CAPCANA LUI HAMLET: mai 2019 – Maria Hulber (LaPunkt.ro)
Autor text: Maria Hulber
Preluat de pe LaPunkt.ro
Teatrul postdramatic cunoaște astăzi forme dintre cele mai insolite. Prin această formulă – de teatru postdramatic – nu ne referim neapărat la sensul jocurilor de regie și al limbajelor scenice, ca transpuneri adesea neconvenționale ale unor scenarii clasice, ci la apariția unor intertexte capabile să revigoreze modele deja consacrate. O seamă din autorii dramatici contemporani propun interpretări în registru personal, concretizate în tot atâtea noi creații care se conectează la o tradiție de amplă inspirație artistică. William Shakespeare este, din acest punct de vedere, cel mai ofertant dramaturg, provocând la un continuu dialog auctorial ce transcende timp și spațiu. Dintr-o extinsă listă de titluri, mai mult sau mai puțin glorioase, să amintim doar câteva din cele recente și demne de remarcat, și anume piesele trilogiei În inima nopții, montate de Gavriil Pinte la Teatrul Regina Maria din Oradea, pe baza unor scenarii cu inserții de George Banu și Monique Borie. De altfel, nu doar textul dramatic cunoaște asemenea rescrieri cu extensii eseistice ori cu tușee de parabolă, ci și operele epice. (A se vedea cazul thrillerului Macbeth de Jo Nesbø, un roman noir proaspăt lansat în librăriile românești și inspirat de capodopera omonimă shakespeariană). Gânditorii asupra dinamicii formelor teatrale au reflectat deseori asupra acestei reîntoarceri a teatrului spre sine, spre rădăcinile sale, ranforsându-le printr-un aport ideatic decupat din problematica lumii contemporane. În volumul colectiv Le Théâtre postdramatique. Vers un chaos fécond?, Jean-Marie Valentin observă, pe bună dreptate, că ,,La question du présent dans son rapport aux origines est une interrogation permanente du théâtre sur lui-même.”