Treci la conținutul principal

Etichetă: Spectacole 2018-2019

CREȘTINI

Astăzi este o zi importantă pentru congregația Pastorului Paul. Biserica pe care o conduce are „sute de locuri, săli de clasă pentru școala duminicală și o cristelniță de mărimea unei piscine”, iar el se află acum în fața enoriașilor pentru a le spune că, astăzi, toate costurile acestor construcții sunt achitate. Paul are însă și alte vești, care nu se încadrează în tiparul cu care este obișnuită comunitatea de credincioși.

Un spectacol despre frica de a pune la îndoială axiome, care, cu toate că sunt atestate prin însăși vechimea lor, analizate cu atenție își pierd vraja. Povestea spusă de Lucas Hnath poate fi asociată cu Mitul peșterii al lui Platon, fără a proiecta însă judecăți de valoare asupra adevărurilor de credință. Pastorul Paul încearcă să ofere o altă interpretare uneia dintre ideile cu care suntem atât de obișnuiți să îi atribuim o anumită imagine încât nu ne-ar trece prin minte să încercăm reinterpretarea ei. Acesta este însă doar un exemplu, căci convingerile limitative sunt prezente sub diferite forme și în toate planurile care ne formează existența.

Continuă lectura

…ESCU

„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!”, spune personajul principal din …Escu pentru a-și justifica naveta politică. Tudor Mușatescu și-a scris piesa în 1933, la un an după Titanic Vals, dar eroii ei par oameni din zilele noastre.

Copiii lui Spirache Necșulescu, măruntul funcționar din Titanic Vals, câștigător în alegeri pentru că spune: „Nu mă alegeți!”, nu seamănă deloc cu tatăl lor.

Continuă lectura

APOLODOR, PINGUINUL CĂLĂTOR

Apolodor e un pinguin tenor în corul unui circ, în Calea Moşilor, căruia i se face foarte dor de familie şi de ceilalţi pinguini cu care trăia la Polul Nord. Astfel,  porneşte la drum lung ca să-i găsească, trecând, bineînţeles, prin nenumărate peripeţii şi întâlnindu-se cu personaje care mai de care mai minunate, care-l vor ajuta. 

Cu: Igor Lungu, Zentania Lupșe, Florian Silaghi

Regia artistică: Sebastian Lupu
Scenografia: Oana Cernea
Picturi:  Mădălina Baciu

Regie tehnică și lumini: Peter Papp
Sonorizare: Obadă Lucian
Costumieră: Cellino Anna
Mânuitori decor: Turcuț Daniel, Sabău Viorel

Premiera: 4 noiembrie 2018, Sala Arcadia

*Spectacol nerecomandat copiilor sub 5 ani!