Szöveg innen származik revista Várad | szerző: Fried Noémi Lujza

Apăsătoare – acesta este primul cuvânt care mi-a venit în minte în legătură cu noua producție comună a Teatrului Szigligeti și a Teatrului Regina Maria din Oradea. Și, în acest caz, nu este un epitet negativ, întrucât apăsătoare este atât epoca pe care o evocă piesa, cât și întrebarea dacă este posibil să atingi, să găsești vreodată libertatea exterioară sau interioară. Piesa intitulată Moka (A haza sólymai) se bazează pe un eveniment real: la 27 mai 1971, Adalbert Moka din Marghita, împreună cu mai mulți complici, a obligat un avion să decoleze de pe aeroportul din Oradea și a zburat cu acesta până la Viena.

Ulterior, s-a întors în țară și a petrecut ani grei în penitenciarul din Gherla. Spectacolul este alcătuit din scene, iar actorii evoluează în cutii care amintesc de vitrinele unui muzeu. Încă din prima scenă, când învățătorul le vorbește elevilor despre vultur, este rostit numele lui Adalbert Moka și este conturată direcția de urmat: pentru a trăi în siguranță, pentru a nu atrage atenția, pentru ca prădătorii să nu se năpustească asupra ta, nu trebuie să ieși în evidență și nici să te îndepărtezi de turmă. Piesa evocă lumea anilor 1980 – deși, potrivit narațiunii, anii ’70 au fost mai puțin întunecați, existau haine mai moderne, însă își fac deja apariția cozile. Între scene, luminile frontale ale celor care reamenajează decorul evocă lumina lanternelor folosite în timpul penelor de curent. Când Adalbert Moka își pierde piciorul stâng într-un accident de tractor și suferă în propriul pat, în propria cutie, cele două asistente discută despre lipsa medicamentelor într-o altă vitrină. Parcă fiecare ar avea un loc care i-a fost atribuit, din care nu există – sau există doar rareori – o cale de trecere spre celălalt om.

Apropo de întuneric: pe scenă domnește aproape permanent întunericul, fundalul fiind în mare parte negru, de parcă am urmări un film noir lipsit de contraste luminoase, iar muzica de fundal accentuează sentimentul de apăsare. Textul proiectat în fundal nu este întotdeauna ușor de descifrat, dar semnalează în mod constant schimbările dintre scene. Spectacolul este bilingv: personajele vorbesc în română și în maghiară, replicile în cealaltă limbă fiind traduse prin supratitrare. Din păcate, la reprezentația de sâmbătă, din cauza unei defecțiuni tehnice, supratitrarea a dispărut pentru câteva minute, chiar în timpul „convorbirii telefonice” dintre protagonist și soția sa. Cu toate acestea, după cele două spectacole realizate în comun de cele două trupe (spectacolul MaRó a fost prima premieră), aș vedea cu plăcere o nouă producție comună.

Pentru mine, una dintre cele mai puternice scene este cea care înfățișează simultan două planuri temporale: un eveniment de după evadare și unul de dinaintea acesteia. În timp ce Irén este interogată de Securitate pentru a se afla dacă știa despre vreuna dintre tentativele de evadare ale soțului ei, în vitrina alăturată, bărbații care se pregătesc să evadeze pileau țevile armelor. În scena care evocă momentele deturnării avionului – deși noi, spectatorii, știm că acțiunea a reușit la vremea respectivă – aproape că îi încurajăm pe actori, sperând că vor reuși să fugă… Și reușesc, însă libertatea mult așteptată nu este găsită nici la Viena, așa cum își imaginaseră. Unii o caută în exterior, alții în interior, cu ajutorul unui guru. Nici libertatea exterioară nu este lipsită de apăsare, întrucât arestarea și, ulterior, muncile umile îi constrâng la rândul lor pe personaje în limite stricte.

Dávid Scurtu, cel care îl interpretează pe Adalbert Moka, trebuie chiar să iasă din rol: pare să fie subiectul unui test cu un detector de minciuni gigantic, fiind nevoit să răspundă la întrebări adresate de această dată direct lui Dávid, printre care și următoarea: oare s-ar putea afla un Béla Moka printre spectatori? În cele din urmă, enumeră pe larg ce drepturi și ce slăbiciuni îi pot fi îngăduite oricărei ființe umane: vorbește atât de mult, încât colegii săi actori ies din decor pe lângă el, după care îl împing și pe el în afara cadrului… Puteți citi mai multe despre spectacol în numărul nostru din decembrie.