poveste de iarnă” de William Shakespeare), emoţionant în Pollak din spectacolul foarte bun, dar jucat prea puţin („Spre stele” de Leonid Andreev), a fost apoi simbolicul Băşat – în tandem remarcabil cu Ion Mâinea (Căşină) din excepţionalul spectacol „Balconul” de D.R.Popescu, „un spectacol dur, ... în care adevăruri fundamentale şi incomode erau strigate în gura mare”, iar spre finalul colaborării lor, până la revoluţia din 1989, surprinzătorul Nandi din spectacolul „Astă-seară se improvizează” de Luigi Pirandello, spectacol atestând o omogenitate a trupei de invidiat (Premiul A.T.M., 1978). După 1990, când regizorul Alexandru Colpacci s-a întors de la Paris să colaboreze cu trupa de la Oradea, Ion Abrudan a făcut o creaţie de zile mari (Directorul Filarmonicii – savuros şi de un haz irezistibil) în spectacolul „Abatorul” de Slawomir Mrožek.

Ion Abrudan a fost distribuit şi de către regizorii Ştefan Farkas şi Nicoleta Toia – din convingere, în roluri de mare răspundnere, de care s-a achitat mereu cu brio: Beppe, un simpatic încurcă-lume în „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, un Cititor de contor (în spectacolul cu acelaşi titlu de Paul Everac), o figură tipică de funcţionar rigid şi „încuiat”.

Sub îndrumarea regizorului Sergiu Savin, Ion Abrudan a interpretat câteva roluri memorabile în spectacole apreciate de critici şi în aceeaşi măsură de public. Să amintim măcar câteva: savurosul Gropar din „Porunca a şaptea” de Dario Fo, Paris în „Rhesos” de Euripide sau Vlăduleasa în remarcabilul spectacol „Casa evantai” de Marin Sorescu (piesa, extrem de dificilă, i-a prilejuit un spectacol pe care l-am putea numi „disident”, după scandalul stârnit până la Comitetul Central). Cronicarul Dumitru Chirilă l-a caracterizat astfel: „ subtilitatea expresiei scenice se mulează perfect pe conţinut, potenţându-l şi acordându-i pregnanţă”.

Cu toate că recunoaşte că are, ca actor, neapărată nevoie de regizor pentru a-şi construi personajele în conformitate cu viziunea regizorală, remarcăm pe de o parte, interesul actorului pentru regie (a semnat numeroase asistenţe de regie pe lângă personalităţi ca Ion Olteanu, Ion Lucian, Nicoleta Toia, Zoe Anghel Stanca, Ion Ciubotaru). Şi, nu în ultimul rând, plăcerea şi talentul de recitator, actorul nelipsind din spectacolele de poezie Mihai Eminescu, Nicolae Labiş, Mircea Dinescu, Alexandru Andriţoiu, etc.

(Prezentare de Elisabeta Pop)

Fişă artistică – Teatrul de Stat Oradea